S-a nascut la 23 ianuarie 1940, in satul Godeni (judetul Arges): "...eram a doua fata a parintilor mei si n-am fost primita cu prea multa bucurie. Fusese asteptat un baiat. Tot asteptandu-l, dupa mine, mama a mai nascut inca doua fete, dar nu a mai fost la fel de trisa - marturiseste poeta... )
A absolvit Facultatea de Filosofie a Universitatii Bucuresti in 1968, cu lucrarea Locul filozofiei culturii in sistemul lui Lucian Blaga. Doctor in filosofie in 1975. Lucreaza inainte de 1989 la Televiziunea Romana si la revista Arges, la studiourile Animafilm si la revista literara "Viata romaneasca" de unde demisioneaza la 31 martie 1988 din pricina cenzurii, inclusiv asupra scrierilor lui Constantin Noica.
Dupa '89 lucreaza la Revista social-politica, la Editura Litera ca redactor sef si la saptamanalul Romania literara.
"In calitate de redactor la Viata romaneasca am reusit sa aduc in revista pe Noica si m-am preocupat de publicarea scrisorilor despre logica, am publicat texte de baza ale lui Liiceanu, aparute ulterior in volumul "Cearta cu filozofia", m-am straduit sa introduc publicarea cartii lui Andrei Plesu, "Minima moralia", in fine, m-am ocupat de rubrica de texte filozofice prin care erau reflectate in linii mari preocuparile celor din scoala de la Paltinis" (din conversatia cu Marta Petreu aparuta in Apostrof, nr. 1-2 / 1998, si reluata in Cronica melancoliei).
In perioada comunista Ileana Malancioiu a fost cenzurata, motiv pentru care a fost obligata sa reediteze volumul "Urcarea muntelui", decimat de cenzura datorita apetitului ei pentru adevar si a obstinatiei de a spune exact ce are de spus, chiar si in poezie.
Nicolae Steinhardt declara despre Ileana Malancioiu: "Curajoasa aspra- le vede, le stie, le spune. Si cu suflet de muiere sensibila, simtitoare. Suflet adanc, colturos. Mare poeta".