In memoriam Florin Gabriel Marculescu

La 1 decembrie se implinesc sapte ani de cand prietenul si colegul nostru, Florin Gabriel Marculescu, a plecat dintre noi, impreuna cu Minutele sale de adevar pe care, vreme de sase ani, le-a publicat in aldine. Florin apartine primului val de ziaristi lansati de Revolutie si de mirajul libertatii de exprimare, din care a facut rascumparare si crez. Intr-o necesara istorie a presei romanesti postcomuniste, numele sau nu va putea lipsi. Critica Constitutiei F.S.N.-iste, reforma institutionala, deconspirarea securitatii, lustratia, independenta justitiei, coruptia clasei politice, regimul proprietatii sunt cateva subiecte ale articolelor lui. Sa-i recitim, spre aducere aminte, Un minut de adevar, datat 8 august 1998.  Corigentele RomanieiLa capatul unui proces de severa triere si brutala reductie a post-evenimentelor am ajuns la convingerea, pentru mine de neclintit, ca trei sunt materiile de baza la care Romania a ramas corigenta si, implicit, repetenta pe spatiul celor noua ani (cam doua cincinale, nu-i asa) irositi cu criminala nesabuinta dupa o revolutie, totusi, anti-comunista: forma de guvernamant (vivat prezidentialismul fesenist!), restituirea proprietatilor furate in numele dictaturii proletariatului si lichidarea Securitatii. Ierarhizarea materiilor tine de gustul fiecaruia. Nu stiu cand si cum vor putea fi trecute examenele. Deocamdata, constat ca guvernantii au refuzat si refuza sa se puna cu burta pe carte. sapte ani au fost arsi pe altarul convingerilor gorbacioviste ale lui Iliescu. S-a umblat la ambalaj fara a se aduce atingere continutului, s-a recurs la prefaceri epidermice, s-au cultivat aparentele (si astea smecheresti), prioritate dandu-se doar derizoriilor imagini destinate exportului. Asta pana in noiembrie 1996 cand ne-am lasat euforizati de iminenta schimbarilor esentiale, uitand ca, de fapt, Cheia nu culesese decat 32% din voturi, iar Constantinescu batuse palma cu Roman. De unde avalansa penibilelor cedari, retractari si compromisuri, toate alimentand sentimentul acut al continuitatii. Azi ca si ieri, atotputernica este mafia securisto-comunista, adevarata detinatoare a puterii prin arborescenta "fostei" Securitati, prin fabuloasele averi dobandite, prin controlul exercitat asupra economiei (nu doar a celei subetrane) si finantelor. Drepturile si libertatile omului, nebagate in seama de autoritati, continua sa pluteasca in sfera abstractiunilor, saracia interzicandu-le intelesul si raspandirea. Una peste alta, bilantul celor noua ani este aproape nul in lumina celor mai ingaduitoare standarde ale democratiei occidentale. Cele peste o mie de legi adoptate (iata ca "fabrica de legi" a functionat cu harnicia proprie oricarei intreprinderi socialiste fruntase, producand in nestire pe stoc) nu au reusit sa modifice coordonatele pulverizatei societati romanesti. Legea nu este respectata nici macar de cei ce o fac. In pofida supraproductiei, nu avem exact legile de care ar fi fost nevoie pentru infaptuirea unei autentice reforme. Nu-i bai, demagogia suplineste deficitul, retorica vida camufleaza jocul murdar al privilegiilor, doctrinele sunt simple etichete, demersurile turmei (nu elitei) politicianiste fiind ghidate de steaua polara a intereselor de gasca. Din toata bulibaseala asta, invariabil strivit iese individul, omul in carne si oase de care partidele binevoiesc a-si aduce aminte doar in campaniile electorale. Oricat de abil construite si slefuite ar fi discursurile lui Constantinescu, oricat talent actoricesc (altminteri, real) ar risipi presedintele in negotul cu o marfa inexistenta (Romania democratica), mizerabila realitate autohtona nu poate scapa observatorului cat de cat atent. Romantica evocare a generalului Little Tree (alias Pomut) nu are cum sa amelioreze riscul de tara si nu poate diminua neincrederea cu care ne privesc, bizuindu-se pe nefericite experiente personale, marii investitori, speriati de coruptie, de ambiguitatea, confuzia si volatilitatea cadrului legislativ. Ca sa nu mai aduc in discutie jungla de nepatruns a "hasgeurilor", regulamentelor, instructiunilor de tot felul si kilometricelor norme metodologice in absenta carora nu poate fi conceputa viata unei legi. Nu-l poti momi pe un om de afaceri care stie cat de partizane, imprevizibile, dar, vai, si inoperante sunt hotararile justitiei ori, aspect constant bagatelizat, cat de anevoios si cinic in plan juridic este drumul restituirii proprietatilor, garantate peste litera Constitutiei fiind doar roadele jafului bine pus la punct. Dramatic este ca nu avem inca alternativa la ce se intampla azi. Regenerarea societatii imbolnavite de comunism cere mult, foarte mult timp, se va intinde pe doua, trei generatii.Trebuie sa ne vindecam de iluzii. Tabloul facut Rusiei de Soljenitin ni se potriveste ca o manusa: "in Rusia s-a instalat un mod de existenta iluzoriu, de ochii lumii. Parca avem republica cu alegeri libere. Parca avem "presa libera". Parca toate eforturile guvernului sunt indreptate in directia ridicarii productiei. Parca timp de aproape sapte ani autoritatile lupta impotriva coruptiei aparatului de stat si a cresterii coruptiei. Dar coruptii arhicunoscuti raman pe loc, iar asasinii nu sunt gasiti aproape niciodata. De la inceputul marilor reforme in Rusia triumfa lumea criminala. Ea a pus mana pe bani, si-a subordonat ideologia sociala. Ce fel de stat de drept avem? Doar o bataie de joc". La capitolul "parca" excelam si noi, cu rezultate identice. In a ne fura singuri caciula suntem, indiscutabil, maestri!