James Cagney
Cu vocea sa inconfundabila, pe care o transforma dupa vointa intr-un tumult amenintator sau intr-un cantec aspru cu inflexiuni ascutine, James Cagney s-a impus rapid in anii '30 ca una dintre vedetele de neuitat ale cinematografului american, mai ales prin rolurile de gangster, care i-au adus nu doar succesul, ci si o adevarata armata fidela de admiratori si imitatori.
S-a nascut pe 17 iulie 1899 la New York. Tatal sau, irlandez la origine, lucra ca barman, iar mama sa, pe jumatate norvegiana, incerca din greu sa tina o casa si sa asigure un mediul linistit pentru micul James. Inca din adolescenta Cagney a fost nevoit sa lucreze oriunde, acceptand slujbe insignifiante, pentru a-si intretine familia. Chiar daca era prost platit si trebuia sa suporte ocupatii plictisitoare, Cagney avea sansa de a observa si cunoaste oameni diferiti, care aveau sa ii inspire abordarea unor roluri de neuitat. Primul sau contact cu lumea artistica s-a facut intr-o maniera ciudata, Cagney jucand un rol de femeie, in travesti, pentru un teatru de revista din Yorkville. Era un inceput modest, si erau nenumarati cei care dispareau rapid in anonimat dupa ce facusera primii pasi ca figuranti sau in roluri secundare sterse. Este atras insa de scena, de vodevil, si incepe sa cante in corul unui spectacol de pe Broadway, Pitter-Patter.
Fascinat de lumea care i se dezvaluise, continua sa joace in spectacole de vodevil si in scurt timp pleaca in primul sau turneu, alaturi de proaspata sa sotie, Francis Willard. Pana in 1925 devenise o prezenta obisnuita si apreciata pe scenele de pe Broadway. Succesul vine dupa rolul din musicalul Penny Arcade, care i-a adus si primul rol de film in ecranizarea sub titlul Sinner's Holiday din 1930. Paradoxal sau nu, James Cagney reuseste cu acest rol sa impresioneze suficient, si obtine un contract cu Warner Bros, visul oricarui actor de film. Lucreaza pentru celebrele studiouri si da marea lovitura cu cea de a cincea pelicula in care apare Public Enemy, din 1931.
Succesul este imediat si mult peste asteptari, iar Cagney devine o vedeta. Continua rolurile de dur : joaca in Smart Money in 1931 (singurul film in care apare alaturi de celebrul Edward G Robinson, filmat inainte de Public Enemy), Blonde Crazy (1931), Hard to Handle (1933).
Revine in forta in 1938 in rolul gangsterului Rocky Sullivan in Angels with Dirty Faces (1938), unul dintre cele mai bune roluri ale sale, joaca alaturi de Humphrey Bogart in The Roaring Twenties, castiga un Oscar pentru rolul lui George M. Cohan in Yankee Doodle Dandy (1942). Va reveni la rolul de gangster in celebrul White Heat din 1949, cu replica sa celebra "Made it, Ma! Top of the world!".
Ciudat este ca actorul era departe de rolurile interpretate sau de standardul unui actor in voga in acea epoca de stralucire si fast. Scund, cu un aspect obisnuit, chiar banal, era usor de trecut cu vederea pe strada, dar se metamorfoza ca prin farmec odata ajuns in fata camerei, cand devenea un individ dur, infricosator chiar, cu o carisma intunecata specifica. Va reusi, folosindu-se de increderea in sine, cu o anumita aroganta si duritate, sa se impuna ca actorul perfect pentru rolurile de dur, de gangster, in filmele de gen, foarte apreciate de public.
Numai ca James Cagney se simtea limitat deja de acest gen de roluri, si, temandu-se ca publicul s-ar putea sa il identifice cu un singur gen de filme, era deschis oricaror experimente. Joaca in musicaluri, regizeaza (fara prea mare succes) si alege in final sa se retraga din lumea filmului. Isi publica in 1975 autobiografia, Cagney by Cagney.
Publicul insa nu il uita, iar la 15 ani dupa retragere Cagney este singurul actor care primeste Premiul pentru Intreaga Activitate din partea Institutului American de Film. Castiga un al doilea premiu in 1980 din partea Centrului Kennedy. In 1984 Medal of Freedom din partea guvernului american, cea mai importanta distinctie care poate fi acordata unui civil. Admiratorii sai nu il uitasera, dar gangsterul de altadata era tot mai batran si mai bolnav. Suferea de diabet, probleme circulatorii, are mai multe atacuri cerebrale. In ciuda problemelor grave de sanatate revine cu un rol mic, dar crucial in productia lui Milos Forman Ragtime, din 1981. Reactia publicului este atat de puternica, incat Cagney joaca intr-un film pentru televiziune, Terrible Joe Moran in 1984, incercand sa isi recastige gloria de altadata. Va fi ultimul sau rol, pentru ca doi ani mai tarziu, pe 30 martie 1986, moare in urma unui infarct.
Inmormantarea este un eveniment national, iar fostul sau coleg si bun prieten, Ronald Reagan, afirma in discursul sa ca "America a pierdut unul dintre cei mai importanti artisti". Nimic mai adevarat.
