Prima seară de blues & jazz
Vineri, sala de spectacole a Casei Tineretului a devenit, pentru două seri, un mic sanctuar al iubitorilor de jazz şi blues. Influenţele rock au atras şi mulţi fani ai genului. Festivalul Bluzău nu a dezamăgit nici anul acesta. Trupele invitate au ţintuit practic publicul pe scaune, acesta învingînd somnul de după miezul nopţii, rămînînd fidel spectacolului pînă la sfîrşit. Prima trupă care a dat startul unei noi ediţii Bluzău a fost "Quo Vadis" din Timişoara, care a cîntat şi piese proprii, dar şi cîteva cover-uri blues-rock. A urmat Baicea Blues Band, care s-a conformat dorinţei publicului de a reveni pe scenă şi a mai cîntat o piesă pentru cei care au aplaudat în picioare evoluţia celor trei interpreţi. Prima seară s-a încheiat cu un recital Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers, ce s-a desfăşurat pînă tîrziu în noapte, fără însă ca cei prezenţi să dea urmă de oboseală. Celebrul artist şi-a anunţat cu acest prilej şi intenţia de a-şi lansa următorul său album la Buzău, evenimentul urmînd a avea loc la mijlocul lunii decembrie. Berea a fost nelipsită de pe scenă, iar Gyuri a dat dovadă şi de îndemînare, jucîndu-se practic cu chitara. Simpaticul interpret a cucerit publicul, a stîrnit zîmbete, dar şi
admiraţie.
Pe curînd, Bluzău!
În ultima seară a festivalului, Blazzaj, Blues Cafe şi Blue Family au încîntat publicul. Ca de obicei, drumul lung de la Timişoara, de unde a venit prima trupă care s-a urcat pe scenă, "Blazzaj", a făcut ca festivalul să înceapă cu o întîrziere de o oră, timp în care cele trei formaţii au repetat. Stilul inedit au solistului de la "Blazzaj" de a se mişca pe ritmul muzicii a fost unul dintre punctele de atracţie ale serii. Muzica bună, întreţinută cu bere şi fum de ţigară, au încheiat Bluzău 2007.