Arline: Cum v-ati decis sa deveniti pictor ?
Vasile Pop Negresteanu: Cred ca tot cel care mi-a dat acest dar a decis daca sa fiu pictor sau nu. In afara de asta am avut noroc cu familia. In familia osenilor fiecare isi facea ceea ce putem numi lucrurile artistice, de la costumatie si pana la restul. Fiecare femeie facea costumele pentru intreaga familie, in decursul unui an. Era o indeletnicire artistica. In afara de haine, faceau de fiecare data altceva, uneori fete de mese, alteori altele.
Era un dar artistic pe care aproape ca il aveau toate osencele. In general femeile se ocupau cu partea artistica, barbatii avand un simt practic mai dezvoltat. Asa ca in primul rand a fost acest mediu artistic, cu lucruri de mare pret, facute de mainile familiei mele. In ceea ce priveste reprezentarea artistica a Ardealului, era un unchi de-al meu, frate al mamei, pe care l-am vazut pentru prima data desenand inainte de a merge la scoala in clasa intai. Avea un talent deosebit pentru arta, dar a avut ghinionul ca tatal sau, bunicul meu, sa nu il lase sa mearga la scolile inalte, la Scoala de Arta de la Cluj.
Si asta chiar daca i se garantase de directorul scolii ca va face scoala pe cheltuiala lui, ca pana il insoara va raspunde directorul de el. Nu a avut sansa asta, si atunci s-a pierdut. Singura sa bucurie eram eu. S-a prins acest dar, aceasta samanta a reprezentarii de mic, inainte de a merge la scoala. Samanta care pe urma a rodit. Nu tin minte in clasele primare, dar eu desenam tot timpul la scoala. Mi-a spus invatatoarea mea de atunci, care mai traieste, ca tot timpul desenam. De la jumatatea caietului incolo era plin de desene. Sau, odata, ca o poanta, am taiat o suta de lei si am pus-o in abecedar.
Nu era nimic pe pagina, asa mi s-a povestit, si eu am lipit bucatelele pe acolo, spunand "Nu este nimic pe pagina, nu-mi place ca nu e nici o poza". Era tot o samanta a acestei indeletniciri pentru arta, pentru gestul artistic. Lucru care pe urma s-a concretizat incet-incet mai departe, in clasele 5-8, cand am avut un profesor de desen care mi-a punctat si a incercat sa ma incurajeze la modul real, prin lectiile pe care le faceam la scoala. Pe urma cu lucrul la Cercul de arta sau cum ii zicea atunci, urmat de Liceul de Muzica si Arte Plastice la Baia Mare si Satu Mare si Academia de Arta din Bucuresti. Deci samanta este la Negresti, in copilarie.
Artline: Ce sfat i-ati da unui tanar care vrea sa devina pictor ?
VPN: In primul rand sa invete foarte bine, sa fie bun, sa-si faca o cultura generala puternica in paralel cu dezvoltarea acestui mestesug. Sa fie un om care sa stie foarte bine in ce lume traieste. Un artist trebuie sa fie un om de cultura, un transmitator de cultura. Daca tu nu te poti initia cu tot ce propuneau sau glasuiau marile spirite ale civilizatiilor de pana la noi, nu ai cum sa fii cu adevarat la nivelul lor, a ceea ce exista acum pe pamant. Acum nu mai conteaza ca suntem in Romania, in Franta, in America.
Posibilitatile in epoca Internetului sunt aceleasi. Trebuie sa stie foarte bine de ce creeaza un artist si pentru cine, ceea ce face sa aiba un mesaj coerent. Un astfel de mesaj poate fi si pictura in sine. Si in lumea asta stramta poti sa faci creatie fara un mesaj direct. Faci pictura, simfonii cromatice. Dar trebuie sa fie tot pictura in final, nu o simpla ilustratie a gandului. Deci trebuie sa faca un lucru bun, daca vrea cu adevarat sa fie luat in seama de generatiile care vin dupa el, ca sa poata crea semne de care lumea sa aiba nevoie pentru a-si insoti sperantele si visele sale.
Artline: Este religia astazi o alternativa, o alinare sau destinatia finala a existentei ?
VPN: Pentru mine nu e o alternativa. Intotdeauna am considerat pictura - pictura, subiectul-subiect. Pentru mine nu a fost o alternativa atata timp cat am studiat foarte serios in facultate arta monumentala, prezenta in general in marile palate, catedrale, biserici, si nu numai, pentru ca nu e vorba doar de arta crestina pe acest pamant. Pentru mine a fost mereu o chestiune deosebita sa lucrez arta religioasa - intre altele acum lucrez la Catedrala din Negresti Oas si la alte proiecte.
Deci nu este o alternativa. Pur si simplu este in primul rand o comanda care mi s-a acordat de neamul meu, si o comanda pe care mi-am asumat-o la modul foarte serios : sa rezolv problemele religioase, chiar reprezentarile intepenite in aceleasi canoane. Toata lumea se sperie de canon. Canoanele sunt pur si simplu niste legi firesti, normale, ca sa stii ce pictezi intr-un loc sau altul.
Ai talent la pictat si trebuie sa lucrezi intr-o biserica ortodoxa, trebuie sa stii care sunt problemele de teologie ortodoxa, ca sa nu-ti fuga mintea in alta parte. Iar daca vrei sa faci chestia asta cauta sa le impui, sa le dovedesti ca este important sa mai misti un pic reprezentarile fixe, care astfel nu mai au nici un rost. Atat timp cat mi-am propus sa actualizez in plan artistic reprezentarile din biserica ortodoxa, asta inseamna ca nu e doar un lucru de rutina pe care vrei sa-l faci ca sa castigi niste bani. Este o problema foarte serioasa pe care mi-am pus-o si am rezolvat-o, cred, cu problemele serioase ale artei. Deci nu sunt lucruri batute in cuie pentru mine si copiate de stiu eu unde. Este o chestiune serioasa de pictura.
Artline: Lucrarile dv se gasesc in colectii din intreaga lume. Este dificil pentru un pictor sa se desparta de un tablou ?
VPN: Nu stiu ce sa zic. Intr-un fel este si dificil, pentru ca la anumite lucrari tii, cum sunt lucrarile pe care le-am dat din perioada, sa-i zicem, de inceput. Dar in ceea ce ma priveste am tinut mult la lucrarile de capat, de pornire de ciclu. Deci nu le-am instrainat cu nici un pret, sau daca nu la un pret real pe care mi l-am fixat pe o piata fixata de ceea ce numim negustorie de arta. Ma despart greu sau ma despart foarte usor din alt punct de vedere.
Depinde daca cel care imi cumpara lucrarea este un om care stie pe ce da banii si care e valoarea obiectului pe care l-a cumparat. La asta tin foarte mult. Nu tin ca lucrarea sa fie mereu la mine in atelier - desi ma despart greu de ele - dar ma intereseaza mai mult sa stiu unde imi ajunge lucrarea mea. Pentru ca acolo este sangele meu, este viata mea, tot ce investesc, chiar daca pare un lucru inert, mort. Este viata unui artist acolo, indiferent cine e, daca e mai bun, mai slab. E o materie vie. Si de aceea tin foarte mult, si galeristii sunt tot timpul fortati de mine intr-un fel sau altul sa-mi dea adresele celor care le-au cumparat. Daca nu, nu ma intereseaza, sa ii dai banii inapoi.
Este un amanunt foarte important la care tin. Eu sunt un artist care are un sir de expozitii, fac parte din lumea profesionista a artelor vizuale, asa ca vreau sa stiu unde imi sunt lucrarile in timp. Treaba lui ce face, ca ulterior ajung pe alte cai, prin vanzari, recumparari, sau se dau cadouri altor artisti de pe alte planete, asta nu conteaza. Pentru ca e un reper. Peste o suta, doua, doua mii de ani sa se stie traseul operelor. Tot asa cum astazi ne bucuram sa stim ca lucrarile lui Rembrandt sunt cele autentice, si nu se tot falsifica si refalsifica sau nu se gasesc. Unele se distrug, datorita unor necazuri care apar pe Pamant intr-un loc sau altul. Dar asta e o alta problema.
Este foarte important ca macar cat putem sa ne putem urmari creatia noastra, atat cat am reusit sa facem, si lucrurile pe care daca le-am semnat inseamna ca sunt foarte importante. In acel moment, indiferent daca este spre vanzare sau l-am donat sau l-am facut cadou cuiva, are o valoare si este important sa stiu unde este. In rest, tot lucrarea ta e. Indiferent ca e pe peretele unuia sau altuia, tot a mea e lucrarea. Eu sunt cel care e luat in seama sau nu, sunt judecat sau nu.
Artline: Exista pericolul ca arta sa fie inlocuita de divertismentul ieftin, de prost gust ?
VPN: Exista, chiar se practica acest joc, a fost cu siguranta in toate timpurile dupa mine. Intrebarea este unde apare prost gust si unde apare arta de calitate sau reprezentarea de calitate ? Ce inseamna calitate ? Pentru ca si cei care sunt lipsiti de educatia elementara - ce e valoros si ce nu este - spun ca e de calitate ce isi aduc in lumea lor. Asa ca exista la tot pasul, chiar si in galeriile de arta profesioniste. Dar asta nu va fi o caracteristica niciodata. Deci ceea ce a fost valoros, este si va fi in continuare.
Depinde de fiecare cum judeca in functie de ce stie, cum stie, cat stie, ce vrea sa faca cu viata lui sau cu banii lui. Ma gandesc si la posibilii cumparatori. Ti-e greu sa cumperi din galeriile, sa le numim, cele mai "clasate", care promoveaza o arta in arta sau doar pictura frumoasa sau obiectul cu trimitere directa care cel mai des este kitsch. Cum ar fi sa copiezi o opera de arta, un Brancusi, despre care spui apoi ca e frumos sa il ai pe masa. Traiesc si vad doar ce e la capatul mainii, atat.
Cu siguranta in alte timpuri - exista si marturii - pericolul exista si in vremea noastra si va fi in continuare, dar nu va fi o caracteristica generala sub nici o forma. Si binele si raul traiesc in acelasi timp. Sau eu insumi, pot fi si un inger - pentru ca asa vreau, sa fiu un inger - pot sa fiu si rau daca sunt provocat, cu sau fara voia mea.
Artline: Cum vi se pare ideea unei galerii de arta pe Internet cum este Artline ?
VPN: Este o posibilitate de promovare mai rapida a realului artistic, a ceea ce fac artistii intr-un loc sau altul. Este o idee excelenta, o posibilitate pe care ne-au creat-o cei care au inventat acest sistem de transmitere rapida a datelor. Este o bucurie. E frumos spus "o bucurie", dar trebuie sa ca sa te poti folosi de el sa poti si tu sa te folosesti de aceste masinarii, sa te adaptezi, pentru ca si asta e o problema foarte serioasa. Stiu cand au aparut imaginile create pe computer de unii colegi s-a protestat, ca nu sunt facute de mana artistului, ca nu au nici o valoare. Nu e facuta efectiv de mana artistului, dar pana la urma tot de tine e facuta. Pentru ca e in primul rand conceptia ta, care se vede, folosesti acel program, mai rudimentar sau mai complex, si pana la urma e tot mana ta, chiar daca nu apesi cu aceeasi intensitate ca pentru pensula.
Este viziunea artistului si dispare amprenta, sa zicem gestul miscarii pensulei. Iti gasesti un alt sistem de gandire si problema ta clasica, fie ca se cheama Negresteanu sau altcumva, cel care da drumul in aer, in virtual, unei imagini. E creatia lui. Este exact acelasi lucru ca si cu gestul traditional de a picta. Iar Internetul, cu posibilitatea de transmitere a datelor si imaginilor este decat un lucru care nu poate decat sa ne bucure si sa ne dea o incredere in plus. Poate fi si foarte rau pentru alte indeletniciri, pentru alte evenimente de rau augur : ideea de falsuri, de furturi de imagine, un lucru care se practica in toata lumea.
Este o problema foarte importanta, din cauza careia nu am vrut sa ma lansez pe Internet sub nici o forma. La Uniune de exemplu, unde sunt chiar profesionistii mei, ideea era buna. Dar pe urma s-au tot schimbat directorii si am decis ca nu ma intereseaza. Normal ca Uniunea promoveaza toti artistii membri, cu datele pe care le aveau la documentare despre fiecare in parte.
Ce e pe Artline a aparut tot printr-o conjunctura. Am aflat de grupul de artisti care s-a format si incet-incet s-a dezvoltat pe site. E si bine, e si rau in acelasi timp. Depinde daca esti deschis, ce alegi sa iti promovezi imediat. E foarte usor sa te trezesti, asa cum se intampla in strainatate, ca dai sau esti dat de cineva in judecata, de unii care ti-au ciupit ideile, lucrarile tale noi, imediate sau cele consacrate in spatiul tau. La Oslo, in Norvegia, s-a facut o expozitie sprijinita de UNESCO, la care eu nu am mers pentru ca trebuia sa expun lucrarea pentru Baia Mare, la o biserica, Sf Maria. Si au mers colegii mei, grupul de artisti care participa. Si erau si lucrarile mele - de la fiecare artist s-a retinut un numar de lucrari. Mai tarziu a venit cineva care avea o galerie acolo, si care incerca sa cumpere niste lucrari din Romania, niste tablouri la pret mai mic. Si cand i-am aratat in atelier copia dupa "Batran rugandu-se", lucrare trimisa la concurs, mi-a spus "Domnule, nu se poate, asta e lucrarea unui artist din Norvegia".
Cum adica ? L-a vazut intr-o galerie si s-a vandut la vreo mie de euro. Stai un pic, dar asta e lucrarea mea, care a fost prezenta la expozitie si de unde tu ai selectat de la toti artistii un numar de lucrari, de la mine erau patru. "Nu, e lucrarea unui artist .."
Nu mai stia sa-mi spuna, nu-si amintea numele. Asta se intampla, cu aceasta comunicare. Nu ai inca puterea de a te apara. Statul nu face nimic pentru asta, legislatia nu este pusa la punct, chiar daca acum se pune accent pe apararea drepturilor de autor. Asta costa extraordinar de mult, sa nu ai puterea sa te aperi. Am zis initial sa vad despre ce este vorba, cine este cel care mi-a copiat, pentru ca dupa relatarile galeristei era o copie perfecta, chiar aceea parea a fi lucrarea originala.
Cam asta se face si pe Internet. Nu stiu cum s-a furat, pentru ca nu am fost niciodata interesat de subiectul asta. Am picturi care sunt pur si simplu din universul meu si acte de creatie care intr-adevar sunt semne ale mele, pe care nu le-am promovat pe internet. Au fost selectate in expozitii internationale, chiar si premiate. Cand se dau premii, se dau pe niste lucruri pe care nu le mai vad.
Martie 2006
