Lista scurta a nominalizarilor pentru Man Booker Prize, anuntata joi, potrivit site-ului competitiei, include doar doua nume cunoscute in spatiul britanic: Ian McEwan, cu romanul On Chesil Beach - in curs de aparitie la Editura Polirom - si neozeelandezul Lloyd Jones, cu Mister Pip, carte care cistigat deja Commonwealth Writers' Prize Overall Best Book Award 2007. Ceilalti patru autori ramasi in cursa pentru prestigioasa distinctie sint scriitori tineri, aflati la prima nominalizare pentru o distinctie cu greutatea Bookerului: Nicola Barker, Mohsin Hamid, Anne Enright si Indra Sinha. Premiul in valoare de 50.000 de lire sterline se acorda pentru Cel mai bun roman din anul trecut, scris de un autor britanic, irlandez, sau din spatiul Commonwealth-ului. Cistigatorul va fi anuntat in octombrie, la Guildhall, in Londra.
McEwan se afla pentru pe lista scurta a nominalizarilor la Man Booker Prize , dupa ce in 1998 a cistigat Booker-ul cu romanul Amsterdam. Cartea cu care a fost selectat anul acesta a stirnit dispute in cercurile literare britanice. On Chesil Beach, o poveste de dragoste cu final nefericit, plasata in anii 60, are mai putin de 200 de pagini, ceea ce o recomanda mai degraba ca nuvela, si nu ca roman, conditie sine qua non in cursa pentru Booker.
Cele mai multe sanse sa obtina distinctia anul acesta le are, insa Lloyd Jones. Mister Pip, romanul neozeelandezului conduce la bursa de pariuri William Hills Booker Odds, cu sanse aproximate la 2/1. El e urmat de Ian McEwan, cotat cu doar 5/2. Graham Sharpe, un reprezentant al casei de pariuri a declarat ca se confrunta cu o situatie inedita: Am vazut pariuri fara precedent pentru acest autor practic necunoscut. Dupa un sfert de secol de pariuri, nu-mi amintesc o competitie atit de spectaculoasa, a marturisit Sharpe.
Howard Davis, presedintele juriului de anul acesta, a anuntat ca selectia celor sase romane ramase in competitia pentru Man Booker Prize nu a fost usoara, avind in vedere diversitatea autorilor nominalizati pe lista lunga: Speram ca alegerile pe care le-am facut dupa ce am judecat cu atentie vor stirni interesul cit mai multor cititori, a adaugat Davies. Anul trecut, cistigatoarea premiului a fost scriitoarea de origine indiana, Kiran Desai, cu romanul Inheritance of Loss.