Prozator roman, cunoscut in special pentru povestirile destinate copiilor, Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti s-a nasut la Targoviste, pe 1 ianuarie 1868, fiind al doilea dintre cei patru copii ai lui Alexandru Bratescu si al Alexandrinei Voinescu.
Dupa ce urmeaza clasele primare in orasul natal isi continua studiile la Bucuresti, absolvind Liceul „Sf. Sava" si Facultatea de Drept. Dupa terminarea studiilor profeseaza in domeniu, fiind judecator in Bucuresti, Ploiesti, Pitesti, Craiova si Targoviste, oras in care in anul 1896 se stabileste definitiv.
Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti se implica si in politica, fiind prezent pana in 1940 in toate legislaturile parlamentare. In perioada 1914-1940 a fost secretar general al Camerei Deputatilor.
Incepe sa scrie la indrumarea lui Titu Maiorescu, publicand prima sa poezie in 1881, in ziarul “Armonia”, condus de Alexandru Vlahuta. Primul volum ii apare in 1903, sub titlul Nuvele si schite. Colaboreaza cu reviste de renume, precum Junimea si Convorbiri literare, in paginile celei din urma publicand schita Cea din urma scrisoare.
In 1906 ii apare volumul In lumea dreptatii, pentru care a fost distins cu premiul Academiei Romane. Printre premiile primite se numara si Marele Premiu National pentru Proza, obtinut in 1925. Este ales in 1910 vicepresedinte al Societatii Scriitorilor Romani, iar in 1912 ii apare al doilea volum de nuvele si schite, intitulat Intuneric si lumina.
Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti a fost director al Teatrului National si membru al Academiei Romane. Ramane in literatura romana si ca un admirabil nuvelist si autor de schite pentru copii. Puiul, Privighetoarea, Bietul Tric, Niculaita Minciuna numarandu-se printre cele mai cunoscute scrieri ale sale. Scriitorul s-a stins din viata pe 14 decembrie 1946, la Bucuresti.
A.I.
Noiembrie 2016
