Franco Nero, actor, producător, scenarist şi regizor, va fi prezent la proiecţia primului film, şi singurul, regizat de el, "Forever Blues". Evenimentul va avea loc de la ora 20,30, la Pavilionul 2007.
Publicul clujean va avea ocazia să-l vadă pe Franco Nero sâmbătă, ora 18,30, la Cinematograful Republica, în cadrul proiecţiei aceluiaşi film, în care este şi interpretul unuia dintre personaje.
Franco Nero este, anul acesta, invitatul de onoare al Festivalului Internaţional de Film Transilvania. El se alătură, astfel, unor nume celebre ale cinematografului european, Annie Girardot şi Vannesa Redgrave (partenera lui Franco Nero în filmul "Camelot", care a marcat şi începutul poveştii lor de dragoste), cărora, la ediţiile precedente ale TIFF-ului, organizatorii au avut onoarea sa le acorde Premiul pentru întreaga carieră oferit unei personalităţi din cinematografia europeană.
Îndrăgita actriţă Irina Petrescu va fi prezentă, vineri, la Sibiu, cu prilejul prezentării filmului "Răutăciosul adolescent", programat pentru ora 18,00, la Pavilionul 2007.
Actriţa va fi omagiată la finalul festivalului, la Cluj, când i se va înmâna Premiul pentru întreaga carieră.