Se spune că cel mai greu pe scenă este să reprezinţi lucrurile cele mai obişnuite din viaţă, acţiunile pe care oamenii le fac aproape inconştient. Reflexele zilnice şi semnele cotidianului sunt materia primă folosită de autorii spectacolului “RencontreS”. Din ele se desprinde poezia unor momente importante ale vieţii, tot ele conduc la sentimente şi stări sublime, pe care actorii le “joacă”, le “mimează” şi le “dansează” cu plăcere, ajutaţi de un al treilea personaj, care este fundalul sonor.
Emoţionează prin inocenţă şi simplitate acest limbaj comic al corpurilor care îşi vorbesc şi se arată publicului cu timiditate, inventând situaţii prin care sentimentele se materializează în gest şi mişcare. Dan Puric urmareste in stilul promovat, ca si discipolii sai, armonizarea pantomimei, mijloc principal de exprimare, cu dansul esentializat.
"Rencontres" este o... "intalnire" cu harul celor ce vor sa comunice sincer si direct, emotie publicului. "Rencontres" a avut cronici favorabile şi în presa străină, după ce a participat în Cehia, la un festival Internaţional al Artelor Spectacolului. Anul acesta a fost inclus şi pe afiş în Festivalul Underground de la Arad, Festivalul Comediei Româneşti şi la Festivalul MaiFest - mari actori, mari regizori, mari dramaturgi - organizat de UNESCO la Cluj.
Anul trecut, spectacolul s-a jucat la Luxemburg şi la Festivalul International de teatru de la Belgrad unde a obtinut doua importante premii. "Rar un asemenea spectacol în lumea teatrală de azi... un comentariu fin asupra dragostei cu un umor rafinat marca sigură a unui talent inteligent" (Dan Puric)
Iunie 2009