Regizorul si scenaristul suedez Ingmar Bergman a fost una dintre cele mai importante personalitati ale istoriei cinematografiei secolului XX, reusind sa propuna solutii, idei si viziuni radicale in arta filmului, dar fiind in egala masura si una dintre figurile de prim rang ale teatrului suedez modern. |
Ca regizor si scenarist a fost "raspunzator" pentru numeroase pelicule, productii de televiziune, emisiuni radio si spectacole de teatru. In total, a regizat 62 de filme, scriind si scenariul pentru o buna parte dintre acestia, precum si 170 de spectacole de teatru.
Ingmar Bergman s-a nascut in 1918 in Uppsala, Suedia. Temperamentul aproape despotic al tatalui sau, Erik Bergman, pastor luteran, adeptul unei educatii rigide si aproape sufocante, l-a facut pe viitorul regizor sa se indeparteze de tata si sa se apropie de mama, Karin Bergman, care ii va fi cel mai bun prieten si cea mai apropiata fiinta. O parte din vointa puternica a mamei se pare ca i se transmisese si fiului, dar in egala masura relatia tensionata dintre parinti l-a marcat si avea sa ii inspire subiectul unora dintre peliculele si piesele sale de teatru. La varsta de 9 ani Ingmar Bergman a facut un schimb care ii va marca restul vietii : o cutie de soldati de plumb in schimbul unei lanterne magice, jucarie care il va fascina si ii va deschide gustul pentru lumea spectacolelor. Va fi pasionat si de teatrul de papusi.
Pleaca in 1934 pentru o vacanta in Germania, asistand la mai multe demonstratii naziste, il vede pe Adolf Hitler si il asculta vorbind, recunoscand mai tarziu ca pentru cativa ani a avut simpatii pentru cancelarul german, fascinat mai curand de ideea fortei si persuasiunii acestuia decat de politica reala. A fost un capitol controversat din biografia sa, dar recunoscut cu o dezarmanta sinceritate. In 1935 tanarul Bergman, ajuns la varsta de 17 ani, vede primul spectacol de teatru, o piesa de Strindberg, eveniment pe care il va rememora mereu cu fascinatie. Se va inscrie in 1937 la cursurile Universitatii din Stockholm, unde studiaza arta si literatura, dar este atras mai curand de teatrul studentesc, unde isi face practic ucenicia.
Universitatea din Stockholm astazi
Dupa ce termina scoala lucreaza ca asistent de regie la un teatru din Stockholm, publica in presa locala cateva povestiri si scrie primele sale piese, intre care Kaspers dod, terminata in 1942, cu un an inainte de prima sa casatorie, cea cu Else Fisher. Datorita interesului pentru teatru, la varsta de doar 26 de ani Ingmar Bergman devenea cel mai tanar director de teatru din Europa, conducand Teatrul Halsingborg. Desi multi se temeau ca va fi un esec, in scurt timp Bergman s-a impus ca un profesionist redutabil, punand in scena mai multe productii impresionante, in principal texte clasice. A fost director al teatrului din Helsingborg intre 1944 - 1946, al teatrului din Gothenburg intre 1946 - 1949, pentru a prelua ulterior conducerea teatrului din Malmo, intre 1953 - 1960 si in final pe cea a celebrului Dramaten din Stockholm, pana in 1966.
Desi parea exclusiv un om de teatru, Ingmar Bergman era atras de magia marelui ecran, iar prima sa colaborare a fost din postura de scenarist pentru "Hets", pelicula lui Alf Sjoberg, turnata in doar doua saptamani si jumatate in 1944. Ulterior Bergman va semna scenariul si regia primului sau film, Fangelse, in 1949, dar criticii au fost prea putin impresionati.
Prima sa reusita avea sa fie abia Amurgul unui clovn (Gycklarnas afton), din 1953, o poveste din viata artistilor unui circ de provincie, de un realism care a frapat si care anunta aparitia unei noi scoli suedeze de film, in consonanta cu ce se intampla in acea vreme in cinematografia europeana. |
Primul sau triumf international avea sa fie abia Surasul unei nopti de vara (Sommarnattens leende), din 1955, pelicula ce amesteca realismul si imaginatia aproape de basm. Urmatorul sau film, Fragii salbatici (Smultronstallet) (1957) este considerat si astazi unul dintre cele mai bune din cariera regizorului, urmat de celebrul A saptea pecete (Det Sjunde inseglet) (1957), realizat in doar 35 de zile. Ambele creatii aveau sa castige premii la Festivalul de Film de la Cannes, impunandu-l pe Bergman ca o voce noua, distincta si originala. Este o pelicula incarcata de simboluri, o calatorie onirica in lumea imaginata de Bergman. Subiectul este straniu : in secolul XIV, in plin Ev Mediu, un cavaler provoaca Moartea la un joc de sah, iar interpretarea lui Max von Sydow ramane memorabila, ca si scenele de joc, in care tensiunea si tacerea celor doi devin palpabile.
Iar pe masura pe Ingmar Bergman devenea cunoscut ca un regizor aparte, tot mai multi actori incercau sa obtina un rol in filmele sale, dar cineastul isi permitea sa fie selectiv si adesea chiar dur in aprecieri. Dar in acest fel a atras in cercul sau de prieteni si colaboratori actrite importante, de o frumusete carismatica, precum Bibi Andersson, Harriet Andersson, Ingrid Thulin, Liv Ullmann, care au jucat un rol important in promovarea creatiilor lui Bergman, dar in egala masura au fost lansate de acesta. Ullman, declarata muza si iubita a regizorului, avea sa il urmeze pe acesta in "exilul" pe insula Faro, unde Bergman simtea nevoia sa se refugieze de lume. In total, cuceritorul cineast avea sa se casatoreasca de cinci ori : cu Else Fisher, Ellen Lundstrom, Gun Grut, Kabi Laretei si Ingrid von Rosen, fiecare inspirandu-l in munca sa si avand sansa de a-i fi alaturi. Poate tocmai datorita numarului impresionant de iubiri si relatii de mai lunga sau mai scurta durata, una dintre temele esentiale in filmele realizate de Bergman ramane neputinta barbatilor si femeilor de a comunica real intr-un cuplu, posibil o reflectare a propriei convingeri.
Bibi Andersson
Dupa o serie de filme in care explorase mai ales probleme metafizice, precum sentimentul de vinovatie sau existenta Divinitatii, ori relatiile interumane, adesea crude si distructive, Bergman a simtit nevoia unei rupturi, evidenta in Persona (1966) considerat ulterior de critici un punct de cotitura, de trecere de la metafizica la analiza psihologica. Mergand pe urmele lui Strindberg, Bergman examina de aceasta data tensiunile de cuplu, alteritatea, boala, suferinta, manifeste si in Scene dintr-o casatorie (1974), initial un proiect de televiziune, editat de regizor intr-o pelicula de lung metraj.
Insa in ciuda reputatiei lui Bergman, filmele sale s-au bucurat tarziu de aprecierile criticilor din Suedia si nu numai, regizorul fiind adesea atacat de acestia, fiind considerat obscen, deprimant, socant. Asa s-a intamplat in 1962, de exemplu, cand regizorul Bo Widerberg l-a atacat violent intr-un pamflet. Vara cu Monika, din 1953, a fost interzis in SUA, mai multe copii fiind distruse la Lons Angeles. Nici mai tarziu, in anii '70 - '80, atacurile nu au contenit, venind din partea gruparilor feministe, care protestau astfel fata de imaginea femeii in viziunea lui Bergman.
In 1976, spre surprinderea admiratorilor si spre satisfactia adversarilor din lumea filmului, Bergman a fost arestat, fiind acuzat de frauda fiscala. De fapt, ancheta ulterioara a aratat ca era vorba de o tranzactie realizata intre compania suedeza a lui Bergman, Cinematograf si filiala elvetiana, Persona, firma folosita pentru a plati salariile actorilor straini. Desi nu exista o justificare reala a acuzatiilor, jignit, cineastul a suferit o puternica depresie, si abandonandu-si paradisul sau de pe insula Faro a parasit Suedia, in semn de protest. Chiar daca ulterior s-a renuntat la acuzatii, regizorul a preferat sa se stabileasca la Munchen, unde a fost pentru un timp director al Residenztheater.
In aceasta perioada realizeaza una dintre capodoperele sale, Oul de sarpe (1977), o socanta poveste despre prabusirea societatii germane in anii '20 si despre ascensiunea nazismului. O critica plina de resentiment si frustrare a intregii lumi, filmul a impresionat criticii prin ritmul metaforic si simbolistica, ramanand una dintre cele mai apreciate creatii marca Bergman. A fost urmat de alta pelicula aparte, Sonata de toamna, o melancolica meditatie asupra conditiei umane. Marele succes de critica avea sa se dovedeasca insa pelicula autobiografica Fanny si Alexander, din 1983, care a castigat si Premiul Oscar la categoria Cel mai bun film strain, Ingmar Bergman ajungand sa fie comparat cu Visconti sau Fellini. In ciuda succesului in cinematografie, prima dragoste a regizorului ramasese teatrul, care ii lipsea si care il atragea magnetic. |
Dupa ce a acceptat sa revina in Suedia, Bergman si-a petrecut un timp scriind scenarii de film si regizand spectacole la Teatrul Regal Suedez. In 1988 apare autobiografia cineastului, "Lanterna Magica", urmata in 1993 de volumul "Imagini. Viata mea in film". Dovedindu-se si un talentat scriitor, Bergman va recidiva in 1993 cu romanul "Cele mai bune intentii", inspirat de relatia dintre parintii sai. Filmul inspirat de roman fusese turnat in 1992, cu succes moderat. In aceeasi perioada Academia Suedeza de Film a anuntat instituirea unui premiu Ingmar Bergman, care urma sa fie decernat anual, ca o recunoastere a statutului de clasic in viata.
In octombrie 2001 Bergman anunta un proiect straniu pentru multi, o continuare a peliculei Scene dintr-o casatorie, realizat in 1973, urmand sa foloseasca aceiasi actori, Liv Ullmann si Erland Josephon, chiar daca acestia erau in varsta de 62 si respectiv 78 de ani. Ideea era inedita si cu o puternica incarcatura filosofica, in stilul vechi al lui Bergman. Scrie si scenariul pentru un film al lui Ullmann iar in 2003 termina ultima sa creatie, productia de televiziune Saraband, renuntand sa mai lucreze.
Isi va petrece ultimii ani din viata, intors simbolic pe insula Faro, unde isi petrecea zilele citind, plimbandu-se si discutand cu prietenii la telefon. Regizorul a murit pe 30 iulie 2007 pe insula Faro, unde avea sa fie si inmormantat. Coincidenta face ca in aceeasi zi sa treaca in nefiinta un alt regizor important, Michelangelo Antonioni, cu care Bergman fusese comparat. Regizorul avea 89 de ani si lasa in urma o cariera de peste sase decenii, marcata de unele dintre cele mai importante pelicule ale cinematografiei secolului trecut.
Foto : thevillager.com ; svt.se ; vujer.com ; imdb.com ;
August 2007