Dupa primele chestionari mi-am pierdut putin siguranta de sine, aproape ca ma indoiam ca asa ceva a existat vreodata cu adevarat, dar amintirea ultimei selectari de retea era inca vie, asa incat am intrebat mai departe. Am fost privita pe rand cu uimire, de parca as fi cerut luna de pe cer, cu indoiala si neincredere, ca si cum n-as fi vorbit romaneste, cu jignire, desi nu injurasem pe nimeni, ba chiar cu putina enervare si repros implicit, din gama `oamenii mor de foame in Africa si tu nu mai poti fara conexiune la internet`.
Am incasat totul cu demnitate, mi-am strans MacBook-ul in brate si m-am gandit cu nostalgie la batranul meu laptop Dell, pe care l-am inlocuit recent si care avea un modem pentru internet lipsit de pretentii.
Atiam ca nu e usor: la birou iti trebuie parola ca sa ai acces la retea, in cafenele gasesti internet la liber numai daca ai noroc - si oricum e inclus in pret : iar daca vorbim de alte orase decat Bucuresti, numai Sibiul se poate lauda ca are asa ceva in piata centrala : si asta numai fiindca e capitala culturala europeana anul acesta. Dar ma gandeam ca wi-fi ar trebui sa ajunga acolo unde sunt turisti, ca sa le faca viata mai usoara (prea usoara, dupa unele scoli de gandire) asa incat incepusem cautarea plina de speranta.
Pe la pranz nervii mei cedau deja si ma indoiam ca ar trebui sa continui. Atiu, sunt vinovata, ma declar ca atare, sunt o victima a noilor sisteme de comunicare, contribui zi de zi la alterarea vietii pe planeta si la succesul afacerilor capitaliste pe baza de internet, dar va rog, trebuie sa-mi trimit articolul la ziar si numai wi-fi ma poate ajuta!
Pana la urma, de frica sa nu mai aud `ne pare rau, nu tinem asa ceva` am renuntat si am pus mana pe telefon. Poate la anul
