Ingvar Kamprad, fondatorul celebrei companii, s-a nascut in 1926 in Smaland, in partea de sud a Suediei, intr-o familie modesta. Inca din copilarie isi dorea sa ajunga, candva, afacerist, si a inceput vanzand cutii cu chibrite vecinilor. Isi cumpara marfa din Stockholm si o vindea la un pret mic, dar suficient pentru a obtine profit. Mai tarziu a vandut si peste, decoratiuni de Craciun, seminte de flori si creioane. La doar 17 ani, in 1943, Ingvar primeste de la tatal sau o suma consistenta, ca recompensa pentru notele de la scoala. Iar Ingvar nu ezita si isi incepe propria afacere, dandu-i numele IKEA, o combinatie intre initialele numelui sau si primele litere de la Elmtaryd si Agunnaryd, ferma si satul unde crescuse. |
La inceput firma vindea stilouri, portofele, rame pentru fotografii, ceasuri, bijuterii si altele, cumparate de Ingvar la un pret redus.
In urmatorii ani apar primele reclame IKEA in presa locala si se lanseaza un catalog al produselor, care puteau fi comandate prin posta.
In 1947, la patru ani de la deschiderea IKEA, Ingvar Kamprad ia o decizie riscanta si incepe sa vanda si mobilier, produs in mici ateliere locale. Reactia publicului este pozitiva si in scurt timp, in 1951, este publicat si primul catalog de mobilier IKEA, iar Ingvar se decide sa renunte la toate celelalte produse si sa vanda exclusiv mobilier, la preturi cat mai scazute. Era momentul in care a aparut compania IKEA asa cum o stim astazi.
Doi ani mai tarziu se deschidea si primul salon de prezentare IKEA in Almhult, fiind prima data cand potentialii cumparatori puteau vedea si atinge mobila inainte de a o comanda, idee care a prins foarte repede. Cum competitia pe piata de mobilier era foarte dura, Ingvar Kamprad a intuit ca publicul vrea sa vada mobila pe care da banii, oricat de mici ar fi preturile. O decizie castigatoare, iar vanzarile au crescut rapid.
Din 1955 IKEA a inceput sa creeze propriile modele, foarte simple si practice. Compania a recurs la angajarea unor designeri proprii dintr-un motiv foarte simplu. Competitorii reusisera practic sa boicoteze produsele IKEA, tot mai putine ateliere si tot mai putini designeri fiind dispusi sa lucreze pentru Ingvar Kamprad. Dincolo de modelele simple si practice, in culori placute, unul dintre angajati a avut si ideea, pur si simplu geniala, de a ambala piesele desfacute, intr-un pachet plat, pe care cumparatorul se le asambleze acasa. Trasportul devenea automat mai usor si mai sigur, iar ideea a devenit unul dintre elementele definitorii ale IKEA. Scaderea costurilor de transport, aspectul usor de recunoscut al pachetelor cu mobilier, designul unic, toate au fost avantaje de care IKEA a stiut sa profite, iar in 1958 se deschidea primul magazin la Almhult. Cu o suprafata de 6700 de metri patrati, era atunci cel mai mare magazin de mobila din Scandinavia.
In 1959 Gillis Lundgren, unul dintre primii specialisti angajati la IKEA, creeaza TORE, cel mai mare succes din istoria companiei, dupa ce vizitase un atelier de mobilier pentru bucatarie. Pornind de la liniile simple si precise ale acelei linii, Lundgren a aplicat aceleasi idei pentru toate produsele IKEA. In acelasi an IKEA ajungea la 100 de angajati.
Primul magazin din Norvegia s-a deschis in 1963, langa Oslo, si in acelasi an IKEA lanseaza modelul de biblioteca MTP, imitat ulterior de nenumarate alte companii. Un an mai tarziu se lansa si modelul de scaun OGLA, iar primul magazin IKEA din Stockholm se deschide in 1965, constructia circulara, cu o suprafata de 45.800 metri patrati, fiind inspirata de Muzeul Guggenheim din New York.
Este un nou succes, dar principala problema este numarul mare de cumparatori, care ii determina pe cei de la IKEA sa adopte o idee indrazneata, permitand clientilor sa isi ia marfa direct din depozite. In 1969 se deschide si primul magazin din Danemarca. In 1969 este lansat si modelul de canapea PRIVAT, creatia arhitectul Ake Fribryter, un alt produs de succes al IKEA, cu linii practice si la un pret scazut. |
In anii '70 IKEA deja era un nume important pe piata de mobilier, primul magazin din afara Scandinaviei fiind deschis in 1973 la Zurich, Elvetia, urmat de o extindere rapida a companiei in Germania, tara care este si astazi cea mai mare piata IKEA din lume. Primul magazin se va deschide aici in 1974, la Munchen. Se lanseaza si modelul de scaun SKOPA, creat de Olle Gjerlov-Knudsen si Torben Lind, ideea care a starnit controverse, fiind primul scaun din plastic. In pofida scepticismului competitorilor, SKOPA a fost un succes financiar si nu numai. In urmatorii ani IKEA continua sa deschida noi magazine in Australia, Canada, Austria, Olanda.
Cand Natiunile Unite declara anul 1980 "Anul Copilului", IKEA va lansa si un nou model de canapea, KLIPPAN, suficient de rezistenta pentru micile accidente zilnice, dar atat de confortabila incat sa fie preferata copiiilor.
Sunt deschise noi magazine in Franta si Belgia, iar in 1983 IKEA avea deja 6000 de angajati. Se lanseaza si colectia Stockholm, realizata din cele mai bune materiale : lemn de mesteacan, piele, creton. Calitatea deosebita si pretul accesibil au facut din produsele acestei colectii o noua reusita IKEA.
La jumatatea anilor '80 IKEA decide sa cucereasca si piata americana, deschizand primul magazin in 1985, desi au existat reticente la nivelul conducerii. Cu toate acestea, succesul a venit in scurt timp, in anii urmatori fiind deschise alte magazine in Marea Britanie, Italia. In 1990 se deschid primele magazine IKEA in Ungaria si Polonia, compania profitand de imensul potential al spatiului est-comunist, pentru a se extinde in 1991 in Republica Ceha si Emiratele Arabe Unite.
In 1993 IKEA avea 114 magazine in 25 de tari. Se lanseaza noii colectii si modele : KUBIST, scaunul pentru copii DAGIS, se deschide noi magazine si in 1997 compania prezinta colectia pentru copii, realizata in colaborare cu doua echipe de experti si designeri, intre care se numarau profesori si specialisti in psihologia copilului. In acelasi an se va lansa si prima varianta a site-ului www.IKEA.com
La sfarsitul anilor '90 IKEA avea peste 53.000 de angajati, 150 de magazine in 29 de tari, pe patru continente, si continua sa se dezvolte. Pentru a-si motiva angajatii, fondatorul companiei, Ingvar Kamprad, anunta ca totalul vanzarilor dintr-o singura zi, numita "Big Thank You Event", va fi impartita angajatilor din grupul IKEA. Suma de aproximativ 187 milioane de guldeni a fost impartita egal intre toti angajati, indiferent de pozitia ocupata, fiecare primind aceeasi suma. Pentru cei mai multi angajati, prima a reprezentat mai mult decat salariul pe o luna, iar ideea a facut valva in presa vremii.
In 2000 IKEA deschidea primul sau magazin din Rusia, unde prezenta noua sa creatie , bucataria VARDE, idee care va primi numeroase premii si distinctii.
IKEA a colaborat si cu UNICEF pentru mai multe programe umanitare in India.
Martie 2007
www.artline.ro