In februarie 1949, a fugit el insusi la Viena si de aici a ajuns, cu concursul lui Pierre Boullon (fost consul al Frantei in Timisoara) la Innsbruck. ( ) Ajuns in cele din urma la Paris, a luat legatura cu Romul Boila, pe care, de asemenea, il ajutase sa fuga din Romania. Acesta l-a pus in legatura cu maiorul Bazil Ratiu, consilier al Comitetului National Roman pe langa autoritatile americane, care l-a determinat sa accepte un curs de pregatire in Bavaria, pentru a se intoarce in tara cu misiunea de a reorganiza o retea de evaziune din tara. Craciunas a urmat acest curs incepand din noiembrie 1949, punand de comun acord cu instructorii sai un "program de recunoastere" si transmitere de mesaje prin anunturi la mica publicitate. Revenit in Romania pe 22 martie 1950, avea sa fie arestat de Securitate in Bucuresti, la 18 septembrie acelasi an. Dupa o detentie care a durat peste 4 ani, in care sustine ca a fost izolat in cea mai mare parte a timpului intr-o celula la Malmaison, Silviu Craciunas a reusit sa "evadeze", in 22 septembrie 1954, de la Spitalul din Burdujeni, unde se afla transferat sub paza de la Penitenciarul Suceava, pentru a fi tratat de plamani. A ajuns, dupa doi ani si jumatate in care a stat ascuns la Bucuresti, Cluj, dar si la Manastirea Vladimiresti, din nou in Occident. In 23 martie 1957 se afla la Viena, iar doi ani mai tarziu, in 1959, primea azil politic in Marea Britanie". "Aceasta este - mai scrie Marius Oprea - "biografia oficiala" a lui Silviu Craciunas. Realitatea este insa ca ea a fost confectionata de catre Securitate si, dupa cum sustin surse din fosta politie politica, pana si romanul "The Lost Footsteps" (Urme pierdute), care i-a atras faima in Occident, a fost "croit" cu material furnizat de laboratoarele Directiei de Informatii Externe a Securitatii. De fapt, Craciunas a fost racolat de serviciile secrete comuniste in imprejurarile incercarii sale de a pleca din Romania in luna martie a anului 1948". Asta scrie Marius Oprea. Desigur, o viziune altfel decat, de exemplu, cea expusa de Anca Sirghie in articolul "Rezistenta romaneasca intre anii 1950 - 1957": "Daca atunci cand deschizi cartea privirea celui care a fost autorul "urmelor pierdute" se atinteste prin lentilele inramate fiind in portretul primei coperte, dupa incheierea lecturii acelasi chip redimensionat augmentativ pe ultima coperta te va obseda catva timp, devenindu-ti prilej de reflectie despre ceea ce a fost prin anii 1950-1957 rezistenta romaneasca in calea instalarii comunismului. Menita sa purifice lumea de un flagel nimicitor, experienta exorcizanta, pe care o traverseaza Silviu Craciunas cu constiinta ca efortul sau plin de sacrificii nu este decat "o picatura in ocean, dar o picatura poate colora multa apa", este un model revelator pentru un fel anume de a fiinta intre semeni si pentru semeni. El a fost omul unei existente riscate, continuu primejduite, dar duse in numele unui ideal national" (http://convorbiri-literare.dntis.ro/SIRGHIEiul5.htm).