Dupa ce vizitatorul atent scapa din inghesuiala circulatiei, se gaseste, pe dreapta, dincolo de Strada Brezoianu, in fata unui admirabil manument al naturii: Gradina Cismigiu, cea mai frumoasa dintre gradinile din Bucuresti.
Ocupand un patrulater in suprafata de 14 ha, cuprins intre Bulevardul Elisabeta, Bulevardul Schitu Magureanu, Strada Stirbey Voda si o serie de constructii asezate in lungul Starzii Brezoianu aceasta pretioasa oaza infipta in centrul Capitalei a fost creata in jurul lacului cunoscut pana in secolul al XVIII-lea cu numele de Lacul lui Dura Negutatorul.
Infatisarea de gradina publica pe care o are astazi i-a fost data in timpul si din ordinul Domnitorului Barbu Stirbey (1849-1856) de peisagistul german Mayer.
Numele de Cismigiu pe care il purta lacul pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea si de la care a trecut apoi si la gradina de mai tarziu, vine de la titlul directorului serviciului apelor - directorul cismelelor din Bucuresti caruia pe scurt i se spune "cismegiul" - care avea casa in mahalaua Sarindar aproape de malul lacului.
Loc preferat de plimbare in timp de vara pentru decorul lui variat si colorat, plin de verdeata si racoare, este tot atat de cautat si iarna cand lacul inghetat, marginit de minunatele lui salcii pletoase, pline de promoroaca, devine cel mai pitoresc loc de patinaj.
Sunt si trei mici monumente in aceasta vasta gradina: in mijloc, pe o alee langa lac, bustul ziaristului Gheorghe Panu, modelat in bronz de sculptorul Horwath; Monumentul Eroilor Francezi, cazuti pe frontul romanesc in 1917 cioplit in marmura de sculptorul I. Jalea si, mai spre Miazanoapte, de cealalta parte a lacului, bustul de mermura al filantroapei Elena Pherekyde; mai este de asemenea pe malul lacului, tot spre Miazanoapte si un edificiu care adaposteste vara un restaurant cu nume exotic: Monte Carlo. Dar adevarata frumusete a gradinii nu trebuie cautata decat in opera Naturii, in vederile pline de farmec care sunt altele pentru fiecare punct, in aleele inverzite si pline de flori, in boltile de trandafiri agatatori, in potecile cotite pe sub arbori batrani, in luciul scanteietor al apei presarate cu nuferi si lotusi.
Verdele padurii se proiecteaza spre Miazanoapte, pe zidurile albe a doua monumente; unul, cel din stanga, este Biserica Schitu Magureanu si da catre bulevardul cu acelasi nume; celalalt, care-si arata terasele si balconasele in fata este Fostul Palat al Doamnei Cretulescu, construit inainte de razboi dupa planurile arhitectului Petre Antonescu si transformat de curand in Muzeu de Arta Religioasa.
1935: Bucurestii Vechi. Publicat cu prilejul "Lunii Bucurestilor" si cu concursul Primariei Capitalei.
