Oras din regiunea Blagoevgrad, situat in partea de sud-vest a Bulgariei, Iakoruda este asezat in Muntii Rodopi, langa raul Mesta si la aproximativ 26 de kilometri distanta de Velingrad. Devenit oficial oras in toamna anului 1964, Iakoruda are o populatie estimata la peste 5500 de locuitori, aici gasindu-se o importanta comunistate musulmana. Veti putea vizita de altfel frumoasa moschee din localitate, veti gasi mici restaurante si localuri, spatii de promenada si locuri de cazare, dar Iakoruda poate fi o destinatie interesanta in principal datorita cadrului natural, perfect pentru cei care prefera excursiile, drumetiile si eco-turismul. Principalul avantaj este ca in regiune puteti incepe sa explorati Muntii Rodopi - fie ca sunteti un pasionat cu experienta, fie un incepator veti gasi trasee si atractii pentru fiecare - sau sa va plimbati de-a lungul raului Mesta, unde sunt mai multe locuri perfecte pentru pescuit si relaxare. Cei care vor sa inteleaga mai bine identitatea culturala si istorica a localitatii ar trebui sa vina aici toamna, pentru ca in data de 4 septembrie este sarbatorita Ziua Orasului.
Daca ati ajuns aici si ati vizitat deja orasul puteti sa mergeti mai departe si sa va relaxati in Parcul Iakoruda, parte din Parcul National Rila, unul dintre cele mai frumoase locuri din Bulgaria, cu munti, paduri, lacuri, trasee de drumetie, locuri amenajate pentru pescuit. In regiune veti gasi si statiuni mai mici precum Trestenik - un complex turistic, un hostel alaturi de vile si case de vacanta - sau Banite, cunoscut pentru apele minerale de aici care fac din mica asezare un viitor centru pentru tratamente balneare.
Foto: bnr.bg