Dan Pita, unul dintre cei mai apreciati regizori romani, cu o cariera de peste 40 de ani, a lansat Ceva bun de la viata, cel de-al treilea film turnat impreuna cu MediaPro Pictures. Dupa Second Hand si Femeia visurilor, ambele filmate in 2005, Ceva bun de la viata a necesitat 3 ani de pregatire pana sa intre in productie. Povestea scrisa de Rasvan Popescu in colaborare cu Alex Molico a castigat concursul CNC in 2007, dar filmarile au fost posibile abia in primavara 2010 pentru ca organizarea filmarilor nu a fost tocmai usoara, majoritatea necesitand a fi desfasurate in provincie.
artLine.ro: Ati debutat cu un film documentar – Apa ca un bivol negru – despre inundatiile din 1970. Va este dor de filmul documentar?
Dan Pita: Imi este dor, dar uite ca reusesc de fiecare data cind pregatesc cite un film sa ma documentez si asa imi potolesc si setea pentru acest gen de film - filmul documentar. De ce? Pentru ca intotdeauna sunt insotit de o camera video. Vreau sa spun ca la filmul acesta am filmat decorurile, locurile, oamenii, figurile, detalii... Puteam sa fac un film documentar si nici nu stiu daca il voi face vreodata. Dar as putea sa-l fac pentru ca am materialul filmat. Am mai facut documentar. Am realizat si un film documentar despre cutremur.
Cind pregatesc un film ma documentez. Folosesc mijloacele documentarului pentru a aduna cit mai multe informatii.
artLine.ro: Cit dureaza cercetarea la filmele dumneavoastra?
Dan Pita: 3 sau 4 ani. Pentru acest film, cercetarea a durat 3 ani.
artLine.ro: De ce ati ales MediaPro Pictures? Ceva bun de la viata este altfel de film, iese din tiparul studioului.
Dan Pita: Asa este. Ma bucur ca spuneti acest lucru. La MediaPro gasesc profesionisti si o baza tehnica. Acolo gasesc intelegere, profesional vorbind.
artLine.ro: De ce acest subiect acum?
Dan Pita: Mi se pare un subiect la ordinea zilei. Puteam sa vin cu el acum 4 - 5 ani. El ramine valabil. Oamenii sunt nemultumiti...
artLine.ro: Este un film in mod special pentru tineri?
Dan Pita: Da. Este pentru ei. Tinerii sunt deschisi, sunt capabili sa inteleaga mai usor unele lucruri. Cu acest film vreau doar sa atrag atentia.
M-am saturat sa ma fac ca nu observ anumite lucruri. Ca gunoiul s-a bagat sub pres, ca cineva s-a scuzat ca nu a reusit sa faca nu stiu ce... Cu judecati de tipul acesta societatea nu are cum sa avanseze. Acest semnal de alarma pe care il trage filmul ar trebui sa ajunga la inima si creierul tinarului.
Ceea ce fac este un cinema normal, un cinema clasic. Filmul actual il poti baga in categoria Hotel de lux.
artLine.ro: Ce ati dorit sa faceti si nu ati avut timp, resurse, etc.?
Dan Pita: Imi pare rau ca nu am reusit sa fac un film romantat despre familia mea. Un film inspirat din viata familiei, din perioada de iubire romantica, tata, mama, rudele apropiate, Romania si perioada celor doua razboaie mondiale. Eu am prins al doliea razboi mondial. Eram copil in perioada respectiva.
artLine.ro: Care va fi urmatorul proiect?
Dan Pita: As vrea sa ecranizez Chira Chiralina de Panait Istrati.
Ceva bun de la viata este o poveste de viata despre prietenie, dragoste, visuri, greutati si impliniri, toate presarate cu speranta. Doi prieteni crescuti la casa de copii isi cauta un rost in viata in haosul tranzitiei postdecembriste. Desi nu e ceea ce isi doresc, Mateo (Corneliu Ulici) si Ginel (Dragos Dumitru) accepta munca istovitoare in mina ca pe o cale de iesire din situatia precara in care se afla. Stiu ca viata trebuie sa aiba ceva bun pentru fiecare si ca depinde numai de ei sa se desprinda de incertitudinea pe care destinul le-a aruncat-o in fata. Aceasta decizie ii impinge pe un drum presarat cu surprize la tot pasul. Frati de cruce, cei doi nu inceteaza sa aiba grija unul de celalalt nici o clipa si impreuna reusesc sa treaca, prin propriile puteri, peste toate piedicile pe care le intampina. De la preocupari marunte la afaceri riscante, de la intamplari in stare sa provoace rasul la veritabile lectii despre cei din jur si de la idealuri mari la trairi firesti, Mateo si Ginel descopera treptat oamenii, banii si iubirea. Intr-un cuvant, viata.
Distributia filmului este formata in majoritate de actori debutanti, aflati la primele roluri din cariera, dar cu un mare talent pe care Dan Pita este gata sa parieze. Corneliu Ulici (fost component al trupei Bliss) si Dragos Dumitru ii interpreteaza pe cei doi prieteni, Mateo si Ginel, in timp ce Anastasia Dumitrescu si Adelaida Perjoiu dau viata rolurilor principale feminine, Caroline si Gina, protejatele celor doi. ”Am distribuit actori necunoscuti pe care ii propun publicului. Sunt tineri absolventi si actori cu experienta in teatru care nu au facut film. Sper ca filmul Ceva bun de la viata ii va impune”, marturiseste regizorul.
Faptul ca cei patru actori principali erau si colegi la facultate a mai redus din emotii si i-a ajutat sa intre mai repede in pielea personajelor, iar datorita prieteniei care ii unea deja s-au sprijinit unul pe altul la filmarile departe de casa. „Faptul ca avem acesti ani petrecuti impreuna, ca am facut aceeasi scoala si ca am avut aceeasi profesori a constituit o baza comuna si solida in comunicarea noastra. Am putut sa ne sfatuim fara probleme unul pe celalalt asupra anumitor lucruri care apareau pe parcurs, pentru ca fiecare dintre noi era prima oara pe drumul asta si simteam o placere sa-l facem impreuna. Am avut un sprijn unul in celalalt, fara perii fara perdele si orgolii. Ma bucur sa pot lucra cu oricare dintre colegii mei din facultate si imi doresc sa lucrez cat mai mult impreuna cu ei, pentru ca sunt de parere ca impreuna putem realiza mai mult decat fiecare separat.”, e de parere Corneliu, in timp ce Dragos considera ca acest lucru a venit doar ca un bonus la toata aceasta aventura a vietii lui.
Filmarile au fost dificile nu doar din cauza unui scenariu solicitant, ci si pentru ca locurile de filmare nu au fost intotdeauna dintre cele mai prietenoase. Turnat exclusiv in provincie, majoritatea timpului din cele 7 saptamani s-a filmat in zona Hunedara-Petrosani, departe de casa si departe de orice ar fi putut distrage atentia si intrerupe concentrarea participantilor la film.
Astfel, in 8 aprilie echipa s-a intalnit pentru primul „Motor!” la Hunedoara, in hala de steril. Dan Pita este un om superstitios in ceea ce priveste filmarile sale, una dintre cele mai puternice credinte ale sale fiind sa inceapa filmarile intr-o zi de marti. Dar cu toate sperantele puse in a doua zi a saptamanii, sortii au parut potrivnici cand odata cu primele raze de soare au aparut si primii nori si semne de vijelie. Rapid s-au impartit pelerine si cizme de ploaie, dar pana cand nu s-a oprit potopul nu s-a putut filma nimic. In mijlocul pustietatii, in halda care sugera ceva asemanator cu un peisaj post apocaliptic, starea de spirit nu era cea mai vesela. In orice caz, cei mai munciti au fost actorii. Corneliu si Dragos au trebuit sa urce si sa coboare prin pietris, catarandu-se cu mainile goale! Si din nou, din nou, din nou, pana cand „domn’ profesor”, asa cum il poreclisera tinerii actori, s-a declarat multumit.
Cu toate piedicile puse de vreme si cu incapatanarea si perseverenta regizorului de a obtine tot ce e mai bun de la actori, in prima zi s-a filmat numai o secventa. Aceeasi bucata de scenariu s-a continuat si a doua zi cand, spre confuzia generala, trona o frumusete de soare pe cer, stricand orice urma de racord cu ziua precedenta. Echipa era tensionata si se cautau de zor solutii, numai regizorul era calm si a insistat, spre uimirea tuturor, sa se astepte o vreme pana cand se va innora din nou si se va obtine atmosfera dorita. Deja se faceau pariuri pro si contra cand, scurt dupa miezul zilei, brusc s-au adunat norii si a inceput din nou sa ploua. Atunci toata lumea a fost de acord ca ori domnul Pita este unul dintre cei mai baftosi oameni si ca superstitiile dansului chiar au efect, ori are un mod desavarsit de a se organiza de a reusit sa filmeze tot ce si-a propus in timp util.
Urmatoarea locatie de filmare - era chiar un rasfat! Printre cladiri prabusite, gropi periculoase si furnale dezafectate lugubre care compuneau zona parasita a uriasului stabiliment in care filmau, aparatul de filmat sub comanda lui Dan Alexandru s-a strecurat abil si a reusit sa surprinda cele mai expresive unghiuri. Ba chiar in lumina soarelui la apus s-au realizat unele dintre cele mai frumoase imagini din intreaga serie obtinuta la filmare.
Revenind la platoul de filmare lugubru, de la combinat, intr-una dintre cladirile abandonate din acelasi santier a avut loc inca o premiera pentru tinerii actori: Adelaida si Corneliu au jucat prima lor secventa erotica, pe bancheta din spate a unei masini. Emotionati, desi cu lectia bine invatata, cei doi au avut placuta surpriza ca respectiva secventa sa nu fie filmata prea explicit, asftel ca ceea ce ei se asteptau sa fie stresant s-a demonstrat a fi destul de amuzant pana la urma. „Sigur ca fost dificil, mai mult la nivel mental, pentru ca emotiilor pe care le aveam deja - stiind ca trebuia sa fiu pe masura asteptarilor in privinta intregului rol – li s-au mai adaugat si emotiile pe care cred ca orice actrita le are in fata primelor secvente de dragoste. Mai mult, prima secventa cu care am inceput eu filmarea a fost o astfel de secventa. M-a ajutat foarte mult si felul haios de a fi al lui Corneliu, mai ales in momentele in care simteam ca ma cuprind emotiile; cu o glumita de-a lui reusea sa ma “stabilizeze”, chiar daca la randul lui avea si el emotii.”, isi aduce aminte despre acele momente Adela.
Totusi cei doi nu au avut prea mult timp sa respire linistiti, pentru ca in cateva zile au trebuit sa participe la o alta secventa de dragoste, de data asta ceva mai explicita. Mateo si Gina se intalnesc la ea acasa si, dupa un schimb de replici mai tensionat in care fata ii spune clar care sunt asteptarile ei de la aceasta relatie, sfarsesc prin a face amor nebun. Din nou erotismul scenei este dat de anumite detalii subliniate de regizor, dar pentru ca protagonistii scenei sa se poata concentra mai bine, pentru ca atmosfera sa fie plina de tensiune emotionala si chimia dintre cei doi la maxim de intensitate, s-a filmat cu cea mai restransa formula de echipa posibila. „Scenele de amor n-au fost complicate pentru ca regizorul nu a vrut nimic explicit si asta ne-a dat incredere si n-am avut emotii care sa ne inhibe in vreun fel sau sa ne creeze vreun disconfort. As spune ca sunt mai degraba scene de sensibilitate emotionala si fizica, decat scene erotice.”, sustine Corneliu la ceva vreme dupa emotiile de atunci.
Locatia in care s-au filmat apartamentul Ginei si camera de camin a baietilor de altfel, se afla in orasul Vulcan. Grupul de cladiri, proiectate acum multi ani pentru minerii nefamilisti din zona, era acum abandonat si in afara peretilor insalubri, nimic nu mai era in picioare. Vremea a fost in continuare ploioasa, dar acest detaliu nu a facut decat sa contribuie la atmosfera incarcata a filmului. Cu viziunea sa extrem de sensibila in fata peisajelor speciale si atat de rare, Dan Pita a folosit locatia mai mult decat isi planificase initial si a insistat sa completeze filmul cu cateva secvente cu fanfara cantand intr-una dintre camere. Ba chiar si-a adus aminte de talentele de cantaret ale lui Corneliu si a incercat si o varianta in care acesta canta, acompaniind orchestra.
De departe cea mai spectaculoasa si provocatoare locatie de filmare a fost insa colonia de rromi din Aninoasa. Cele cateva zile de filmare trase acolo vor ramane in memoria tuturor ca unele dintre cele mai inedite experiente. In mijlocul oraselului, pe o parte a soselei care il strabate, se afla o intindere de case din chirpici, unele organizate ca niste garsoniere lipite unele de altele sau altele precum case in toata regula. Gospodariile le aveau organizate la comun, in tarcuri de animale sau grupari de utilitati (toalete, locuri de imbaiere sau spalatorii). Ulitele dintre ele erau in permanenta populate de copii desculti si fete cochete, iar adultii coloniei isi castigau existenta muncind ca zilieri; toata suflarea a fost incantata sa participe intr-un fel sau altul la filmare! Multi dintre ei au facut figuratie, in timp ce altii nu au precupetit nici un efort sa ajute echipa de filmare.
Filmarea in colonia de la Aninoasa a constat in secvente complicate, cu multe repetitii. Pita nu a vrut sa faca nici un compromis de la spectaculos, in ciuda dificultatii locatiei, asadar desi o buna parte din cadre au fost lungi, iar sinele de traveling s-au intins pe aleile stramte dintre case, el a exersat toti pasii, toate pozitiile si toate reactiile celor care urmau sa compuna secventa astfel incat sa iasa totul exact asa cum si-a dorit. Localnicii, care interpretau un grup de infractori prinsi si urcati in duba politiei, au fost in prima faza amuzati de noua lor ipostaza, dar apoi au fost cuprinsi de importanta rolului si au reusit sa se concentreze admirabil, fiind rasplatiti la sfarsit de uralele comunitatii.
Partea care a dat emotiile cele mai mari echipei a fost insa filmarea cu minerii. Lumea din Petrosani era incordata, tematoare ca nu cumva acest film sa fie din nou despre mizeria din Valea Jiului sau despre eterna poveste a mineriadelor. Autoritatile si liderii locali au fost invitati pe platoul de filmare sa se asigure personal ca nu este vorba despre asa ceva, iar in scurta vreme toata lumea s-a convins de bunele intentii ale regizorului. Marea de mineri prezenti in film, figuranti sau chiar profesionisti veniti sa faca un ban in plus, s-a comportat fantastic, cu mare atentie la indicatiile regizorale si respectand in in amanunt scenariul. Pita s-a folosit de micile detalii, cum ar fi forfota naturala, gesturile sau reactiile in totalitate autentice pentru a crea atmosfera necesara scenelor de aglomeratie, de tensiune si de neliniste atunci cand minerii muncesc impreuna, se distreaza sau se razvratesc.
Filmarile care au avut loc in parcul industrial Petrila au fost prilej pentru Dan Alexandru sa capteze niste imagini de o frumusete incredibila. Vagoanele vechi, pasarelele si galeriile dintre etaje au fost incarcate zilele acelea de un farmec aparte, cu o lumina natural difuzata printre ochiurile de geamuri, astfel incat directorului de imagine nu numai ca i-a fost usurata treaba, ba chiar a profitat din plin de darul oferit. Cu toate acestea prezenta unor neobisnuiti ai minei prin acele locuri nu era lipsita de pericole, constructia fiind destul de veche si montarea echipamentelor printre utilaje foarte minutioasa.
Secventele cu minerii in galerie au fost fascinante pentru toti cei implicati. Echipa de decoratori (coordonata de production designer Mihai Dorobantu) s-a intrecut pe sine si a construit o galerie de mina intreaga afara, in parcul industrial mult mai complex din Petrila. Mediul de filmare a putut fi astfel controlat si securizat, iar aparatura a fost protejata. Totusi toate detaliile au reprodus cu exactitate realitatea astfel incat minerii autentici care au participat la filmare s-au simtit ca intr-o zi normala de munca. Fiecare dintre acesti oameni, veniti cu totii din orasele din zona, din Petrila, Petrosani, Vulcan sau Aninoasa, multi dintre ei pensionati, altii in continuare in campul muncii avea cate o poveste extraordinara. Unii isi purtau viata in privire, altii o aveau imprimata pe corp – si la propriu si la figurat. Unii erau mai vorbareti si povesteau cui ii asculta povestea vietii lor, altii erau tacuti intr-un mod misterios. Toate aceste detalii au fost folosite si potentate de catre Pita, impreuna cu directorul sau de imagine, care au reusit astfel sa surprinda si sa recreeze farmecul unei lumi pierdute, iesite din atentia opiniei publice, claustrata mai mult sau mai putin voit dupa ce a experimentat o serie de vremuri potrivnice.
O singura secventa a fost filmata chiar in mina, mai precis in liftul care transporta in fiecare zi muncitorii in subteran. In cusca ingusta au incaput numai operatorul impreuna cu camera de filmat si o mana de actori. Printre ei si Corneliu si Dragos, care au trait pe pielea lor frisoanele coborarii in gol, intr-un hau intunecat care se casca in intampinarea grilajului de sub picioarele lor: „Am avut emotii la coborarea in subteran. Nu mi-a fost frica, dar corpul meu a simtit nevoia sa-si administreze o doza de adrenalina. Am fost foarte agitat. Am coborat vreo 2 minute cu viteza constanta, zgomote de fiare si brize reci venind de pe galeriile pe care le strabateam.”, povesteste Corneliu.
Poate cei mai obisnuiti cu peisajul au fost actorii de la teatrul local, Teatrul Dramatic "I.D. Sârbu" din Petroşani. Astfel Radu Lupu, Dragos Spahiu sau Nicolae Vicol au fost printre cei care si-au luat liber de la scena pentru a aparea in diverse roluri secundare, dar extrem de importante, in filmul lui Dan Pita. Nu trebuie uitati nici Adrian Gazaru si Gabi Dutu de la teatrul din Bacau sau Mihai Panaitescu, Pastorel Vulcu si Puiu Lascus de la teatrul din Hunedoara. Fiecare dintre ei admite ca a face un film este foarte diferit de jocul de pe scena, Pastorel chiar subliniind la un moment dat ca „a trebuit sa ma adaptez la foarte multe chestii. De exemplu, sa repet o scena de 50-60 de ori pentru a putea fi filmată din trei unghiuri diferite. In plus, lipseste publicul care sa aplaude la o faza buna”.
Insa mai ales actorii tineri au trait experienta vietii lor pana acum, recunoscand ca cele cateva saptamani petrecute departe de casa au insemnat intr-un fel calatoria initiatica a vietilor si a carierelor lor. Corneliu Ulici remarca un lucru fundamental, pentru care ii va fi intotdeauna recunoscator „domnului profesor”: „Dan Pita a jucat mai multe roluri decat mine in productia acestui film. A fost regizor, consilier, mediator si protector. Da, m-am simtit protejat si sustinut in incercarile mele de-a gasi calea cea mai potrivita de a reprezenta si a spune povestea acestui tanar, a carui situatie era o provocare pentru experienta mea.”
Sursa foto si video: MediaPro Distribution
D.T
editor artline.ro
28 februarie 2012
