Sunt multi spectatori in aceasta toamna in salile in care se proiecteaza film documentar. Sunt multe personalitati din lumea filmului, atat artistic, cat si documentar, si multi tineri. Se isca discutii aprinse la sfarsitul fiecarei proiectii, interesul pentru acest gen de productie este evident, iar filmele prezentate sunt bune si foarte bune, nivelul este mult mai ridicat fata de celelalte editii, iar membrii juriului recunosc deja ca au o misiune dificila. "Ce cautam noi in filmul documentar este elementul care sa ne surprinda", ne-a marturisit Michael Stewart, unul dintre membrii juriului, precizand in acelasi timp ca orice film trebuie sa fie rezultatul unei cautari obsesive a autorului.
Doua dintre documentarele prezentate joi si vineri in competitie, la sectiunea Romania, au retinut atentia, "To be or not to be", in regia Ancai Damian, si "Stella" (foto), in regia frantuzoaicei Vanina Vignal. Primul este o istorie pe scurt a spectacolului de teatru pe care o trupa formata din "actori"- detinuti ai penitenciarului de maxima securitate de la Arad l-a prezentat in sala Teatrului Nottara din Bucuresti. O lista intreaga de crime, sentinte, suferinte, asumari, identitati si false identitati se ascunde in spate. Sunt oameni care-si marturisesc crima cu seninatate, unii cu suferinta, altii cu o simplitate ce se poate usor confunda cu ne-simtirea. Dar, mai mult decat orice, sunt oameni care tanjesc dupa libertate si o gasesc in teatru. Cu cateva scene redundante, poate, povestea detinutilor de la Arad este destul de puternic marcata regizoral si din acest motiv isi pierde pe alocuri din prospetime. Dar ceea ce este surprinzator in filmul Ancai Damian este senzatia puternica de joc... de-a adevarul, de-a libertatea, de-a teatrul, de-a (ne)vinovatia.
Vie si seducatoare prin firesc este povestea Stellei, o romanca ce emigreaza in Franta in primii ani de dupa Revolutie, ca sa-si salveze sotul grav bolnav. Sunt in documentarul Vaninei Vignal toate cliseele pe care ne-am astepta sa le intalnim intr-un film de fictiune ce ar avea in centru un asemenea personaj. Numai ca aici fiecare scena are valoare de adevar, iar personajele capata toate o consistenta aparte. Povestea de dragoste care-i face pe cei doi sa plece in Franta este redata cu o tulburatoare sinceritate. Femeia cersind pe treptele de la metrou, scena in care sora Stellei danseaza pe muzica unei manele in fata usii deschise a rulotei care le tine loc de casa, sau momentele in care cei doi, Stella si Marcel, sotul ei, stau de vorba in fata spitalului despre "minunile" medicinei franceze sunt puternice prin adevarul lor. De altfel, regizoarea ne-a marturisit: "Cand am inceput sa filmez am stiut ca va dura cat va dura. Cred ca acesta e secretul. Nu am venit cu o idee a mea, cu un scenariu al meu... Nu am editat nimic din primele luni. Pur si simplu am filmat pentru ca eu cautam unghiul potrivit intre cei trei factori implicati: eu, camera si Stella".
Aseara, la ASTRA Film, a fost programat, in premiera mondiala, si documentarul "Cazul Tanacu" realizat de Tatiana Niculescu Bran si Ionut Teianu.
