Veniti de pe patru continente, multi dintre concureti descopera pentru prima data tara noastra, orasul si scena pe care a debutat, in 1881, viitoarea mare soprana nascuta in Orasul de la Dunarea de Jos si care, in 1900, la Roma, avea sa fie prima interpreta a Floriei Tosca din capodopera lui Puccini. Majoritatea va trece la Braila o proba pe care nu a mai experimentat-o: acompaniamentul de orchestra, daca ajung in faza finala a competitiei. Tinerii sunt, de asemenea, incantati sa intalneasca la tot pasul figuri legendare ale artei cantului - soprana Mariana Nicolesco sau baritonul Nicolae Herlea, presedinta de onoare si respectiv presedintele juriului. La Braila au sosit si ceilalti membri ai juriului, dirijorul Marco Balderi, dirijorul Claudio Gallina - ambii din Italia, criticul Jacques Fournier (Franta), cercetatorul in muzicologie Stephan Poen (Israel), Clauspeter Koscielny, directorul renumitei reviste Orpheus si Dieter Topp, aflat in fruntea grupului Forum - cei doi din Germania. (L.I.)