Pentru spatiul danubiano-pontic, Ceasul istoriei incepe in secolul al VII-lea (a.H.), chiar daca Orele lui neauzite bateau in acest pamant cu multe mii de ani inainte, ilustrate, printre altele, de neoliticul Ganditor de la Hamangia, statuetele barbatuui si ale soatei lui, din mileniul V-IV (a.H.), descoperite pe un deal de langa Cernavoda, reprezentand chintesenta culturii unei populatii stabile, ocupate, in special, cu cultivarea primitiva a plantelor si cresterea animalelor, de-o parte si de alta a Dunarii, pana la Marea Neagra...
Ieri, acum aproape
trei milenii
Vara este anotimpul arheologilor. Veri la rand sapa in sit, se apleaca pe sant pana le plesneste coloana vertebrala, scot cu spaclul si maturica tot felul de cioburi, dar dau si peste monede, inscriptii si chiar ziduri care-i duc la tot felul de interpretari. Orele lor pe santier inseamna veacuri ascunse in pamant. Cand au la dispozitie si litere ramase de la antici, stradania lor se cheama implinirea visului.
Asa i s-a intamplat, de 49 de ani, lui Alexandru Suceveanu. Dupa ce ne-a asteptat vreo ora, conform unei intelegeri telefonice, pe Mai marele Cetatii (numit director din partea Institutului de Arheologie "Vasile Parvan", al Academiei Romane) l-am intalnit iesind de la dusuri si indreptandu-se spre locuinta din Casa Parvan - adevaratul sanctuar al multor generatii de scormonitori la "temelia" ctitoriei milesiene, a celui mai vechi oras de pe pamantul Romaniei, Histria. Nu mai fusesem acolo de cam multa vreme, si barbatul acesta tapan si inalt, bronzat si cu barba aproape alba, a inceput sa depene amintiri si sa ne tina la curent cu ultimele descoperiri, punandu-ne la dispozitie un foarte bogat material documentar, inainte de-a merge pe intinsul santier. Vorbeste rar si apasat, ca mai toti impatimitii acestei profesii, obisnuiti cu singuratatea, lipsurile de tot felul, dar si cu satisfactii numai de ei traite. In rostirea lui, vorbele inseamna un "ieri perpetuu", prinzandu-te intr-un joc la ielelor, din care cu greu vei iesi...
Doua documente antice pomenesc de aceasta cetate ridicata de grecii importantei metropole micro-asiatice Miletul, in vremea "marii colonizari" a Pontului Euxin (secolele VII-VI a. H.), cand aici au gasit un loc propice ridicarii unui port, intr-un golf, care dupa un mileniu si ceva incepea sa fie colmatat si acoperit de apele lacurilor de azi, Razelm si Sinoe. Pe langa aceasta pozitie favorabila acostarii corabiilor, navigatorii-comercianti au gasit un teritoriu locuit de autohtoni traco-geti, a caror cultura se afla in faza mijlocie a primei epoci a fierului (Hallstatt C), stapani ai unui imens rezervor cerealier nord si sud-dunarean, al unor dealuri impadurite si pasuni manoase. Colonistii au intrevazut imediat posibilitatea schimburilor comerciale cu aceasta zona, fapt dovedit de ascensiunea si importanta asezarii in hinterlandul grecesc pontic. Prima atestare arata ca "Orasul Istros si-a luat numele de la fluviul Istros (...), pe vremea cand armata scitilor barbari a trecut in Asia, urmarindu-i pe cimmerienii care fugeau din Bosfor"(catre sfarsitul secolului al VII-lea a.H.) si a doua: "In anul 657 a.H, in timpul celei de-a 33-a olimpiade, a fost intemeiata cetatea Istros din Pont". La scara istoriei, doua-trei decenii in plus sau minus nu mai conteaza. Conteaza faptul ca in peste noua decenii de sapaturi la Histria au fost identificate 16 din cele 20 de niveluri de locuire, in timpul a peste 1300 de ani de viata continua, in perioadele: arhaica (sec. VII-VI a.H.), clasica (sec. V-IV a.H.), elenistica (sec. IV-I a.H), romana timpurie (sec. I-III p. H.), romana tarzie (sec. III-VII p.H.).
"Pompeiul romanesc"
Dupa 13 secole, orasul-port si cetate Histria n-a mai putut rezista atacurilor tot mai numeroase ale hunilor, avarilor si slavilor (sec. VI-VII p.H.), care au schimbat fata intregii provincii Scythia Minor, si transformarea vechii lagune marine in lac, au dus la parasirea asezarii. Dincolo de cele 60 de hectare, pe cat se intindea in epocile de inflorire, s-au mai identificat ulterioare urme de locuiri sporadice, fara insa a se putea compara cu importanta metropola greco-romana, socotita a fi "Pompeiul romanesc". Ce-i drept, aceasta suferise, ca si celelalte colonii, Tomis, Callatis, Apollonia, Odessos, Mesambria, Chersonesos s.a, destule ridicari si distrugeri, in functie de conflicte interne sau externe, dar de fiecare data Histria se refacea, adaugandu-si mereu alte si alte edificii de cult, civile si militare; locuitorii sai prosperau. Dovada zidurile, apeductele, pietele, templele, basilicele, locuintele, atelierele mestesugaresti, depozitele, statuetele, uneltele, amforele, altarele, opaitele, armele s.a.m.d. descoperite de-a lungul zecilor de ani de sapaturi (in afara anilor primului si al celui de-al doilea razboi mondial).
Le-a inceput savantul Vasile Parvan (1914-1916 si 1921-1926) si le-au continuat Scarlat si Marcelle Lambrino (1927-1942). Din 1949, Academia Romana, prin Institutul National de Arheologie din Bucuresti, i-a desemnat sefi de santier pe profesorii Emil Condurachi (1949-1970) si D.M. Pippidi (1971-1981), sub comanda acestora extinzandu-se sapaturile in zona histriana, pe platoul de vest si in necropola, dar si la Sinoe, Tariverde, Istria-sat, Nuntasi. In interiorul cetatii se intreprind si acum cercetari in sectorul sud-vest, zona centrala (domus) si cea a templelor grecesti (zona sacra), cu descoperiri in premiera despre o perioada mai putin cunoscuta din viata grecilor intemeietori, pana la abandonarea localitatii.
Pe langa arheologi de marca, din perioada postbelica, aici s-a format o adevarata scoala a tinerilor scormonitori ai trecutului indepartat (cu sprijinul Muzeului de Istorie Nationala si Arheologie din Constanta), printre care si acest prieten Puiu Suceveanu. Era student in anul II, la Facultatea de Limbi Clasice a Universitatii Bucuresti; la inceputul verii '58, mama lui primeste vizita fostei sale colege de liceu, acum studenta la Istorie, Zoe Condurachi, fiica profesorului rugand-o sa-l trimita imediat pe santierul de la Histria, pentru a citi niste inscriptii stravechi. El isi facuse cu totul alte planuri de vacanta, dar hotararea mamei era sfanta: "Pleci la Histria!". Imi marturisea: "Si de atunci, uite, la anul implinesc o jumatate de secol de cand, vara de vara, ma gasesti aici. Poate, cine stie, atunci ma voi retrage..."
Din aproape in aproape, chestionandu-l despre ultimele cercetari, cu ajutorul a 15 studenti si tineri arheologi, a 40 de muncitori-sapatori si a cinci salariati, ajungem la subiectul impliniri-perspective. Povesteste, rar si apasat, despre un moment esential pentru soarta santierului. Pe la mijlocul anilor '80, cand fondurile nu mai veneau de la "centru", s-a dus la Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste, in fruntea unei mici delegatii, pentru a-si pleda cauza. Un inalt functionar al institutiei, destul de bine informat in ale monumentelor si siturilor, il ia de-o parte si, cu voce joasa, il sfatuieste sa nu insiste prea mult, aratand cu degetul in sus: "Ce vrei, sa vina cu elicopterul si sa redea pamantul vostru agriculturii?". Era vorba de vreo cateva zeci de hectare din afara cetatii, unde histrienii aveau locuinte, ateliere, gradini - vile rustice, din vremea romana. "Lasa ca o rezolvam altfel", a incheiat tovarasa discutia. Zice Puiu: "Asa am salvat perimetrul respectiv, chiar daca n-am primit toti banii solicitati!".
Monument
de importanta europeana
Am coborat din cetate entuziasmat de cele vazute, incepand cu zidul de incinta (facut, distrus, refacut in secolele III-IV p. H.), Poarta mare, Piata si edificiile publice de tip basilical, Cartierul de vest, Termele (baile) romane, Cartierul economic, Domus-ul de est, Marea basilica episcopala, Zona sacra a templelor grecesti si alte asemenea comori ale lumii greco-romane, puse azi in evidenta printr-un ghidaj foarte eficient. Pentru anumite ocazii - sarbatoriri - sunt pregatite, pe intreg traseul, retele de iluminat pe timp de noapte.
Inchei periplul vizitand Muzeul cetatii, aflat chiar la intrarea in complexul arheologic, deosebit de bogat in piese, harti si schite despre multele secole de locuire pe acest meleag: inscriptii grecesti si romane, elemente arhitectonice, fragmente sculpturale, ceramica de lux si uzuala, vase de sticla si monede, conducte de piatra, amfore etc. Caldura din interior te copleseste, de aceea se are in vedere reorganizarea acestuia si introducerea de aer conditionat si a unui sistem de supraveghere continuu, deoarece recent a fost furat (profesional!) un fragment de amfora elenistica foarte valoroasa. Se are in vedere, conform noilor finantari, de 150.000 lei noi, continuarea, pe scara mai mare, a cercetarilor, conservarea primara si, de ce nu, restaurarea marilor edificii deja expuse vizitatorilor. "Pe langa astea, mai prozaic, spunea seful de santier dr. Alexandru Suceveanu, trebuie sa rezolvam forarea la mare adancime, promisa de multa vreme, pentru a nu mai depinde de conducta dinspre satul Istria, putand astfel realiza si un grup sanitar, cu WC si dusuri pentru publicul care zaboveste ore in sir pe santierul nostru". Avand statutul de Monument de importanta europeana, Histria poate beneficia de fonduri suplimentare, mai ales ca arheologii de aici sunt pe urmele unei descoperiri epocale.
Argumente sunt destule, mai ales dupa identificarea si scoaterea la lumina a Basilicii crestine episcopale (sec. VI p. H.); la constructia ei s-a folosit o enorma cantitate de marmura, care n-ar fi putut ajunge acolo decat pe calea apei, ceea ce inseamna, logic, ca portul functiona si la mijlocul acelui veac. In zona de sud a orasului-cetate, actualele cercetari arheologice si geologice au pus in evidenta o stanca a fostului golf, loc de acostare a corabiilor. Tot aici s-a descoperit o inscriptie (sec. II-III p. H.), prin care este amintit cel care a contribuit la refacerea unor instalatii portuare. Din aceeasi perioada dateaza si doua monede locale, infatisand farul portului!
"Putem spune ca in curand va fi pusa in evidenta zona portuara a cetatii, inainte de colmatarea golfului, care a dus la nasterea si decaderea Histriei!"
Prin stradania arheologilor, Ceasul milenar al cetatii a fost repus in functiune.
P.S. Ei, acum e acum. Obositi si flamanzi, ne indreptam spre micul restaurant, cu gradina, in imediata apropiere a parcajului din fata comlexului muzeal-arheologic. Nimic de mancare, doar bauturi racoritoare si alcoolice. Rece, ni se spune, la fel ca si celor vreo zece oaspeti romani si straini care-si parcasera masinile acolo. Cu toate insistentele, o domnisoara recunostea ca nu are paine nici pentru ea!. "Nu mai e ca altadata, cand aici veneau autocare cu turisti de toate natiile, din statiunile de pe Litoral, de-i ospatam cum se cuvine. Acum nu se mai organizeaza excursii si nu are rost, pentru cativa vizitatori, sa ne aprovizionam"...
