S-a spus in repetate randuri ca istoria parfumului este la fel de veche ca si istoria omenirii. Exista atat dovezi literare, cat si marturii arheologice ramase de la vechile civilizatii si din cele mai indepartate culturi, care ne relateaza despre arome, unguente si parfumuri. Incepand din cultura mesopotamiana si pana in zilele noastre, oamenii, si mai cu seama femeile, au avut o inclinatie sau o slabiciune, desi se poate vorbi chiar si despre o necesitate de a se parfuma si de a se infrumuseta. Primele intrebari in legatura cu parfumul sunt cand si unde s-a nascut acesta? Cand si unde s-a dezvoltat obiceiul parfumarii?
Mirosul, la fel ca si zgomotul si culoarea, existau deja in natura in momentul in care omul a aparut pe Pamant: mirosul salciu al marii sau cel al pamantului ud de dupa ploaie si multe altele. Insa dupa o vreme omul a descoperit o noua aroma, diferita de toate acestea, cu care era deja obisnuit, si astfel a realizat ca poate domina o parte din natura, deoarece puterea de a obtine si de a inventa se afla de acum in mainile lui. Cand anume s-a petrecut acest lucru si care a fost acel parfum?
Imi place sa cred ca totul isi are originea in preistorie si ca, intr-o buna zi, unul dintre acei oameni primitivi, imbracati in piele de animal, care vana cu topoare si sageti confectionate din piatra si care scotea sunete monosilabice pentru a se intelege cu semenii sai, a aprins un foc pentru a se incalzi sau pentru a alunga animalele salbatice care l-ar fi putut ataca si ca, din pura intamplare, rasina unui copac ars a emanat un miros placut, un parfum necunoscut inca, pe care omul nostru nu-l mai simtise niciodata.
Dupa aceea, surprins si tulburat, a alergat catre ceilalti membri ai tribului sau, chemandu-i sa simta si ei aroma atat de parfumata a fumului. Poate ca faptul de a fi gasit acest miros atat de placut si faptul ca fumul s-a ridicat direct catre cer i-au facut pe acesti oameni primitivi sa creada ca il pot oferi ca dar de multumire divinitatii sau fortelor supranaturale, care locuiesc deasupra Pamantului si care le controleaza destinele fragile.
Este o ipoteza plauzibila, insa numai o ipoteza. Cert este ca vechile civilizatii au folosit parfumul obtinut din arderea tamaiei, smirnei, sau a altor rasini pentru a-l oferi zeilor lor si ca, in prezent, mai sunt inca multe religii, atat in est cat si in vest, in ale caror liturghii se foloseste inca mirosul penetrant de tamaie sau cel emanat de micile bete de lemn de santal si alte esente de lemn aromatic.
Exista cateva perioade in istoria omenirii care nu au fost influentate de parfum, insa, in general, istoria parfumului se impleteste, adesea, cu istoria rasei umane.
Prima forma de parfum a fost tamaia. Aceasta a fost descoperita de catre mesopotamieni cu aproximativ 4000 de ani in urma. In culturile antice au fost arse multe tipuri de rasini, frunze si lemne, in cadrul ceremoniilor religioase. Deseori, oamenii inmuiau lemnul aromat si rasina in apa cu ulei si isi frecau corpul cu lichidul astfel obtinut. De asemenea, parfumurile naturale erau folosite la imbalsamarea trupurilor neinsufletite.
Analizand hieroglifele de pe mormintele antice egiptene se poate constata ca parfumul a jucat un rol important in viata oamenilor de atunci. Tamaia, ajunsa in Egipt in cu mai bine de 3000 de ani in urma, a devenit foarte populara, mai ales in timpul domniei Reginei Hatshepsut. Aceasta a condus numeroase expeditii destinate cautarii de tamaie si de alte produse valoroase, ale caror rezultate au fost mai tarziu insemnate pe peretii templului creat special pentru regina. In acest templu exista o gradina botanica, plina cu arbori de tamaie, adusi din aceste expeditii. Parfumuri au fost descoperite si in mormintele faraonilor egipteni. Este posibil ca utilizarea parfumurilor aromatice in ritualurile mistice sa fi precedat arderea de tamaie si de ierburi in ceremonialurile religioase. Pana la inceperea Epocii de Aur egiptene, parfumurile erau folosite numai in ritualurile dedicate zeilor si faraonilor.
Pentru a obtine parfumurile si unguentele, egiptenii importau produse din diferite locuri si este curios sa constatam faptul ca, dupa cum ne relateaza Biblia, Iosif, fiul lui Iacob, a fost vandut de catre fratii sai unor negustori de esente care, ajusesera din Egipt pe teritoriile Galaad, din Palestina, pentru a-si vinde produsele.
Biblia, prin povestile sale despre istoria poporului lui Israel, ne relateaza despre parfumuri cu numeroase ocazii si ne furnizeaza nenumarate date cu privire la utilizarea acestora.
Ele se aflau la mare cinste in timpurile biblice. In Noul Testament, de exemplu, cei trei magi aduc cu ei daruri copilului Isus, printre aceste daruri aflandu-se: aur, tamaie si smirna. Mai inainte de aceasta, Moise a primit porunca de la Domnul “sa iei cu tine trei mirodenii: stacte (planta din coaja careia curge o rasina foarte mirositoare, care se scurge in picaturi), onycha si galban (rasina exotica)…si sa le amesteci cu tamaie pura…si vei face un parfum.” (Vechiul Testament, Exodul 30:34-36).
Parfumul este, asadar, vechi de mii de ani. Termenul a fost preluat din limba latina, unde "per" inseamna "prin", iar "fumus" se traduce prin “fum". “Parfum” inseamna “prin fum”, deoarece una dintre cele mai vechi utilizari ale sale a fost arderea de tamaie si ierburi aromate, care degajau un miros placut si care erau folosite, in principal, in timpul ritualurilor religioase. Egiptenii au fost primii care au inclus parfumul in cultura lor, urmati fiind de vechii chinezi si apoi de: hindusi, israeliti, cartaginezi, arabi, greci si romani. Sticla de parfum a fost folosita pentru prima oara tot de catre egipteni, informatii in acest sens datand din anul 100 i.Hr. Mai tarziu, francezii au fost cei care i-au consacrat numele de parfum.
Parfumul s-a bucurat de un imens succes in timpul secolului al XVII-lea. Manusile parfumate au devenit extrem de populare in Franta, mai ales in anul 1656, perioada in care se stabilisera si breslele fabricantilor de manusi si de parfumuri. Punctul maxim de popularitate il inregistreaza odata cu urcarea pe tron a lui Louis XV, in secolul al XVIII-lea. Curtea sa a fost numita "le cour parfumee", curtea parfumata. Madame de Pompadour a comandat livrari generoase de parfumuri, iar regele Louis a cerut ca apartamentul sau sa fie parfumumat in fiecare zi cu un parfum diferit. Curtea regelui a fost numita “curtea parfumata” datorita acestor arome, care erau aplicate zilnic nu numai pe piele, dar si pe imbracaminte si pe mobilier. Parfumul devenise un substituent pentru apa si sapun. Utilizarea lui in Franta a crescut in mod constant.
Dupa venirea lui Napoleon la putere, cheltuielile exorbitante pentru parfumuri au continuat. Doi litri de colonie violet au fost livrate saptamanal acestuia si se spune ca erau folosite saizeci de sticle de extract dublu de iasomie in fiecare luna. Josephine avea, de asemenea, un puternic apetit pentru parfumuri. Se pare ca era absolut indragostita de mosc, pe care l-a folosit atat de mult, incat dupa 60 de ani de la moartea ei, mirosul inca mai persista in budoarul sau.
In Anglia, utilizarea parfumului a atins apogeul in timpul domniei regelui Henry VIII si al reginei Elisabeta I. Pe vremea reginei Elisabeta toate locurile publice erau parfumate, stiindu-se ca regina nu putea tolera mirosurile neplacute. Se spune ca agerimea nasului ei putea fi egalata numai de viclenia limbii sale. Doamnele acelor vremuri aveau mandria de a crea arome incantatoare si de a-si etala talentul de a amesteca mirosurile.
La fel ca si in industrie si arta, parfumurile au suferit o modificare profunda in decursul secolului al XIX-lea. Schimbarea gusturilor, precum si dezvoltarea chimiei moderne au pus bazele parfumeriei asa cum o cunosteam in prezent. Alchimia a luat locul chimiei si noi parfumuri au fost create. Revolutia Franceza nu a diminuat in niciun fel gustul pentru parfum, ba mai mult decat atat, a existat un parfum numit “Parfum a la Guillotine”. Sub guvernul post-revolutionar, oamenii au indraznit inca sa-si exprime inclinatia pentru bunurile de lux, inclusiv pentru parfumuri. O abundenta de cutii ale placerii, continand parfumuri fine au aparut in acest secol.
In perioada cuprinsa intre zece ani inainte si zece ani dupa noul secol, parfumurile aveau mireasma unei singure flori. Trandafirul, violetele, liliacul si crinul s-au aflat in topul cerintelor consumatorilor. Parfumuri care combinau mai multe arome de flori au fost introduse abia spre sfarsitul primei decade, compusii ajutand la consolidarea aromelor. Mai tarziu, au fost introduse aromele abstracte, care nu aveau nicio legatura cu o singura floare sau cu vreun buchet. Aceasta avansare a revolutionat industria parfumurilor. Astazi, ele au devenit mai complexe, cu numeroase note si accente necunoscute pana la descoperirea aromelor chimice.
Datorita dezvoltarii comertului cu iasomie, trandafiri si portocali, orasul Grasse din Provence (Franta) s-a impus, incepand din anul 1724, drept cel mai mare centru de productie de materii prime. Grasse a fost denumit ulterior “capitala lumii in materie de parfumuri” si, in ciuda trecerii secolelor, zona isi pasteaza inca statutul de regina a parfumurilor. Orasul are, desigur, mai multe de oferit turistilor, in afara de minunatele sticle de parfumuri, frumos ornamentate, insa ceea ce il diferentiaza de celelalte zone ale lumii este faptul ca locul, gratie climei si pozitionarii geografice, este ideal pentru productia de parfumuri.
Situat la doar cincisprezece kilometri nord de Cannes, ispita Rivierei Franceze pentru cei bogati si faimosi, Grasse este, de asemenea, apropiat din punct de vedere geografic si de Nice (30 de minute est cu autocarul). Orasul este amplasat in mijlocul unei minunate regiuni rurale, bucurandu-se de prezenta pe fundal a unor impresionante dealuri, paduri, rauri si canioane.
In ciuda faptului ca se afla atat de aproape de plajele cu nisip fin de la Cannes si de caldura sufocanta din timpul verii a acestora, Grasse, cu ale sale altitudini de 300-400 de metri, beneficiaza de un climat mai racoros pe tot timpul anului. Soarele din belsug si temperaturile blande fac orasul si zonele inconjuratoare ideale pentru cresterea florilor si, implicit, pentru productia de parfumuri.
Importanta parfumeriei in istoria orasului Grasse este adusa la viata de Muzeul International al Parfumeriei – cel care furnizeaza detaliile procesului de fabricatie a parfumurilor si acopera 3000 de ani din istoria acestei industrii.
Exista, de asemenea, numeroase parfumerii in regiune, printre care: Molinard, Galimard, Salon des Parfums etc., care sunt deschise publicului pe tot parcursul anului. Vizitatorii se pot bucura de un tur de orientare gratuit, facut de catre producatorii de parfumuri, care le explica procesul de fabricatie si le ofera informatii referitoare la importanta acestei industrii pentru orasul Grasse. Parfumurile oferite spre vanzare, sunt, de regula, ambalate in sticle ornamentate, purtand o floare incorporata pentru vesnicie in sticla.
Doua festivaluri deosebit de importatnte se desfasoara in fiecare an in Grasse, ca tribut adus celor mai importante bunuri ale orasului: florile - Fête du Jasmin, care are loc in luna august si Festivalul Trandafirilor, organizat in mai.
Figuri celebre au vizitat mereu orasul Grasse, printre care sora lui Napoleon, printesa Pauline de Bonaparte, care a petrecut aici iarna dintre anii 1807-1808, pentru a-si reface sanatatea. Napoleon insusi a trecut prin Grasse, iar Regina Victoria a poposit la Hotelul Grand sau Rothschild din oras. Turistii continua sa viziteze aceasta zona, atrasi fiind de numeroasele activitati desfasurate in oras, de imprejurimile fabuloase sau de faimoasele parfumuri.
Principale patru fabrici de parfumuri din Franta: Fragonard, Galimard, Mane si Moulinard, au toate legatura cu orasul Grasse. In concluzie, acest oras medieval chiar este capitala parfumurilor lumii.
Industria parfumeriei franceze a inceput in secolul al XVI-lea. Pe atunci Grasse reprezenta un renumit centru de pielarie si tabacarie si a devenit faimos pentru productia de manusi, inca din secolul al XIII-lea. Cand moda s-a schimbat in favoarea manusilor parfumate, Grasse a fost orasul de la care s-a aprovizionat intreaga Franta. In cele din urma, industria parfumeriei a depasit industria pielariei. Parfumuria si drogheria au inceput sa prinda avant in secolul al XVII-lea, iar din punct de vedere oficial, parfumurile au fost inregistrate aici incepand din anul 1729.
Astazi, industria se bazeaza mai mult pe substantele chimice sintetice si mai putin pe florile, care au fost folosite dintotdeuna. Unele dintre fabricile vechi au fost abandonate, ramand drept marturie a unor vremuri apuse, numai hornurile lor din caramida, care se insira in partea de sud a vechiului oras. Totusi, parfumul fabricat din flori este inca popular, iar campurile de flori din jurul orasului Grasse, desi mai mici si mai putine la numar decat au fost candva, inca mai folosesc pentru metodele traditionale de preparare a parfumurilor. (In anul 1975 existau 2200 de culturi de flori, in timp ce in anul 1995 ramasesera numai 150 de culturi de trandafiri si 20 de iasomie.)
In anul 1921 croitoreasa de lux Gabrielle Chanel lanseaza propria marca de parfum, creata de Ernest Beaux, pe care o denumeste Chanel No.5, deoarece a reprezentat al cincilea parfum dintr-o linie de parfumuri pe care Ernest Beaux i le-a prezentat creatoarei. Ernest a fost primul care a utilizat aldehidele in parfumerie.
Chanel No.5 este cel mai vandut parfum in lume, iar principalele sale ingrediente sunt: trandafirii de mai, iasomia si moscul sintetic. Acum cativa ani, productia de iasomie a fost perturbata de vremea rea, iar Chanel si-a luat ca metoda de precautie achizitionarea unei ferme in zona orasului Grasse. Aceasta este administrata de catre familia Muhl si produce anual 20 de tone de iasomie si 50 de tone de trandafiri de mai, exclusiv pentru Chanel.
Jasminum grandiflorum, cunoscuta si sub denumirea de iasomia regala, a fost introdusa in Grasse in anul 1560, adusa fiind din Nepal, iar florile sale delicate necesita o grija deosebita atunci cand sunt culese, cei care se ocupa de aceasta operatiune fiind culegatori specializati. Aproximativ 8000 – 10.000 de flori reprezinta echivalentul unui kilogram, iar culegatorii reusesc sa adune o jumatate de kilogram pe ora. Florile de iasomie sunt de aproape sase ori mai scumpe decat trandafirii.
Trandafirii sunt culesi din aprilie pana in iunie, iar iasomia este culeasa din august pana in septembrie. Dupa ce au fost culese, petalele sunt depozitate in saci si transportate intr-o jumatate de ora catre instalatia de productie Chanel. La alte ferme industriale, extractia uleiurilor esentiale are loc, de regula, a doua zi, insa pentru Chanel prospetimea este o conditie prealabila. Dupa ce sunt cantarite, petalele sunt incarcate in cuve uriase de 50 kg., amestecate si spalate de 3 ori, pentru aceasta folosindu-se peste 2000 litri de solvent. Solventul dizolva uleiurile esentiale, rasinile si ceara din petale.
Odata ce florile sunt eliminate din cuve, solventul ramas este vaporizat pentru a ora si jumatate, formand un amestect solid, cunoscut in industria parfumeriei drept “concret”. Acesta poate fi stocat pentru cativa ani si cand este nevoie de uleiuri esentiale se foloseste alcool pentru a le extrage. Dupa ce alcoolul s-a evaporat, ceea ce ramane reprezinta cea mai pura forma a parfumului de flori – cunoscuta sub denumirea de “absolut”. Pentru a forma diversele parfumuri ulterioare, sunt folosite amestecurile.
Parfumul a fost dintotdeuna important in istoria omenirii. Folosit de catre egipteni in Antichitate, de catre chinezi si romani, mentionat in Biblie, acesta a fost utilizat in diferite scopuri: pentru a seduce, pentru a acoperi mirosurile neplacute sau pentru diferite scopuri industriale. Franta a fost intotdeuna o autoritate in industria mondiala – prima breasla de parfumari fiind infiintata in secolul al XII-lea de catre Philippe-Augustine.
Initial, parfumurile erau apanajul celor instariti, insa François Coty, din Ajaccio (Corsica) a fost cel care a schimbat acest fapt, facand ca parfumul sa fie accesibil maselor, incepand din anul 1990. Coty, var primar al lui Napoleon Bonaparte, a studiat timp de un an sub tutela parfumarilor din Grasse inainte de a-si deschide prima fabrica de parfumuri la marginea Parisului, in anul 1905. Dupa anul 1920 multe alte tari au inceput sa produca parfumuri, insa parfumul francez este considerat inca cel mai bun din lume, de catre cunoscatori. Varful parfumeriei franceze este atins in anii 1950, cand designeri precum: Christian Dior, Jacques Fath, Nina Ricci, Pierre Balmain si asa mai departe au inceput creeze propriile lor parfumuri.
Parfumurile de astazi sunt preparate de specialisti instruiti in spiritul traditiei renascentiste. Acesti artizani, care petrec multi ani in ucenicie, ajung la observatii extrem de fine si vorbesc despre calitatea notelor de ambra sau despre acordurile florilor albe. Incepand din anul 2000, parfumierii vorbesc despre complexitatea produselor lor, referindu-se la afinitatile legaturilor moleculare ale proteinelor florale receptoare sau despre agonistii receptorilor de mosc.
