Institutul Polonez din Bucuresti
Teatrul Powszechny "Zygmunt Hubner" din Varsovia va sustine luni, 11 septembrie, ora 19.00, la Teatrul Odeon din Bucuresti (Calea Victoriei nr. 40-42) spectacolul "Palaria florentina" de Eugene Labiche, in regia lui Piotr Cieplak.
Premiera piesei Palaria florentina a fost, se pare, "cel mai puternic hohot de ras din secolul al XIX-lea". Si nu e de mirare, caci farsa lui Eugene Labiche, datorita careia scriitorul a devenit membru al Academiei Franceze, este o capodopera a genului. In Palaria florentina gasim de toate: comic de situatie, de moravuri, tradare, poveste de amor, iubire intre doi tineri. Totul incepe de la o ntamplare aparent nevinovata: in timpul plimbarii de dimineata in afara orasului, calul tanarului parizian Fadinard mananca palaria de paie a doamnei Beauperthuis, aflata in compania focosului ofiter Emil Tavernis. Problema este ca doamna Beauperthuis este sotia domnului Beauperthuis, iar Emil Tavernis este doar o persoana cu care doamna Beauperthuis isi petrece timpul. Prin urmare, palaria de paie trebuie recuperata rapid, lucru deloc simplu .
Pentru Piotr Cieplak, regizorul spectacolului, piesa lui Labiche nu este doar o farsa despre o palarie de paie, ci si o poveste despre lume, care ea insasi este o farsa. De aceea radem impreuna cu actorii. Insa atunci cand aplauzele se vor stinge, ar fi bine sa nu uitam de ce sau de cine am ras ...