E, altfel spus, un moment propice pentru ca "debutul" lui Jean-Luc Lagarce in Romania sa aiba loc tocmai acum - la Odeon (teatrul cu cel mai consistent si interesant repertoriu din Bucuresti), intr-o montare a unui regizor cu sensibilitati marcate pentru teatrul de atmosfera. Si cu o sensibilitate la fel de marcata pentru extragerea unor dimensiuni de rangul doi ale textelor de teatru, devenite, prin el, nota dominanta. Asa se face ca "E doar sfarsitul lumii", o piesa autobiografica despre un barbat de 32 de ani, Louis, care afla ca va muri si se intoarce sa-si viziteze familia de care se instrainase cu ani in urma, vorbeste in spectacolul lui Afrim mai putin despre moarte si mult mai mult despre o fundamentala incapacitate de a comunica, mai ales cand e vorba de sentimente. Nu ca asteptarea de a-l auzi pe celalalt - mama, frate, sora - spunand "te iubesc" n-ar fi un laitmotiv al dramaturgiei lui Lagarce.
Insa ceea ce la Jean-Luc Lagarce e disperare muta, la Radu Afrim inclina catre un soi de isterie la limita, care scapa uneori controlului. Nu e doar o nota caracteristica spectacolului, ci si jocului - al Paulei Niculita (sora, Suzanne), cu precadere. Antoine (fratele) al lui Mihai Smarandache (actor adus de Afrim de la Constanta, din distributia "Inimilor cicatrizate") are, in schimb, o violenta subterana nascuta dintr-o masculinitate funciara, care-si refuza duiosia si ascunde imposibilitatea comunicarii in puseuri de agresivitate. Antoaneta Zaharia joaca acum pentru prima data un rol de tanara mama de familie, intr-o permanenta incordare sa aplaneze vesnice conflicte potentiale pe care nu le pricepe, pe cand cealalta mama (Rodica Mandache) lasa viata sa se scurga pe langa ea, multumindu-se sa-si alinte fiul ratacitor spalandu-i hainele. Asta, in timp ce protagonistul (Cristian Balint) simte totul, incapacitatea lor si incapacitatea lui de a-si marturisi dorul, dar nu si moartea care l-a purtat acolo - ceea ce destabilizeaza cumva montarea (ca sa nu mai spun ca nu e mereu la inaltimea misiunii pe care o are pe scena).
Radu Afrim a ajuns la o aproape idealitate a esteticii teatrale pe care-o practica, a vocii sale distincte. Profunzimea spectacolelor sale variaza insa, dincolo de constructia lor flamboaianta, cel de la Odeon facand parte din seria celor oarecum mai fragile (prin constructie si alternanta in joc a actorilor). Recomandat, insa, celor dornici sa se initieze intr-un Afrim minimalist, delicat, navigand in ape pe care le cunoaste foarte bine.
Teatrul Odeon, Bucuresti * "E doar sfarsitul lumii" de Jean-Luc Lagarce * Traducere de Eugenia Anca Rotescu * Un spectacol de Radu Afrim * Scenografia: Mihai Pacurar * Video: Wonderboy * Cu: Cristian Balint, Mihai Smarandache, Rodica Mandache, Antoaneta Zaharia, Paula Niculita, Meda Victor, Adrian Draganescu, Bogdan Alexandru
