Editura Tritonic ofera pasionatilor de fantasy si sf, dar nu numai una dintre noile aparitii de referinta, "Veniss Underground", o carte primita cu elogii si premii in Occident, un volum scris intr-un stil dens, poetic, adesea amintind de Burroughs, altadata de Philip K. Dick, cu referinte surprinzatoare, intre mistica, imaginar si mit. Jeff Vandermeer reuseste sa creeze o lume terifianta, apasatoare, complexa, cu valorile si personajele sale, cu impunatoare personalitati si siluete care zambesc printre umbre, amar si omniscient, cu intamplari si detalii care surprind, sperie, transmit viata si senzatii. |
Este foarte greu sa prezinti o astfel de carte, pentru cel mai simplu motiv din lume : orice ai spune nu ar face decat sa stirbeasca din armonia la care a reusit sa ajunga autorul, sau il poate face pe potentialul cititor sa abandoneze. Subiectul este simplu, sa ne imaginam ca Dante ar reveni si ar spune din nou povestea coborarii in Iad, numai ca Iadul este acum altceva, un Infern futurist, modificat genetic, dar pare real, halucinatoriu, fara sfarsit. Si acesta nu este decat un cadru, pentru ca intreaga poveste este mult mai incurcata decat ar putea parea la prima vedere. Viziunile apocaliptice ale autorului, inegalate decat de cosmarurile transpuse in arta de Bosch, Goya sau in literatura damnata, duc la un deznodamant surprinzator, dar de care, undeva in adancurile imaginatiei, v-ati temut tot timpul. Acest adevarat alchimist al cuvintelor, cum a fost considerat de critica de specialitate, isi poarta cititorul prin misteriosul oras Veniss prin intermediul unor personaje, voci narative distincte, care se unesc intr-un singur torent epic, cu puternice accente poetice, descoperind o lume ascunsa in spatele aparentei, ca in umbra unui dcor de teatru prea stralucitor pentru a fi adevarat. Sa te intorc in infernul din subterane pentru a-ti recastiga iubirea, pentru a invata si pentru a te descoperi. Cartea devine astfel un bildungsroman cu accente funebre, o initiere in universul imaginat de Vandermeer.
Sau cum spune la inceput chiar Vandermeer, intr-un insert profetic : "Astea sunt ale mele - cuvintele. Sunt specialist in holo-arta, dar o data la cate o luna chimica imi place sa-mi dau frau liber pe hartie." Fraza este doar aparent stranie, sau stranie pentru cititorul care face abia primii pasi in lumea din Veniss Underground, un univers cu o constructie complexa, complicata, superba.
Volumul include si o serie de povestiri, completare necesara pentru lumea fantastica din Veniss, o lume pe care nu o veti uita cu siguranta prea usor.
Jeff Vandermeer, Veniss Underground, Editura Tritonic, Colectia fiction.ro, Bucuresti, 2006
Pret 25 RON