Sub titulatura "Figures de L'Oubli", artista prezinta publicului desene, fotografii si un documentar despre memorie si relatia dintre memorie si transformarile urbane pe care le-au suferit in ultimele decenii orasele Romaniei.
In "Gas Pipes" personajul principal au fost tevile, descoperite de Ioana Marinescu in orasul bunicilor sai, Campulung, ca un fel de peisaj paralel si absurd: "Tevile sunt simptomatice pentru Romania contemporana, ele reprezinta un mod ieftin si rapid de a rezolva problema incalzirii. Ceva ce ar trebui sa fie temporar devine dintr-o data norma si e repetat la nesfirsit: un fel de arta a improvizatiei permanente."
In "Figures de L'Oubli", este prezentata istoria zonei demolate de Ceausescu pentru a construi Casa Poporului. Ioana Marinescu a realizat o serie de interviuri cu locuitorii caselor disparute atunci. Povestile lor sunt insotite de reprezentari vizuale, marturii ale trecutului si crampeie de istorie. Amintirile celor intervievati o inspira pe artista, care vorbeste si ea, prin imagini, despre Campulung, orasul copilariei sale, asa cum era el inainte de "tevile galbene".
La eveniment va fi prezentat un film documentar, "Off the Map", realizat in colaborare cu artistul britanic Robert Fearns, care surprinde interviurile cu fostii locuitori ai terenurilor pe care se inalta astazi Casa Poporului.
Expozitia va fi deschisa in perioada 20 februarie - 1 martie, la galeria Espace Paragon, Boulevard Joseph II numarul 45, si este organizata de catre Ambasada Romaniei din Luxemburg, cu ajutorul Linei Meiter si cu sprijinul ICR Londra. Expozitia este deschisa de luni pana vineri, de la ora 16.00 la 18.30. (I.P.)