In Germania idea de investitie a fost mult discreditata, mai ales dupa teribilele si repetatele prabusiri politice si financiare care au inceput din anul 1914. Bucuria clipei prezente pare sa fi fost mai acceptata drept tel intemeiat, decat precautia, care se dovedise a nu fi fost cea mai buna cale. Pe de alta parte, Marea Britanie, reprezenta centrul financiar al lumii, locul in care activitatile aveau continuitate, iar marii colectionari de bijuterii aveau ochii atintiti catre sigura crestere a valorii pietrelor.
In Germania existau trei mari scoli de prelucrare a metalelor: la Pforzheim – centrul bijuteriilor nemtesti, la Schwabisch Gmund - specializat in prelucrarea argintului si la Hanau, langa Frankfurt – probabil cel mai mare centru al industriei usoare din Germania. Fiecare dintre aceste scoli se afla in competitie cu celelalte. La fel s-a intamplat si cu interesul pe care doua ziare germane, unele dintre cele mai bune din lume, l-au manifestat pentru bijuteriile moderne nemtesti: in goana lor dupa notorietate, acestea au intrat in competitie publicand stiri despre munca studentilor de la fiecare scoala – un beneficiu imediat pentru acestia, insa nu un avantaj pe termen lung, deoarece studentii trebuia sa invete, nu sa practice inca.
Mai evident pentru freneticul curentul nemtesc al inovatiei si al celebritatii este numarul competitorilor. Daca putem considera ca aglomeratia este mai degraba un semn al sanatatii decat al bolii, Germania o ducea bine. In anul 1971, bogatul, frumosul si frecventatul oras Baden Baden a dat primul sau “Golden Rose” (Trandafirul de aur); societatea de tip Hamburg a artistilor giuvaergii (Deutsche Gesellschaft fur Goldschmiedekunst) premia din cand in cand designerii pe care ii considera a fi avut o contributie deosebita in domeniul artistic; Degussa, cel mai mare comerciant de metale din Frankfurt, organiza un concurs pentru studenti; Societatea Gemologistilor (Edelsteinfreunde) acorda si ea premii, desemnand in anul 1971 pe Paul Hartkopf, un renumit mestesugar din Dusseldorf, drept “bijutierul anului”etc. Mestesugarii germani se organizasera in grupuri complexe – fiecare oras avea propria Innung (societate locala), iar reprezentantii fiecarei Innung se intalneau periodic atat unii cu altii, cat si cu ministrii de stat. Paul Hartkopf juca un rol important in aceasta structura guvernamentala a mestesugarilor, inexistenta in alta parte a lumii.
In anul 1895, Georg Lauer (http://www.georglauer.com/) infiinteaza o “fabrica de creioane”, care va deveni una dintre cele mai distinse si inalt calitative fabrici din Pforzheim, producand rafinate instrumente de scris din aur si argint, agrafe din metale pretioase pentru hartiile bancare si brelocuri.
Dupa ce Georg a decedat, fiii sai, Alfred si Otto Lauer au preluat conducerea companiei si au extins productia, scotand pe piata ceasuri si articole de lux, precum: flacoane de parfum, genti sau curele. Prima bijuterie din aur a fost produsa in anul 1928. Compania Georg Lauer s-a aflat intr-o continua crestere si incepand chiar din anii ’50, mai mult de jumatate din cifra sa de afaceri era realizata de pe pietele de export.
In anul 1950, nepotii fondatorului, Georg and Bernhard au fost cei care au preluat compania, concentrandu-si in sfarsit productia exclusiv pe colectiile de bijuterii de lux. Incurajati de succesul pe care l-au avut cu colectia lor, au investit in crearea unui brand. In anul 1970 marca Laudier de Geneva intra pe piata de consum. Noi si noi investitori au asigurat si asigura in continuare viitorul activitatilor pe piata de profil si ajuta compania sa-si castige segmente suplimentare de piata.
In anul 1995, compania Georg Lauer a sarbatorit 100 de ani de la infiintare. Numele Lauer apartine celor mai renumite branduri de bijuterii din Germania si din lume. In urmatorii ani, marci precum Paula si Atelier sunt lansate pe piata. In 2005 portofoliul (Laudier si Georg Lauer) este completat de compania de brand Georg Lauer si colectiile sunt innoite.
Comerciantii primesc, de regula, insuficienta simpatie din partea criticilor esteticieni, care ii blameaza pentru ca uneori incurajeaza gustul publicului pentru lucrurile vulgare. Avand in vedere, insa, ca designerii de regula se satisfac numai pe sine, comerciantii sunt totalmente dedicati clientilor lor. Fenomenala crestere a lui Rene Kern poate constitui un exemplu pentru cei din bransa. Tatal acestuia fusese profesor de gravura la scoala din Pforzheim, lucrand apoi pentru Cartier, ocazie cu care Rene a invatat foarte bine limba franceza. Nazistii il deportasera in cel mai periculos loc din Germania, in linia intai, deoarece bunica lui era evreica. Divizia lui a fost prima care a intrat in Kharkhov; ulterior isi va aminti de acest eveniment povestind cat de neasteptat de bine fusese primit de catre fetele din Ucraina. Uneori, gratie francezei lui impecabile, era trimis in Franta cu misiunea de a cumpara parfumuri scumpe pentru marele comandant. Dupa razboi si-a inceput cariera ca mestesugar, in Schwabisch Gmund, avand numai trei ajutoare. Obisnuia sa-si vanda desenele pentru cinci marci fiecare.
In anul 1956 isi deschide primul centru comercial, deorece unul dintre clientii sai nu-si platise facturile. Talentul sau ca lucrator in metal a fost coplesit de responsabilitatile administrative. Ulteior, avand opt angajati, designeri si buticuri in Paris, Dusseldorf si Munchen, Rene s-a numarat printre cele mai puternice personaje din domeniul bijuteriilor. A castigat trei premii Diamonds International Awards, in anii: 1962, 1963 si 1970.
Dintre numerosii artisti bijutieri din Germania, un loc de seama il ocupa Reinhold Reiling, cel a carui cariera a fost influentata din exterior; profesor la scoala din Pforzheim si un pionier al designului abstract in Germania. Ullrich Krause si Friedrich Becker, sculptor in Dusseldorf, sunt unii dintre cei mai „colorati” bijutieri.
Hermann Junger din Munchen este o exceptie racoritoare de la toate regulile. Dezvoltand o cariera de unul singur, dupa ce a urmat o serie de studii de specialitate si cu legaturi in domeniul industrial, Hermann Junger a reusit sa creeze piese care, fiecare in parte, reprezinta o revolutie. Catalogul sau din 1969 expus in Muzeul Karlsruhe este, poate, cel mai frunos tribut grafic adus bijuteriilor din Germania postbelica.
Hermann Junger a exercitat o influenta extraordinara asupra dezvoltarii bijuteriilor contemporane, atat ca artist, cat si ca mentor. Fiind unul dintre cei mai de seama giuvaiergii din Germania, bijuteriile lui inovatoare si inspiratia sa educativa au avut o influenta profunda nu numai in tara sa natala, dar si de-a lungul Europei si Statelor Unite.
Cel mai in varsta dintre cei trei copii ai parintilor sai, Junger s-a nascut si a crescut in orasul Hanau, in apropiere de Frakfurt, cunoscut sub denumirea de „Orasul nobilelor bijuterii”, datorita traditiei indelungate in prelucrarea aurului si a argintului. Aceasta traditie a fost promovata in anii ’30, ca parte a glorificarii nationale, pe langa celelelate valori: Familia, Sangele, Tara si Mestesugul („Family, Blood, Country, and Craft”), astfel ca orice eveniment artistic organizat in Hanau necesita prezenta traditiei meseriei de aurar. Ca urmare, tanarul pe atunci Hermann Junger considera ca „bijuterit” este pur si simplu un alt cuvant pentru „arta”, iar aurarii sunt cei care sculpteaza sau deseneaza.
In anul 1947, la varsta de nouasprezece ani, Junger se inscrie la Academia Staatliche Zeichenakademie (Academia statala de desen) din Hanau, fondata in anul 1772, in vederea formarii de mesteri aurari si argintari, care punea accentul pe design si pe intelegerea faptului ca aceasta formare trebuie neaparat urmata de o perioada de ucenicie practica. La momentul inscrierii lui Junger, academia tocmai isi restransese numarul de clase si isi tinea cursurile intr-o cladire bombardata. Lectiile se concentrau aproape in intregime pe desen, pictura si sculpura, deoarece majoritatea instrumentelor necesare predarii mestesugului bijuteritului fusesera distruse in razboi si nu exista niciun metal corespunzator disponibil. In consecinta, Junger a invatat sa-si conceapa creatiile cu ajutorul desenelor realizate cu creionul pe foaie, o practica pe care a mentinut-o pe toata durata carierei sale, mai tarziu introducand chiar si acuarelele.
Aproape de terminarea studiilor, in 1949, accentul didactic impus de Academie presupunea reintoarcerea la metodele traditionale de prelucrare a metalelor, iar cerintele includeau stapanirea atat a teoriei, din ce in ce mai vaste, cat si a unor cunostinte de metalurgie. Spre disperarea lui, Junger a constatat ca aspiratiile sale legate de design nu pot fi atinse din cauza absentei unor abilitati tehnice. Aceasta a fost o perioada critica pentru Junger, care, incercand sa-si insuseasca exigentele tehnici de prelucrare a metalelor a devenit tot mai nemultumit de metoda educativa abordata de academie, care parea ca descurajeaza inovatia si experimentarea in favoarea realizarii cu precizie tehnica a unor sabloane. El a respins, de asemenea, rolul pasiv al mesterului-tehnician aurar care executa modele gandite de altii, in favoarea mesterului-creator proactiv, care isi face propriul design si apoi il executa. Pentru Junger, mesterul ideal este cel pe care, cu un secol in urma, il zugravise designerul reformator britanic William Morris (1834-1896). Conform spuselor lui Junger, un adevarat aurar este „un om care combina cele doua mari posibilitati umane: gandul si actiunea – intr-o singura profesie, creativa. El este o persoana unitara si in aceasta unitate isi gaseste sensul si armonia existentei sale.”
Dupa ce a primit certificatul de absolvire, Junger si-a petrecut anii de ucenicie calatorind prin Germania, lucrand in ateliere si studiori de design ale fabricilor din Berlin, Hamburg, Heidelberg sau Geislingem. De-a lungul acestor experienţe, nemultumirile sale legate de separarea creatiei de productie s-au intensificat, insa a constatat ca nu era singur in dorinta sa de a uni cele doua procese, cel artistic cu cel de productie. Chiar inainte ca Junger sa fi inceput studiile in Hanau, in anul 1946, doua dintre academiile existente in München – una de arte plastice si alta de arte aplicate, au fost unite pentru a forma o scoala de arta cuprinzatoare la nivel universitar, si anume: Akademie der Bildenden Kunste (Academia de Arte Creative).
In anul 1953, Junger a inceput sa studieze la Academia din München, cu Franz Rickert (1904 la 1991), unul dintre cei mai importanti artisti aurari si argintari. Filosof, pedagog si, nu in ultimul rand, un mestesugar iscusit, acesta a jucat un rol major in Academie, contribuind, in acelasi timp, la transformarea Münchenului intr-un centrul major de prelucrare a metalelor. Ca director al programului de insusire a meseriei de aurar de la Academie, Rickert a exercitat un impact profund nu numai asupra lui Junger, dar si asupra a 150 de aurari si argintari, multi dintre acestia fiind ulterior recunoscuti la nivel international. Ideile lui, care incurajau individualismul studentilor si sustineau experimentele acestora in vederea gasirii propriei expresii artistice, au schimbat atitudinea in randul comunitatii bijutierilor, legata de natura acestui mestesug si de munca lor.
Rickert a sustinut vederile inovatoare ale lui Junger si i-a intuit bine talentul deosebit, orientandu-l sa studieze atat exemplele de bijuterii istorice remarcabile, cat si arta moderna din muzeele din Munchen, pentru a remarca faptul ca „a fabrica” presupune un proces mult mai complex decat a-ti insusi la perfectie o anumita tehnica. Junger a inceput curand sa experimenteze diverse forme de bijuterii, cu o mare libertate de compozitie, deseori piesele sale avand un aspect “neterminat”, caracteristica curajoasa care a pornit ca o reactie dramatica la standardele exacte ale practicii traditionale germane in domeniul bijuteriilor.
Atunci cand munca sa a fost expusa pentru prima oara, in Munchen, la Handswerkskammer, in anul 1960, ea a produs numeroase controverse in randul reprezentantilor comunitatii mesterilor bijutieri. Unii dintre acestia l-au acuzat ca ridiculizeaza arta bijuteritului, permitandu-si prea multe libertati in privinta materialelor. Junger isi aminteste cu recunostinta de sprijinul pe care l-a primit din partea lui Walter Mersman (1901-1973), un binecunoscut sculptor si bijutier, care lucra in Worpswerde, o colonie de artisti din nordul Germaniei. Acesta a fost unul dintre putinii artisti care care au inteles si respectat potentialul si noua estetica a creatiei lui Junger. Mersman compara energia si frumusetea bijuteriilor lui Junger cu cea a unei pajisti salbatice.
Concomitent cu acceptarea sa in Germania, Junger s-a bucurat de o recunoastere internationala in plina crestere. A devenit, de asemenea, un scriitor convingator, articolele sale sporindu-i influenta si plasandu-i bijuteriile contemporane pe un teren mai sigur. Operele lui Junger au fost expus din ce in ce mai mult in afara Germaniei, iar ideile sale au fost difuzate prin intermediul unui program care includea calatorii in toata lumea (Japonia, Australia, Africa de Sud si Statele Unite) si prelegeri pe tema bijuteriilor. La invitatia lui Robert Ebendorf, in decembrie 1982, mai mult de 450 de bijutieri, aurari, profesori si colectionari s-au adunat in campusul Universitatii de Stat din New York, New Paltz, pentru a vizualiza prima expozitie americana incluzand operele lui Junger si pentru a-l auzi vorbind . Intitulata "1 + 8", expozitia a cuprins atat lucrarile lui Junger, cat si a opt dintre elevii sai.
In ciuda aspectului inedit al bijuteriilor sale, Junger s-a inspirat foarte mult din bijuteriile romane. Felul individualist in care romanii foloseau materialele reprezinta pentru el “o dovada de spontaneitate care s-a pierdut in conformismul designului bijuteriilor europene de mai tarziu”. Luand bijuteriile romane drept exemplu, Junger a folosit o paleta bogata de pietre colorate si smaralde, pastrand neregularitatile suprafetelor, produse in procesul de fabricatie.
Piesele timpurii ale lui includ o serie de pandantive si de coliere complicate, a caror vitalitate deriva din artefactele antice tribale si ritualice. Junger a urmat calea artistilor proeminenti ai sec. XX, precum: Pablo Picasso, Max Ernst sau ai reprezentantilor grupurilor Die Brucke (Podul) si Reiter Blanc (Calaretul Visator), care si-au revigorat operele prin intermediul energiei brute transmise de imagistica tribale sau de vechile obiecte tribale. Junger a afirmat ca, in timp ce unele bijuterii au nevoie de rafinament si precizie pentru a exista, este si o alta categorie, cea pe care el o prefera, a bijuteriilor a caror vitalitate deriva din energia primara si din lipsa acesteia de perfectiune.
De-a lungul carierei sale, Junger a creat bijuterii care reflecta angajamentul sau de grija si respect fata de procesul de creatie, prin care el examineaza lumea din jur si reactioneaza fata de ea. Piesele sale incurajeaza purtatorul/privitorul sa aprecieze, prin ochii artistului, poezia vizuala si o lume in care totul poate poseda energii intrinseci. Dupa cum spunea insusi artistul inspiratia poate veni de la coperta unei carti medievale sau dintr-o groapa de gunoi; ambele pot declansa spontan imaginatia, totul depinde de felul in care privesti lucrurile.
