Scriitorul sarb Ivo Andric, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in anul 1961, s-a nascut pe 9 octombrie 1892 in Bosnia, langa orasul Travnik. Urmeaza liceul la Sarajevo, iar studiile universitare de filosofie la universitatile din Zagreb, Viena, Cracovia si Graz.
Obtine in 1924 la Graz doctoratul in filosofie, cu o teza despre viata spirituala a Bosniei in perioada dominatiei otomane. La inceputul Primului Razboi Mondial este inchis pentru activitatile sale anti-austriece. Inchisoarea a avut un efect profund asupra lui Andric, el a adoptat in scrierile sale teme nationaliste. Romanele sale ulterioare sunt dominate de imagini de frica si de izolare a persoanelor capturate in timpul razboiului.
In literatura debuteaza cu versuri, iar la inceputul anilor 1920 publica doua carti de proza lirica, "Nelinisti" (Nemiri) si "Ex Ponto". In perioada dintre cele doua razboaie mondiale, Andric publica trei carti de povestiri scurte sub acelasi titlu, "Nuvele" (Pripovetke,1924 - 1936), iar in 1945 ii apar trei romane, elaborate in anii razboiului: "E un pod pe Drina" (Na Drini cuprija), "Cronica din Travnik" (Travnicka kronika) si "Domnisoara" (Gospodjica).
In acelasi an, Ivo Andric este ales presedinte al Uniunii Scriitorilor din Iugoslavia, iar in 1961 este distins cu premiul Nobel pentru literatura "pentru forta epica cu care a zugravit motive si destine din istoria tarii sale". Ivo Andric a murit pe 13 martie 1975 la Belgrad.
A.I.
editor artline.ro
