La inceputul anului 1991 Queen lansa un nou album, Innuendo, o revenire spectaculoasa pentru o formatie despre care circulau deja cele mai sumbre zvonuri, mai ales dupa ce liderul incontestabil, Freddie Mercury, se lupta cu o boala misterioasa care umpluse deja paginile tabloidelor. Nu mai plecasera in turneu din 1986, se zvonise mereu ca sunt la un pas de separare, ca nu va mai exista un nou album, ca boala lui Mercury (se specula deja ca este seropozitiv) a pus capat uneia dintre cele mai populare trupe a anilor 80. Si totusi Queen lansa nu doar unul dintre cele mai bune albume din istoria sa muzicala, dar prezentarea grafica a fost spectaculoasa, intr-o maniera ce amintea de primele discuri din anii 70. Pe coperta vinilului un personaj in costum de arlechin jongla cu planete (si o banana), iesind dintr-o mare de globuri pamantesti, in timp ce intr-un colt un omulet il priveste uluit. Bizar chiar si pentru Queen, iar in interior se gaseau si alte compozitii similare, iar pe discurile single extrase de pe Innuendo aveau sa apara si alte compozitii similare. Chiar si cei patru membri ai trupei au fost ”reinterpretati” in maniera generala a graficii albumului. Cine era autorul? S-a crezut ca este o comanda speciala, o noua descoperire a unuia dintre muzicieni (asa cum Roger Taylor gasise o sursa de inspiratie pentru News of the World, discul din 1976, intr-o veche revista SF), dar in fapt erau lucrari realizate de unul dintre marii caricaturisti francezi din secolul XIX, J.J. Grandville. Sau cel putin inspirate de acesta, cu mici modificari, si colorate neasteptat de viu si inspirat.
De exemplu jongleurul de pe coperta albumului era versiunea in culori a unei litografii celebre, extrase din culegerea Un Autre Monde, doar ca in locul Legiunii de Onoare din original aparuse in varianta Queen… o banana. Pe coperta single-ului Innuendo, amintind de o scena din Spargatorul de Nuci al lui Hoffmann, era folosita ilustratia Melodie pour 200 trombones, in vreme ce Le Dr. Puff, o alta enigmatica si suprarealista compozitie, era folosita in versiunea color pentru spatele copertii discului. Ilustratiile au atras, au fascinat, au intrigat. Pentru marele public a fost ca o noua lansare a unui desenator de exceptie. Albumul a fost un mare succes de critica si nu numai, iar fanii Queen au inceput sa caute mai multe informatii despre acest misterios Grandville. Existase? Unde traise si ce mai publicase? Sau totul era o farsa?
De la Gerard la Grandville
Nascut in 1803 in Nancy (Franta), viitorul grafician si caricaturist purta numele de Jean-Ignace-Isidore Gerard, si cine si-ar fi putut imagina atunci ca lucrarile sale vor fi primite cu entuziasm de marele public si adesea cu furie de cei vizati, ca va fi o puternica influenta asupra caricaturii franceze si europene, ca suprarealistii il vor venera peste mai bine de un secol si ca spre deosebire de alti colegi de generatie va ramane o prezenta interesanta. Era nepotul unei familii de actori (din partea tatalui) care juca sub numele de Grandville, de unde si pseudonimul care ii va aduce mai tarziu celebritatea – J.J. Grandville.
A fost Grandville un talent nativ? Probabil ca da, ce se stie sigur este ca si tatal sau, Jean-Baptiste Gerard, era la randu-i un desenator inzestrat si atent la detalii, minutios si cu rabdarea unui bun pedagog, asa ca el a fost cel care i-a dat primele lectii de desen. Copilul a prins repede, ii placea noua indeletnicire, desena cu usurinta si rabdare nepotrivita varstei sale, fara sa vada in lectiile tatalui o plictisitoare corvoada. S-a pastrat prea putin din aceasta perioada de ucenicie, dar stim cu siguranta ca la varsta de 21 de ani, cand Gerard pleaca la Paris pentru a se dedica exclusiv artei, era suficient de sigur pe sine si experimentat. Vor fi servit la asta revistele si ziarele de epoca pe care le gasea prin casa, multe avand caricaturi mai mult sau mai putin reusite, o scoala vizuala de care isi va aminti mai tarziu
cu nostalgie. Publicase deja cel putin o litografie prin 1824 (sau 1825 dupa alte surse) pe cand se gasea inca la Nancy, asa ca mutarea in capitala era un pas firesc. Grandville cucereste Parisul si revistele satirice
Ajunge aici prin 1825 si incepe sa lucreze cu Hippolyte Lecomte, respectat creator de costume pentru scenele teatrelor, si de altfel Grandville va realiza la randu-i o serie de litografii popularizand in mare parte creatiile lui Lecomte. De altfel pentru mare parte din cariera sa lumea teatrului va ramane o sursa de inspiratie si un spatiu unde se simtea in largul sau, categoric si datorita povestilor pe care le ascultase de la bunici. Continua sa deseneze si sa publice o serie de litografii, surprinzator de bine primite in epoca pentru un tanar artist al carui nume era practic necunoscut. Les Plaisirs de tout age si La sibylle des salons sunt piese care i-ar entuziasma astazi pe colectionari, raritati absolute, dar marele sau succes parizian este colectia Les metamorphoses du jour, o serie de nu mai putin de 70 de scene in care personajele au trup de oameni si cap de animale, minutios desenate, cu o atentie asupra detaliilor aproape maniacala si un umor direct, usturator, in ton cu gustul epocii. Se vedea ca tanarul ce nu mai putea fi ignorat de pasionati si chiar de publicul larg stapaneste bine nu doar tehnicile de baza, are si talent, inteligenta, stie sa isi aleaga temele si sa le trateze intr-o maniera aparte. Compozitiile sale erau adesea fantastice, aproape intotdeauna marcate de umor, pline de imaginatie si o prospetime a expresiei surprinzatoare pentru un nume nou.
Incepe din 1830 sa publice caricaturi politice si in presa vremii, initial in revista satirica La Silhouette, ceea ce ii va aduce un plus de popularitate dar si numerosi adversari printre politicienii epocii. Va continua sa fie implicat in aceasta maniera in viata politica (era un pasionat republican), se confrunta cu cenzura si atacurile din partea altor ziare, dar publicul il adora si este considerat neoficiala adevaratul rege al caricaturii franceze. Ultimii ani ai lui Grandville si drama din spatele umorului
In paralel Grandville isi descopera si pasiunea pentru grafica de carte si realizeaza gravuri incantatoare pentru editii (astazi mult apreciate de bibliofili) din Calatoriile lui Gulliver, Don Quijotte sau Robinson Crusoe, ilustreaza fabulele lui La Fontaine si nu numai. Este o alta lume, departe de politica, si ii va aduce nu doar castiguri sigure ci si un plus de popularitate, de aceasta data din partea editorilor si cititorilor.
Ultimii ani vietii sunt la fel de prolifici, Grandville publicand unele dintre cele mai bune colectii de litografii si gravuri, precum Scenes de la vie privee et publiques des animaux sau Un autre monde, in care animalele ce devin oameni, planetele, natura, societatea, defectele si calitatile celor din jur, personalitatile vremii sau eroi literari sunt parte din compozitie. Succesul este apreciabil, insa cati dintre admiratorii sai banuiau ca unul dintre cei mai importanti caricaturisti duce o viata marcata de tristete si tragedie.
Se casatorise in 1833 cu o anume Marguerite Fischer, dar doi dintre cei trei copii ai cuplului mor in scurta vreme, iar sotia ii va urma in vara anului 1842, cand Grandville ar fi trebuit sa se bucure de impactul pe care il aveau desenele sale. Cei care il cunosteau sunt socati: era tot mai imbatranit, albise, se misca cu greutate si parea lipsit de putere, desi nici nu implinise patruzeci de ani. O a doua casatorie nu va fi mai fericita decat prima, mai ales dupa ce
desenatorul isi pierde si ultimul copil, intrand intr-o depresie din care nu si-a mai revenit vreodata. O misterioasa boala il doboara repede, desi petrece o vreme intr-o clinica particulara, si moare in primavara anului 1847. Caricaturist si grafician de prima importanta in arta epocii, avangardist in propria maniera si provocator prin tematica si stil, cunoscut de marele public dar si de colectionari si specialisti, Grandville reusise ceea ce multi dintre colegii sai de generatie doar sperasera, si devenise un nume celebru si un artist apreciat de critica si negustorii de arta. Vazute astazi, compozitiile sale atrag prin grija detaliului, siguranta liniei, pasiunea pentru minutiozitate si parfumul de epoca (in cazul celor politice) si frumusetea adesea absurda si amuzanta a scenelor fantastice, in care se intalnesc umanul, animalul, grotescul si comicul. Spre deosebire de alti graficieni din veacul al XIX-lea avea sa reziste in timp, fiind redescoperit, reeditat sau, asa cum au facut membrii trupei Queen, inspirand si fiind folosit pentru noi mijloace de exprimare artistica. Ceea ce cu siguranta l-ar fi incantat pe Grandville.
Foto: queenpedia.com, lambiek.net, pinterest.com, showcase.netins.net
