'L-am interpelat recent pe ministrul Cristian Adomnitei in legatura cu modalitatile in care inteleg unele universitati din Romania sa organizeze examenele de absolvire. Nu am dorit sa trec peste asa zisa autonomie universitara, insa exista diferente tot mai mari de la o universitate la alta, unele organizand examen scris, altele oral, altele conditionand obtinerea diplomei doar de prezentarea lucrarii de licenta sau dizertatie', a precizat senatorul aradean.
'In conditiile in care de pe bancile unor universitati ies unii absolventi care nu au habar de meseria pe care, cel putin teoretic, au invatat-o, ar fi fost cred oportuna inasprirea conditiilor de obtinere a diplomei de absolvire si nicidecum relaxarea lor. Din pacate insa, constat ca in acest domeniu domnul ministru nu are nici o strategie sau vreun punct de vedere clar', a adaugat senatorul Dan Vasile Ungureanu. Potrivit ministrului Cristian Adomnitei, in materia vizata se aplica capitolul IX din Legea invatamantului nr. 84/1995 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ordinul nr. 295 din 2007 care fundamenteaza cadrul de organizare a examenelor de finalizare a studiilor in invatamantul superior.