Biertan este o comuna atestata documentar inca din anul 1283, in perioada 1572 - 1867 fiind sediul Episcopiei Bisericii Evanghelice A.B. din Transilvania.
Manifestarea a fost organizata la poalele cetatii si a inceput la ora 10 cu slujba religioasa, in care cuvantul de deschidere l-au avut preotul paroh din Biertan, Ulf Ziegler si episcopul Bisericii Evanghelice, Dr. Christoph Klein. In piata amplasata in centrul localitatii au fost amenajate standuri de carte ale Librariei Erasmus" si Editurii Hora", precum si standuri cu obiecte textile lucrate manual de catre Organizatia Femeilor Evanghelice din Sibiu si Organizatia Femeilor din Cisnadie Sebastian Hann".
Parada portului popular sasesc a constituit principalul punct de atractie al manifestarilor, alaturi de dansurile traditionale sasesti si a celor doua fanfare Lustigen Adjuvanten" din Traun Germania si cea a Forumului German din Bistrita.
Dansurile populare sasesti din diferite zone ale Transilvaniei au incantat publicul prin autenticitatea lor si prin pastrarea in mare masura a portului sasesc. Au evoluat trupe de dansuri ale Forumului de Tineret din Sibiu, Bistrita, Brasov, Reghin, Sighisoara, Cisnadie si Codlea.
Printre acestea s-a remarcat trupa de dansuri populare a scolii germane din Cisnadie care a prezentat Dansul cu panglici (Bndertantz) dans practicat cu precadere la obiceiul de vara Kronenfest .
Localnici romani si sasi isi aminteau cu nostalgie de vremurile de odinioara cand satul era plin de viata iar relatiile de convietuire erau intotdeauna de buna intelegere.
O localnica romanca cu care am stat de vorba regreta faptul ca doar cu aceasta ocazie satul imbraca haina de sarbatoare, amintind de festivitatile sasesti de odinioara, in rest satul fiind vizitat din cand in cand de grupuri de turisti straini interesati in mare parte de cetate. Citam: Imi pare tare rau ca sasii de la noi au plecat si au mai ramas doar cativa, ca noi romanii tare multe am invatat de la ei".