Este aproape imposibil pentru noi, cei din ziua de astazi, sa realizam unde au gasit oamenii Chinei Antice, timp de secole inaintea erei noastre, rezervele de jad, pe care le-au folosit atat de mult si atat de cu bun gust in forme minunate. In fapt, multe dintre obiectele si podoabele de atunci nu erau facute din jad, ci dintr-o piatra mai moale si mai usor de lucrat, numita serpentin. Insa chinezii ignorau sau erau, pur si simplu indiferenti, la diferenta dintre materiale. Ei taiau ca in oricare alta piatra care le-ar fi satisfacut gusturile si care ar fi semanat suficient de mult cu jadul, pentru a le satisface dragostea firbinte pentru culoare, netezimea la atingere si limbezimea sunetului pe care jadul il produce atunci cand bucatile subtiri se ating unele de altele.
La inceput, obiectele de jad erau unelte folosite in munca si viata cotidiana. Ulterior au aparut piesele ornamentale din jad, care au devenit simboluri ale avutiei si puterii. Multe obiecte sunt din domeniul religios si superstitios, fiind invaluite intr-o nuanta misterioasa. Oamenii purtau obiecte de jad pentru a inlatura si a evita nenorocirile, mancau jad pentru a fi longevivi si isi imbracau mortii cu costume de jad pentru a fi pastrat permanent cadavrul. Jadul a devenit un lucru nelipsit din viata chinezilor in antichitate.
Membrii familiei imperiale si membrii nobilimii dinastiei Chow (cu aproximativ 3000 de ani in urma) purtau podoabe taiate delicat, confectionate din jad si din alte pietre similare ca duritate si culoare. Sabii si arme variate erau ornamentate cu aceste pietre. Reprezentantii nobilimii chineze au fost ingropati cu aceste piese sculptate in jad, care, conform credintei populare, se presupunea ca tin la distanta spiritele rele. Dupa cateva mii de ani, ornamentele din morminte au capatat noi caractere – schimbarile chimice le-au conferit un luciu si o patina deosebite, iar din punct de vedere fizic, marginile brute, rugoase au devenit netede si egale.
Exista numeroase colectii de asa-zis jad antic (cum ar fi, de exemplu, colectia Drummond, colectia Whitlock, colectia Morgan etc.), detinute de muzee sau de colectionari particulari, care contin cateva piese care nu sunt nici din jad si nici arhaice. Din cauza revendicarii lor ca piese rare, de colectie, au existat mari tentatii de a imita acest tip de jad, inca din vechi timpuri. Inca din secolul al doisprezecelea, comerciantii de jad imitau uneltele din jad timpuriu, folosind o buruiana (iarba), pe care o descoperisera in Kansu, si cu ajutorul careia reuseau sa schimbe infatisarea exterioara a altor pietre, dandu-le aparenta jadului antic. Odata cu dezvoltarea chimiei, efectul de decolorare a devenit mult mai usor de produs, iar imitatiile mai usor de obtinut.
Exista mari diferente de opinii printre expertii care se ocupa cu autentificarea pieselor individuale, punctul fundamental al controversei fiind acela daca sculpturile timpurii din asa-zis jad au fost taiate intr-adevar in unul dintre cele trei minerale de jad. Arheologii sunt interesati numai de varsta, nu si de compozitia minerala a obiectelor, iar metodele stiintifice moderne ajuta la detectarea cu usurinta a falsurilor. Autorii au examinat mai multe obiecte din jad presupuse a proveni de pe vremea dinastiei Chow. Dupa o atenta observatie au fost detectate mici cristale de arseno-pirita, ceea ce a condus la concluzia ca materialul nu era nici jad si nici arhaic.
In orice caz nu trebuie sa tratam jadul din China Antica atat de mult ca pe o piatra – desi este incontestabil ca a reprezentat o minunata piatra, detinatoare a unor proprietati extraordinare – ci mai mult ca pe un mijloc, o cale prin care aceast popor antic a conferit expresie gandirii si filosofiei sale. Iar pentru a intelege cum trebuie semnificatia pieselor din jad din China Antica, trebuie sa le privim in relatie cu conceptia actuala pe care o avem in minte despre remarcabilului popor de la care provin. Acest punct de vedere este oarecum echivalentul la a spune despre provenienta vechiului jad ca “nu conteaza localitatea, ci starea mintii”. Jadul exemplifica cel mai bine aspectele esentiale ale culturii chineze si aprecierea estetica. Aceasta frumoasa piatra este admirata pentru duritatea sa, pentru culorile translucide si pentru stralucirea sa calda. Pornind de la aceste proprietati naturale, anticii au gasit in jad intruchiparea virtutilor cardinale ale unui gentleman perfect. Textele antice, cum ar fi Li Ji (Cartea Ritualurilor) au prezentat importanta acestei pietre, spunand ca un domn care poarta pandantive din jad, dovedeste atat o intentie estetica cat si un scop moralizator. De-a lungul timpului, jadul a ajuns sa fie identificat ca simbol a tot ceea ce este bun, pur, nobil si sublim.
Acum trei sau patru milenii, chinezii erau un popor dominat de o filosofie atat de puternica si de profund inradacinata, incat nu numai ca a imbogatit enorm cultura acelei epoci, dar a si influentat in mod fundamental actualii locuitori ai unei tari, literalmente, de milioane.
In timp ce alte popoare ale lumii antice se inchinau in fata unor zeitati antropomorfe sau zei imaginati dupa chipul si asemanarea omului, chinezii au mentinut la o credinta intr-o forma a naturii foarte pura, credinta prin care ei adorau fortele cosmice, precum: Pamantul, Cerul, Stelele si cele patru puncte cardinale: Nordul, Sudul, Estul si Vestul.
Conceptia lor privind creatia universului se sprijina pe cateva abstactii, cum ar fi: marele vid, marea schimbare sau marele inceput si pana la primordiala cauza misterioasa pe care o numesc Tao, care se traduce prin “numele care nu poate fi numit, calea care nu poate fi parcursa, incognoscibilul”. Aceasta filosofie cosmica a fost denumita Taoism, iar marele exponent al acesteia a fost Lao Tsu, cel care a trait si a predicat aproximativ cu patru secole inainte de Hristos.
Taoismul a fost, in multe feluri, esential diferit fata de sistemele de gandire dezvoltate de alte popoare ale lumii antice. Nu avea nimic din bogatia panteismului grecilor, era total lipsit de intensul deism al iudailor si devia de la simbolismul mistic prezent in cultura egiptenilor sau a indienilor, desi, intr-un fel era asemanator misticismului. In mod cert, filosofia taoista a dezvoltat un mare sistem de simboluri care s-a perpetuat de-a lungul a sute de ani, persistand ca o forta fundamentala a gandirii poporului chinez.
In prezentarea de fata nu ne propunem sa facem o analiza a filosofiei taoiste, insa e important sa intelegem forta si influenta acesteia asupra intregii culturi chineze pentru a patrunde adevarata valoare a simbolurilor pe care le-a creat de-a lungul timpului. Printre simbolurile taoiste s-au numarat si cele Sase pietre de jad ritualice.
