Existenta primelor bijuterii in lume ridica problema valoarii magice a acestora, inainte ca ele sa devina obiecte ornamentale. Pornind de la ideea ca fiecare rasa umana in parte are propriile caracteristici, viziunile asupra acestei probleme sunt si ele diferite. Se presupune ca ornamentele din os, dintii de animale sau cochiliile si scoicile purtate de oamenii primitivi, aveau initial o motivatie estetica, ulterior atribuindu-li-se o valoare magica. Acest punct de vedere a fost vehiculat pana in zilele noastre, insa intr-o forma atenuata. Bazandu-ne pe valoarea mistica conferita bijuteriilor si a semnificatiilor pastrate de-a lungul timpului, putem deduce ca acestea nu au fost purtate decat ca talismane la inceputurile existentei lor.
Lipsa informatiilor si dificultatea omului modern de a intelege ‘suflet primitiv’ atrag dupa sine incertitudi cu privire la adevarata semnificatie si valoarea reala a primelor bijuterii. Este foarte posibil ca profunzimea oamenilor stravechi se depaseasca cu mult capacitatea noastra de intelegere. Una dintre ipotezele vechiculate sustine ca acestia simteau nevoia materializarii fortelor magice invisible din jurul lor in obiecte, cu ajutorul carora sa li se transmita efectele binefacatoare ale acestora.
Pentru a intelege mai bine psihologia mistica a popoarelor, ne vom opri asupra unei civilizatii stabile, evoluate. Egiptenii, detinatorii artei scrisului, au transmis informatii referitoare si la acest aspect prin intermediul hieroglifelor lasate. In urma descifrarii acestora aflam ca ei au creat o bijuterie, care a ramas proprie lor timp indelungat si care avea o semnificatie simbolica: de ‘baraka’, adica intelepciune spirituala si binecuvantare a zeilor. Aceste bijuterii au fost: scarabeii (mai exact pietre gravate care infatiseaza insecta cu acelasi nume). Muzeul Louvre pastreaza si astazi scarabei gravati in sarcovagele regilor egipteni din dinastia a IV-a, contemporani ai piramidelor, cu o vechime, asadar, de mai bine de 5000 de ani. Aceste piese marcau insemne ale puterii regale. Doctrinele ezoterice au transformat scarabeul intr-un simbol al eternitatii, al macrocosmosului, al Demiurgului, intrucat egipenii erau convinsi ca scarabeii sunt inruditi cu El, si ca astfel sunt inzestrati cu o existenta eterna asemanatoare pasarii Phoenix a grecilor.
In Indii, bijuteriile posedau virtuti talismanice impotriva spiritelor rele sau a influentelor malefice ale anumitor astre. Gem-urile exercitau o actiune favorabila asupra celui care le purta. Astfel, diamantul era un antidot impotriva ciumei iar emeraldul impotriva veninului serpilor; topazul invingea icterul prin homeopatie- iar cornalina – piatra sangelui- era indicata in cazul hemoragiilor. Tifachi, un scriitor arab, consemneaza cateva dintre virtutile cristalelor: turcoazul actioneaza impotriva durerilor de dinti, iar rubinul pentru a intari inima, in timp ce emeraldul este folosit pentru alungarea demonilor. Intreaga lume mediteraneana antica s-a impartit intre astfel de credinte. Roma a dedicat emeraldul zeului Mercur, atribuindu-i valori singulare: daca era purtat pe deget se credea ca va intari privirea si ca va invinge apoplexia ; se presupunea de asemnea ca ar diminua durerile nasterii. La evrei, pieptul marelui preot era gravat cu 12 pietre pretioase diferite pentru a aminti de cele 12 triburi ale Israelului, in timp ce romanii au inclus aceste pietre intr-un nomenclator esoteric, asociindu-le cu cele 12 semne ale Zodiacului si cele 12 luni ale anului.
Femeile romane purtau bijuterii analoage (pecetea/matrita fabricata dupa procedee asemanatoare), adesea incrustate cu pietre pretioase prelucrate. Acestea erau reprezentate de un colier format din trei mici cercuri/pecete suspendate pe un lant, cioplite in forma de luna. Urmatoarele bijuterii importante au fost inelele de aur, rezervate cavalerilor. Atat bijuteriile analoage, cat si inelele de aur, simboluri ale unor clase sociale distincte, au disparut treptat, din cauza faptului ca metalul pretios din care erau confectionate a devenit din ce in ce mai rar decat era in secolul al IV-lea i.Hr.
De-a lungul istoriei, insa, se poate observa ca, odata cu disparitia unei traditii distincte a unei caste, se succede imediat o alta ierarhie, care, la randul ei, poseda embleme/semnificatii si marci onorifice.
In final putem afirma ca toate bijuteriile au putut deveni embleme ale onoarei, intrucat mana care le-a oferit era de vita regala. Totusi aceste diferente intre semnificatiile bijuteriilor, ale utilizailor sau ale potrivirilor se sterg odata cu trecerea timpului si a progresului industrial in fiecare civilizatie.
