Europa de vest a fost si este, poate, cea mai prolifica parte a lumii, in ceea ce priveste “productia de idei”. O scurta descriere a scenei moderne a bijuteriilor, poate acoperi cu greu toate realizarile, toate reminiscentele trecutului sau toate sperantele viitorului, insa, dupa studierea unor performante locale oricine poate constata ca Europa este diferita de oricare parte a lumii prin natura realizarilor in domeniul bijuteriilor.
Dintre toate tarile europene, Italia este probabil, in privinta artei bijuteriilor, cel mai grozav caz dintre toate. Aici, Valenza Po, apartinand provinciei Alessandria, este unul dintre cele mai mari complexuri de fabricat bijuterii din lume si cel mai important centru al mestesugului bijuteritului. Traditia locala in acest sector dateaza din anul 1840, iar inainte de primul razboi mondial mai mult de 40 de afaceri in domeniul bijuteriilor erau active in acesta regiune. In orice caz, adevarata explozie a avut loc dupa cel de-a doilea razboi mondial, cand cele 300 de companii existente in anul 1945 s-au triplat ca numar, ajungand acum la peste 1000.
Istoria bijuteriilor italiene este una bogata, diversa si captivanta. Artistii italieni sunt foarte atenti la statutul lor: reputatia are o importanta mai mare decat in oricare alta parte a lumii. Designul modern se inspira din traditia mestesugului bijuteritului, care dateaza de secole bune. Aproape fiecare cultura a incurajat, intr-o forma sau alta, infrumusetarea corpului prin purtarea podoabelor. In multe dintre ele acest obicei avea un scop ceremonial, se afla in legatura cu religia sau reflecta statutul social al purtatorului. Nu si in cultura italiana. Aici exista cateva diferente care confera unicitate designului italian, diferente ce au fost determinate mai cu seama de rolul pe care l-a jucat Roma in istoria omenirii. Campania de extindere a puterii Imperiului Roman in toate colturile lumii a atras dupa sine adoptarea unor caracteristici ale diferitelor culturi cu care acesta a venit in contact. Diversele influente si-au pus amprenta si asupra artei bijuteritului, conferindu-i unicitate. In numeroase piese executate de designerii clasici italieni se simte influenta culturilor egipteana, greaca sau asiatica. Felul in care combinatia acestor culturi a reusit sa influenteze designul italian se reflecta in bijuteriile realizate in perioada etrusca antica, in sudul Italiei. Din secolul 9 pana in secolul 4 i.Ch. aceste minunate podoabe italiene tipmurii, a caror lucratura in aur nu a mai fost niciodata egalata in frumusete, au desavarsit tehnicile care sunt folosite si 
astazi in executarea bijuteriilor. Un prim exemplu de preluare a vechilor tehnici este cel al unuia dintre cei mai cunoscuti designeri bijutieri ai sec. al XIX - lea - Castellani, care a studiat si reinviat tehnica etrusca a ganularii, folosita in executarea bijuteriilor din aur. Castellani, la fel ca si alti designeri italieni, a insuflat pasiune in aceasta meserie a frumusetii, care, in multe regiuni ale tarii, devenise chiar o obsesie. Acesta este principalul factor care a facut diferenta intre italieni si restul lumii.
Fondatorul brandului Pio Fortuna, Castellani si-a deschis primul magazin in Roma, in anul 1814. In anul 1826, cu ocazia unei prelegeri pe care a tinut-o despre cum poate fi recreeat aspectul aurului antic, Castellani l-a intalnit pe Michaelango Caetani, prietenul si colaboratorul sau de-a lungul intregii vieti. Potrivit istoricilor din domeniul artei bijuteriilor, Caetani i-a dat lui Castellani ideea de a imita si de a cauta inspiratie in bijuteriile antice.
Caetani a fost un savant, un istoric, un talentat lucrator in lemn si un artist familiarizat cu tehnicile de realizare a bijuteriilor. Era, de asemenea, un rasfatat al inaltei societati italiene. Desi nu au fost niciodata folosite oficial in afacerea lui Castelliani, creativitatea si relatiile sale l-au ajutat pe acesta din urma sa prospere. La inceputul anilor 1830 Castelliani a inceput sa execute podoabe in stil arheologic. In 1840, cand au fost deschise mormintele etrusce Etruscan Regolini-Glassi, autoritatile papale l-au invitat sa studieze bijuteriile aflate acolo. Astfel, in 1840 si ‘50, el si fiii lui, Alessandro si Augusto, au avut, de asemenea, acces la o imensa colectie de antichitati achizitionate de catre directorul bancii de economii papale, marchizul Fiolanni Pietro Campana. Pana atunci dispersata, colectia Campana a fost completata de Castelliani. Ei au reusit sa recreeze aspectul acestor piese antice folosind tehnica granularii si alte vechi tehnici de prelucrare a aurului. Aceste tehnici, vechi de secole, fusesera uitate pana cand fratii Castelliani sa le reinvieze si sa le perfectioneze.
Castelliani sunt cunoscuti si pentru integrarea in piesele lor a gravurilor si a cameelor antice, medievale si moderne, precum si a scarabeilor egipteni si a micro-mozaicurilor - se pare ca au fost primii care au folosit micro-mozaicurile, adesea cu modele bizantine, egiptene si motive preluate din crestinismul timpuriu.
Prin anii 1860, pe masura ce fascinatia membrilor familiei Castelliani pentru piesele arheologice crestea, firma Pio Fortuna isi castiga tot mai multa faima si popularitate. In aceeasi perioada, Alessandro (fratele mai mare) a fost exilat de la Roma din cauza vederilor sale politice, ocazie cu care s-a ocupat cu comercializarea bijuteriilor firmei in strainatate. Mai intai si-a deschis un magazin in Paris, pe Champs Elysées, a studiat cu meticulozitate bijuteriile antice si a socializat cu personajele inaltei societati pariziene, bucurandu-se chiar de prezenta lui Napoleon III, caruia a avut onoarea sa-i prezinte o colectie de bijuterii marca Castelliani. Alessandro a organizat, de asemenea, primele prezentari ale produselor firmei in cadrul unor expozitii internationale: la Florenta (1861) si la Londra (1862). In anul 1862, dupa un scandal provocat in urma unei aventuri cu o femeie casatorita, Alessandro paraseste Parisul si se muta mai intai in Londra si la scurt timp in Napoli, unde isi deschide propriul atelier de bijuterii.
Modele promovate de firma Pio Fortuna Castelliani au continuat sa fie destul de populare. La expozitia internationala de la Paris, organizata in anul 1867, aproape toate bijuteriile prezentate purtau amprenta influentei stilului arheologic. Succesul firmei a atins apogeul in anii 1870. In 1880, locatia din Roma a fost preluata de fiul lui Augusto, Alfredo. Pana la moartea sa, in anul 1914, Augusto a incercat sa duca la bun sfarsit, printre altele, un document despre evolutia artei bijuteriilor italiene din pre-istorie si pana in prezent. El a sugerat opt perioade de referinta: cea primitiva, tireniana, etrusca, siciliana, romana, medievala, renascentista si moderna. Desi aceasta etapizare nu este acceptata in totalitate astazi, ea a fost una dintre primele incercari moderne de a imparti istoria designului bijuteriilor pe epoci. In anul 1930, firma Pio Fortuna Castelliani si-a inchis definitiv portile, cand Alfredo, ultimul bijutier al familiei, a decedat.
In ciuda imprumuturilor si a preluarii de modele si tehnici, nu numai din culturile antice: etrusca, greaca sau romana, dar si de la marii papi si printi ai Evului Mediu si de dupa – cei care au lasat posteritatii o splendida avere de admirat si de imitat – Italia a reusit sa ramana, in mod surprinzator, una dintre cele mai moderne piete si una dintre cele mai productive surse ale modei si designului. Milanul a generat explozia designului modern in Italia, dupa anul 1945 si tot Milanul, cu numerosii sai artisti si galerii private, reprezenta factorul catalizator pentru designerii italieni. In anii 1950 un mic grup de sculptori italieni a devenit obiect al invidiei si sursa de inspiratie pentru artistii bijutieri din intreaga lume. Bijuteriile moderne confectionate de acestia nu erau, insa, destinate femeilor; erau pur si simplu piese abstracte, sculptate in miniatura, fascinante pentru privitor, dar inconfortabil de purtat, adeseori cu modele foarte complicate, de regula lucrate in aur, fara pietre.
In mestesugul fin al bijuteritului s-au evidentiat nume faimoase de artisti: Lucio Fontana, pictorul, Pietro Consagra, sculptorul, Bruno Martinazzi, Capogrossi si Kiky Vices Vinci etc. In fruntea acestora, judecand dupa reputatie si, probabil, si dupa productie se aflau fratii Arnaldo si Gio Pomodoro. Ambii au executat sculpturi de dimensiuni mari (Sfera con Sfera, Forme del Mito etc.) si au castigat numeroase competitii. Ca bijutieri au fost pusi in valoare de catre sotul sorei lor, Teresa, Gian Carlo Montebello. Acesta si-a parasit munca din domeniul mobilei in anul 1970 si a inceput sa vanda bijuterii in toata lumea, mai ales la expozitiile temporare mici, la galeriile de arta si in cluburi. In primul an a calatorit, in acest scop, in Bruxelles, Napoli, Verona, New York, San Francisco si Londra. Aceasta era mai mult decat o afacere de familie: Montebello, sub numele de “Gem”, spera sa adune cat mai multi pictori si sculptori faimosi din intreaga Europa si sa-i convinga nu numai sa ofere bijuterii sub forma de cadouri prietenelor lor, dar sa le si foloseasca drept stimulente. Gem era destinata sa lucreze cu artistii si sa produca pentru acestia.
Intalnirile sale cu fotografii Ugo Mulas si Man Ray l-au influentat in mod fundamental si l-au ajutat sa se orienteze in viata. In plus, numeroasele colaborari cu artisti si colectionari, precum si furtul a carui victima a fost si in urma caruia a ramas fara lucrarile artistilor cu care colaborase l-au determinat ca intr-un final sa inceapa sa faca propriile bijuterii.
Din anul 1983 a inceput colaborarea cu Enrico Trizio, un designer care concepea piese din argint pentru o companie japoneza, a participat la expozitii si a predat la Institutului European de Design din Milano. Din 1987 s-a concentrat mai ales pe comisioanele private. A fost invitat sa prezinte productiile Gem Montebello la Muzeul Guggenheim din New York. Diverse bijuterii Gem si Montebello, au fost, de asemenea prezentate in volumul: Fifty Years of Italian Artists, Jewels.
Faimosul si legendarul brand Bulgari, din Roma, si-a inceput activitatea in anul 1881 ca o afacere de familie. Cele mai bune si mai mari pietre din tara treceau prin mainile celor de la Bulgari, forta lor era coplesitoare, demnitarea si prestanta lor impresionanta.
Numele companiei este scris frecvent „BVLGARI”, in stil antic roman si deriva de la prenumele fondatorului companiei, grecul Sotirios Voulgaris. Desi Bulgari si-a castigat reputatia in urma afacerii cu bijuterii, astazi e recunoscuta ca brand de lux, care realizeaza numeroase produse originale: ceasuri, parfumuri, genti, accesorii etc.
Sotirios Voulgaris (in greaca: Σωτήριος Βούλγαρης; in italiana: Sotirio Bulgari) si-a inceput cariera de bijutier in orasul natal Kalarites, Grecia, unde primul sau magazin inca mai exista si acum. In anul 1877 a plecat de aici in Corfu si apoi in Napoli. In 1881 se muta definitiv la Roma, unde, trei ani mai tarziu, infiinteaza compania care ii poarta numele si deschide cel de-al doilea magazin in via Sistina.
Actualul magazin din via dei Condotti a fost deschis in anul 1905 de Bulgari, ajutat de cei doi fii ai sai: Constantino (1889–1973) si Giorgio (1890–1966). In scurt timp, magazinul a devenit locul in care faimosii si bogatii lumii veneau pentru a achizitiona bijuterii unice, de calitate inalta si cu un design deosebit, care combina arta greceasca cu cea romana.
In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Costantino Bulgari impreuna cu sotia sa, Laura Bulgari, au ascuns trei femei de origine evreiasca in casa lor, fapt pentru care, in data de 31 decembrie 2003, au fost decorati cu titlul Righteous among the Nation la Yad Vashem, in Ierusalim.
Bulgari si-a deschis primele magazine internationale in New York, Paris, Geneva si Monte Carlo in anii ’70. Pentru multi ani, compania a mentinut un showroomin in Hotelul Pierre din New York. Astazi, Bulgari are peste 230 de locatii in intreaga lume.
Bijuteriile marca Bulgari au un design deosebit si sunt foarte adesea imitate sau contrafacute. In anii ’70 multe dintre piesele scumpe (coliere, bratari si cercei) au fost caracterizate drept usor de recunoscut, indraznete, cu un design aproape brutal, combinand legarurile mari si grele din aur cu suprafetele din otel negru. Piesele autentice au, de regula, un numar de serie unic.
Italienii sunt oameni cu un simt artistic deosebit, expresivi si pasionali. Pentru italieni totul este arta. Fie ca este vorba despre mancare, festivaluri sau bijuterii, italienii sunt mari artisti. Femeile sunt sofisticate, mai ales in ceea ce priveste moda. Bijuteriile italiene au o istorie bogata si fascinanta. Cultura italiana legata de podoabele din aur reprezinta un univers deosebit de larg, format din traditii, cunostinte si relatii, un patrimoniu cultural care apartine culturii de “know how”, care este atat de caracteristica Italiei. Aurul a fost intotdeuna cel mai folosit metal de catre designerii bijutieri italieni; respectand principiul conform caruia corpul uman, mintea si spiritul se afla intr-o conexiune stransa si naturala cu aurul, mai mult decat cu oricare alt metal. Pretuit datorita asocierii lui cu soarele – cel care insufleteste pamantul – aurul exercita o atractie magnetica, care dateaza din timpuri stravechi. Cererea pentru bijuteriile din aur italiene nu este diminuata nici astazi, insa minunatele bijuterii din argint de cea mai buna calitate nu pot fi ignorate. Acum exista designeri italieni care au ales sa lucreze exclusiv cu argintul de cea mai inalta calitate, creand frumoase accesorii pentru fiecare parte a corpului. Cererea mondiala pentru bijuteriile italiene este rezultatul unor standarde de productie ridicate si a originalitatii, calitatii si difersitatii acestora.
