Pasiunea ei pentru muzica populară s-a născut încă din copilărie. "Fredonam prin casă diferite melodii difuzate la radio sau televizor şi încercam, apoi, să le reproduc cât mai bine. Sunt solistă de aproximativ trei ani, de când am început să frecventez cursurile Şcolii Populare de Artă Francisc Hubic, din Oradea, la clasa de canto popular a domnului profesor Marcu Leţ", ne-a mărturisit Ioana. Este membră a Ansamblului folcloric "Nuntaşii Bihorului", unde activează ca solistă şi dansatoare. "Iniţial, am început ca dansatoare, iar acum împac atât dansul, cât şi muzica", a adăugat interlocutoarea noastră. Primul său contact cu publicul a avut loc cu prilejul unor concursuri locale, iar mai târziu, au apărut şi rezultatele: locul I la concursul "Tinere talente", organizat în cadrul Toamnei orădene 2007, respectiv locul III la Festivalul-concurs internaţional de interpretare a cântecului popular "Cântecele Neamului", de la Suceava.
De asemenea, trebuie menţionate şi apariţiile la emisiunile TV, "Album Naţional" şi "Un pahar favorit", alături de îndrăgita interpretă de muzică populară Florica Ungur. "În urmă cu un an, în cadrul unei manifestări culturale desfăşurate în satul Hotar, am avut plăcuta surpriză să cunosc o tânără interpretă care m-a impresionat prin sensibilitatea interpretării doinei, prin talentul şi vocea frumoasă, aşa că am hotărât, ca de atâtea ori când am întâlnit tineri interpreţi talentaţi, să-i ofer din experienţa mea şi să o îndrum. Având în vedere că Ioana a fost o elevă excepţională şi la şcoală, că este matură în gândire şi perseverentă, am toată încrederea că va evolua la fel de frumos şi în plan artistic", ne-a declarat prof. Florica Ungur. Pe această cale, Ioana a ţinut să mulţumească părinţilor ei, doamnei Florica Ungur şi profesorului Liviu Buţiu, precum şi lui Radu Potoran, interpret de muzică populară şi realizator TV.