Expozitiile publice de bijuterii sunt aproape intotdeuna dezamagitoare: ce poate fi mai absurd decat o bijuterie pe care nu o poti purta? O bijuterie reprezinta materializarea personalitatii si a instinctului, iar izolarea acesteia dincolo de geamurile securizate ale unei vitrine, inaccesibile si rece, reprezinta o sechestrare a frumusetii. Bijuteriile, mai mult decat oricare alte obiecte de arta, au nevoie de miscare, de vitalitate, caracteristicile sale cele mai importante, care se pierd intr-un muzeu.
In al doilea rand se pune problema unui simtamant. Orice entuziast isi doreste sa atinga aceste comori: cum altfel ar putea sa se bucure de efectul tactil pe care designerul a intentionat sa-l produca? Unul dintre motivele aparitiei tehnicii granulatiei la etrusci, in perioada antica a fost, de exemplu, acela de a simti o bijuterie, de a veni in contact direct cu ea si astfel, de a aprecia adevarata valoare a acesteia. Grecii antici si contemporanii lor puteau sa simta mai mult prin intermediul degetelor decat o facem noi astazi. Pierderea acestui simt, comparandsu-ne cu stamosii nostri, se cauzeaza, in mare parte, schimbarii noastre de atitudine fata de propriile tezaure. Privind lucrurile mai departe, oamenii au ajuns sa pretuiasca mai mult posesiunea decat faptul de a purta efectiv bijuteriile si de a se bucura de ele, ceea ce inseamna ca nu mai putem aprecia vechile podoabe la fel de mult pe cat s-a intentionat initial.
Al treilea motiv de tristete legat de muzee este acela al iluminarii. Pana in secolul al XVIII-lea aproape toate bijuteriile puteau fi admirate numai la lumina zilei. Apoi, in epoca pietrelor fatetate si a bijuteriilor din otel inoxidabil, a venit vremea ca podoabele sa fie admirate pe timpul noptii, in scopul de a le surpinde lucirile deosebite. Insa, in locul soarelui mediteraneean sau a licaririi delicate a lumanarilor, ele au fost expuse la lumina artificiala, care stirbeste frumusetea unei bijuterii.
Adevarul este ca bijuteriile, odata ce au incetat sa mai apartina oamenilor, celor pentru care au fost confectionate de fapt, si-au pierdut capacitatea de a produce bucurie. Muzeele pun aproape intotdeuna podoabele la sfarsitul listei de prioritati. Ele reprezinta o povara din punct de vedere al securitatii, existand in permanenta teama de a fi pierdute sau furate. De regula stim foarte putine despre ele, astfel ca nu reprezinta un mare interes nici din punct de vedere al istoriei artei. Si sunt mult mai dificil de expus intr-un mod cat mai corect, precum sunt, de exemplu, picturile. 
De aceea, este prea putin surprinzator faptul ca unele dintre cele mai bune colectii sunt deschise publicului numai teoretic, nu si practic. Cel mai renumit muzeu detinator de colectii de bijuterii, Muzeul Albert si Victoria din Londra, a fost initial inchis pentru reparatii, dupa care pentru redecorare, pentru ca apoi, in mod uimitor, pentru a doua redecorare, de cinci ori in opt ani, incepand din 1972. Multe dintre bijuteriile de la Muzeul Britanic au stat in depozite timp de ani de zile, iar piesele mai mari, care se presupunea ca reprezinta un interes deosebit pentru public, erau reorganizate acolo. Comoara Medici din Palatul Pitti de la Florenta este, in mod nefiresc, inaccesibila. Minunatele camee Farnese de la Muzeul National Naples au fost inchise in depozit vreme de patru decenii. Muzeul Artelor Decorative din Luvru isi pastreaza valorile, constand in bijuterii din toate timpurile, bine stocate. Motivul? Nu exista camere in sala de expozitii. Muzeul Arheologic din Madrid s-a afat multa vreme in reconstructie: marile comori din Aliseda si Javea au fost inaccesibile ani de zile. Muzeul din Bagdad expune numai o parte din ale sale magnifice sigilii. Muzeul Kremlin din Moscova este accesibil numai doua sai trei zile pe saptamana. Pentru a putea vedea camerele de aur ale Muzeului Hermitage din Leningrad este nevoie de permisiune speciala si escorta. Bijuteriile coroanei din Praga s-au inconjurat de un aer semi-mistic, putand fi vizionate numai odata la fiecare zece ani. Bijuteriile coroanei din Ungaria, inclusiv cea mai veche coroana – cea a lui Stephen I – nu au fost expuse niciodata. Unele dintre aceste bijuterii au fost vandute de catre casa de licitatii Christie’s in anul 1867, iar coroana a fost tinuta in secret in custodia militara americana incepand din anul 1945, reprezentand un subiect de disputa intre comunisti si patrioti. Bijuteriile mongole de la Muzeul New Delhi, care au fost furata o data in anul 1968, au fost ulterior incuiate intr-un loc sigur pentru a peveni reinvierea sentimentului de lacomie al oamenilor. In Cairo, comoara lui Tutankamon a fost, de asemenea, inaccesibila pentru mai multi ani, desi o parte din piese au fost expuse ocazional in expozitii organizate in afara Egiptului. Muzeul Peabody din Harvard, SUA, ascunde, de asemenea, magnifica colectie de piese precolumbiene din aur. Dupa cum se poate observa, practica din muzee este uneori, in mod lamentabil, orientata catre a tine publicul la distanta, in contradictie cu politica declarata.
