aO meditatie superba, aproape gogoliana, despre soarta omului mic in marele oras al secolului 21a (ziarul The Scotsman despre spectacolul aComputerul umana)
Cam asa isi incepe povestea actorul britanic Will Adamsdale, al carui spectacol, `The Human Computer`, a facut multi fani la Fringe Festival din Edinburgh anul acesta. Spectatorii au fost castigati cu totii, fiindca... cine nu empatizeaza cu un om chinuit de tehnologie, de care se vede totusi dependent? `Aproape ca te declara in ilegalitate, azi, daca nu stii sa folosesti un computer`, se plange Adamsdale pe scena, iar cei de fata, apasati cu totii in grade diferite de aceasta povara, aplauda din inima.
De altfel, sa asisti la acest spectacol e ca si cum ai face o sedinta de terapie de grup: `Buna, sunt atehnic, incerc sa fac fata, dar am nevoie de intelegere si ajutor`, ar putea fi formula de introducere. Adamsdale povesteste cum a primit ajutorul de la cumnatul sau, care s-a lasat in cele din urma pagubas, apoi de la o profesoara, care l-a abandonat dupa ce a reusit sa-l invete cum sa deschida si sa inchida ferestrele. `Atat a rezistat. S-ar putea sa fi fost si faptul ca o sunam noaptea cand aveam cosmaruri cu computere care ma inghiteau si o rugam sa stea cu mine pana ma linistesc`, spune actorul in hohotele generale.
Poate n-ar fi fost cuceriti asa de categoric toti spectatorii daca actorul n-ar fi avut si ideea sa-i capaciteze, rugandu-i sa fie alaturi de el. Un spectator e declarat `user` si i se inmaneaza o sagetica aidoma aceleia de pe ecran, doar ca mult mai mare si facuta din carton (toate materialele folosite de actor sunt din carton si reprezinta ferestre, bare de meniu, icon-uri, cam tot ce se gaseste pe un desktop aglomerat), altii sunt retrogradati la categoria `spam` si sfatuiti sa sara in scena in timpul actiunii, pe neasteptate, determinandu-l pe user sa ia rapid masuri, timp in care actorul, `computerul uman`, presteaza diferite `skills-uri` intr-o ordine stabilita de user printr-un clik pe meniu. Click-ul e marcat de bataile din palme ale unei parti din spectatori, in timp ce cunoscutele sunete pe care le face un PC cand se deschide sunt imitate de ceilalti oameni aflati in sala.A
Dincolo de valoarea lui comica inconstestabila, spectacolul are meritul ca trateaza un subiect delicat, `apasarea omului de catre tehnologie`, apasare resimtita de toata lumea intr-o anumita masura. Ca si in cazul unei boli,A e mai greu sa te vindeci daca stii de ce suferi, iarA `The Human Computer` da in mod clar diagnosticul si, in plus, ii trateaza prin ras pe cei atinsi de acest sindrom, dandu-le macar iluzia ca nu sunt singurii care au contractat un virus letal. Cand iesi din sala parca ai alt curaj sa te duci sa-ti deschizi computerul, ba parca nici nu ti se mai pare o drama ca nu ai conectie de internet permanenta. Viata exista si fara computere, chiar daca aproape am uitat acest detaliu.
A
