Foarte devreme in dezvoltarea Taoismului, chinezii au elaborat metoda reprezentarii entitatilor cosmice: Cerul (Edenul), Pamantul, Nordul, Sudul, Estul si Vestul, prin intermediul simbolurilor ce au devenit cunoscute astazi sub denumirea de Cele sase pietre de jad ritualice. Denumirea s-a datorat desenelor geometrice si animaliere reprezentate prin ornamentele lucrate in jad. Aceste figuri ale unui cosmos abstractizat erau utilizate atat in ritualurile ceremoniale, cat si ca obiecte care erau, in mod obisnuit, ingropate odata cu trupurile neinsufletite ale chinezilor. Acest din urma obicei a determinat schimbarea caracteristilor jadului, care a capatat o nuanta calda, inconfundabila de maro, care atesta vechimea si ridica valoarea pieselor respective.
Cerul era reprezentat printr-un disc circular plat, practic: un cerc cu o gaura in mijloc. Termenul chinezesc pentru aceasta forma geometrica este BI (PI) si este, de regula, denumita figura Divinitatii Cerului sau, simplu: Divinitatea Cerului.
Formele timpurii ale acestui BI erau taiate sub forma unei suprafete plane netede, fara niciun fel de ornamente. Mai tarziu, au fost aplicate decoratii in adancime numai pe o parte a discului, pentru ca mai apoi ambele parti sa fie decorate cu ornamente din ce in ce mai elaborate, pana la Bi-ul lui Han sau Sung, care reprezinta sculpturi complexe si foarte frumoase.
Figuri primitive ale dragonului, creatura mistica care simboliza Yang-ul sau creatura Cerului, reprezentau desenele favorite, deseori intercalate printre nori conventionali, care infrumusetau Divinitatea Cerului. De asemenea, figuri geometrice reprezentand rate ordonat aranjate, realizate in relief (prin tehnica granulatiei) sau spirale ondulate detaliate, cunoscute sub denumirea de “viermele de matase adormit”, acopereau intregul disc circular.
Figura geometrica care se afla pe Divinitatea Pamantului consista intr-un cub, uneori un cub alungit intr-o directie, din care se proiecta in afara, prin partile opuse, un cilindru care strapungea centrul discului ca un tub. Acest curios obiect a fost explicat in anumite scrieri chinezesti vechi, conform carora cerul era patrat in afara si rotund in interior. De asemenea, aspectul simbolului Divinitatii Pamantului, denumit de catre chinezi Tsung, sugera patru prisme triunghiulare care erau aplicate pe marginile cilindrului. Este semnificativ faptul ca in exemplele timpurii (nu chiar in primele) de Tsung, decoratiunile geometrice aveau forma unor bratari (fasii) care traversau colturile patratului, inducand, cu ajutorul culorii, ideea ca la un moment dat, aceste colturi erau practic atasate unui cilindru, cu ajutorul bratarilor de acest fel. In orice caz, niciun exemplu de astfel de piesa primitiva nu a supravietuit, astfel ca nu putem decat specula pe marginea aspectului si simbolisticii sale.
In vremurile lui Han, simplitatea plana a epocii timpurii este inlocuita de decoratiuni geometrice simple, care acopereau cele patru fete ale Tsung; putin mai tarziu au fost aplicate capete de tigrii conventionali, prin tehnica taierii.
Referitor la jadul ritualic care simboliza Estul gasim forme care sugereaza derivatii ale instrumentelor de forma cutitelor din eropa de piatra tarzie. Tipurile primitive sunt asemanatoare unor tablite, plate si neornamentate, insa cu o tendinta evolutiva constanta catre tablite ascutite si inguste, alcatuite din doua parti paralele, una dintre acestea terminandu-se intr-un punct jos. O alta modalitate de a descrie aceste obiecte este sub forma unui dreptunghi alungit, asezat deasupra unui plafon.
Orientalistul si antropologistul germano-american, Berthold Laufer, este de parere ca evolutia Kuei, asa cum a fost denumit acest obiect din jad de catre chinezi, de la forma rudimentara de cutit din cultuta timpurie, a inceput pe timpul dinastiei Shang, adica din secolul saptesprezecelea si pana in secolul al unsprezecelea inaintea erei noastre.
Un alt nume atribuit acestui jad ritualic a fost acela de Simbolul Puterii Imperiale, deoarece era acordat de catre imparatii batrani celor care conduceau sub ei, drept simbol oficial al puterii.
Exemplele timpurii de kuei erau decorate cu desene geometrice incizate sau, in forme mai elaborate, cu caractere incizate ale numelor celor Doisprezece Case (Sectoare) Terestre sau cu unele reprezentari ale animalelor din Zodiacul Chinezesc.
Unele simboluri ale autoritatii, datand din perioada Ming, combinau forma de kuei cu cea de bi (pi) in asa fel incat tablita ascutita aparea in spatele discului circular. Taieturile in relief care ornamentau aceste kuei-bi erau intotdeauna mai elaborate si mai complexe decat piesele timpurii, executia fina a lor demonstrand evolutia culturala a poporului chinez.
Vestul era venerat prin intermediul jadului ritualic in forma de tigru, unul dintre putinele simboluri animaliere folosite de chinezi in perioada pre-Han. Cateva piese de acest fel au fost prezervate si, privindu-le, cu greu putem recunoste asemanarea dintre tigrul reprezentat si cel pe care il stim noi in realitate. Multe dintre tablitele de jad datand din perioada Han sunt in forma de capete de tigru si sunt decorate in relief (in adancime) pe o parte cu trasaturi ale fetei acestui animal, cealalta parte fiind inscriptionata in general, cu nume sau cu referinte de rang. Se credea ca imaginea tigrului are puterea de a alunga demonii. Variatiuni curioase de Hu, asa cum era denumit tigrul de jad in cultura chineza, au fost descoperite sub forma unor figurine mici din jad sparte in bucati.
Nordul era simbolizat drept divinitate cosmica sub forma unui obiect ritualic din jad denumit de catre chinezi Huang. Acesta avea o forma asemanatoare a o jumatate de disc Bi, o forma care, potrivit lui Laufer, simboliza iarna, cand vegetatia este inghetata, proviziile sunt asezate in depozite si numai o jumatate de cer este vizibil. Este o interpretare oarecum poetica a acestui simbol care caracterizeaza constelatiile drept ornamente ale Cerului, asa cum plantele verzi reprezinta ornamentele pamantului.
Se pare ca jaful ritualic folosit in scopul venerarii Sudului era sub forma unei tablite denumite de catre chinezi Ch'ang insa informatiile despre aceast obiect sunt putine spre deloc, astfel ca nu se cunosc multe detalii. Asa cum Zeitatii Nordului ii coresponda iarna, se pare ca Sudului i-a fost consacrata vara si, ca reprezentare, jadul rosu, care simbolizeaza focul.
In China jadul era considerat a fi una dintre cele mai nobile pietre, atribuindu-i-se numele de “yu”, care se traduce prin “piatra pretioasa”, avand sensul de “comoara” in limba chineza, tot astfel precum “aur” are intelesul de “bogatie” in limba engleza. Conform unui mit chinez al creatiei, dupa ce omul a fost creat, el a pribegit pe pamant neajutorat si vulnerabil la atacurile animalelor salbatice. Impresionat de suferinta sa, Dumnezeu a avut mila de om si i-a facut un fals curcubeu din jad, pe care l-a aruncat pe pamant pentru ca acesta sa se descopere si sa se protejeze cu el. Conform unui alt mit, piatra s-a nascut dintr-o furtuna si din acest motiv, fiecare casa in fundatia careia se gasea o piatra de jad se presupunea ca era protejata de fulgere. Potrivit altui mit, piatra de jad reprezinta cristalizarea luminii Lunii ce rasarea in spatele muntiilor sfinti. Ea a fost, in mod natural, privita ca o piatra regala si se considera a fi incantatia principiului cosmic. Astfel, se spunea ca jadul ar poseda cele cinci virtuti esentiale din filosofia chineza: compasiunea, modestia, curajul, justitia si intelepciunea – dar i-au fost asociate si alte virtuti, precum: bunăvointa, cunoasterea, dreptatea, virtuozitatea, puritatea, rabdarea, candoarea, moralitatea si muzica. Un discipol al lui Confucius l-a intrebat odata pe acesta de ce oamenii acorda o mai mare valoare jadului decat serpentinei. "Este pentru ca pietrele de jad sunt mai rare, iar cele de serpentin mai abundente?" Confucius i-a raspuns astfel: “Nu aceasta este cauza, ci pentru ca oamenii din vremuri indepartate au privit jadul drept un simbol al virturilor. Aspectul sau elegant, neted si lucios sugereaza blandetea inimii; textura sa fina si duritatea sugereaza intelepciunea; fermitatea sa, departe de a fi brutala, sugereaza datoria fata de aproapele tau; felul cum arata cand este atarnat sugereaza ceremonia; sunetul sau reda note clare, sugerand muzicalitatea; defectele sale nu-i umbresc excelenta si nici excelenta nu ii mascheaza defectele, sugerand astfel 
loialitatea; castiga increderea privitorului, sugerand adevarul; spiritualitatea sa este asemanatoare curcubeului luminos, sugerand cerurile de deasupra noastra; energia sa se manifesta in dealuri si fluvii, sugerand pamantul pe care calcam; ca insemn al regalitatii sugereaza exemplificarea faptului ca nu exista nimic pe lume egal ca valoare si, prin urmare, jadul este Tao in sine.”
Carturarii confucianisti au comparat cele virtutile jadului cu modele comportamentale umane. Confucius insusi echivala piatra cu inteligenta, adevarul, loialitatea, justitia, puritatea si umanitatea. El a folosit piatra pentru a simboliza ideea de om nobil sau superior. Alchimistii taoisti puneau praf de jad in elixiruri sperand ca acestea ii face nemuritori. Imparatii comunicau cu zeii prin intermediul discurilor de jad; si poetii chinezi numeau pielea femeilor frumoase “parfum de jad” si sexul femeii “poarta de jad”. O bomboana de jad era oferita in mod traditional nou-nascutilor. Cadouri de jad erau frecvent date mita pentru a corupe oficialii chinezi. In jocurile atletice pentru cel de-al doilea si al treilea loc concurentii primeau trofee de aur si fildes, iar castigatorii primului loc erau premiati cu jad.
