America de Sud
Prima oprire pe ruta dintre Johannesburg si New York este Brazilia. Acesta tara ofera o priveliste exotica din toate punctele de vedere. De exemplu, in anul 1963 inflatia a atins 120 %. Aici, Hans Stern s-a autodeclartat regele pietrelor pretioase colorate. Nascut in anul 1923, acesta ar fi putut deveni mostenitorul celei mai mari firme electrice din Ruhr. Insa, in anul 1939 tatal sau a fost nevoit sa paraseasca orasul natal, Essen, pentru a scapa de opresiunea nazista. El a lucrat vreme de 3 ani in domeniul furnizarii electricitatii, dintr-o provincie braziliana; astfel ca nu au fost suficienti bani pentru ca Hans sa-si finalizeze studiile incepute in domeniul ingineriei. Hans Stern si-a inceput cariera ca bijutier lucrand pentru firma Cristab din Rio de Janeiro, firma ce se ocupa cu exportul pietrelor pretioase si al mineralelor din Brazilia. Ca indatorire a muncii sale, Stern a trebuit sa calatoreasca in Minas Gerais (in traducere: mine generale, una dintre cele 27 de unitati federative ale Braziliei), devenind un bun cunoscator al minelor locale. De asemenea, el s-a familiarizat cu pietrele pretioase, studiind indeaproape topazul, turmalina sau ametistul, pe care uneori le si slefuia. Asadar, imperiul sau de mai tarziu se bazeaza pe cunostinte practice veritabile.
Calatorind de-a lungul tarii, cumparand pietre si cuart, Stern a devenit fascinat de vibrantele geme ale Braziliei si s-a decis sa le promoveze la nivel international, tintind mai ales calatorii straini. Facand acest lucru, el a dat nastere unei noi industrii. In anul 1945 Stern a decis sa-si deschida propriul magazin, ca vanzator en-gros de pietre, capitalul sau initial fiind de 200 $, bani obtinuti din vanzarea vechiului sau acordeon. A fost impresionat de atasamentul oamenilor de conditie modesta fata de pietrele semi-pretioase locale, ajungand sa-i indrageasca, iar localnicii, in special clientii sai, erau impresionati de onestitatea sa. Dragostea sa pentru pietrele colorate, dublata de o corectitudine in schimburile comerciale pe care le-a practicat au fost liniile directoare ale vietii sale. Adaugand la acestea un talent extraordinar in a conduce o complexa organizatie si un caracter dominant, nu este de mirare ca Hans Stern a avut una dintre cele mai spectaculoase povesti de succes din istoria bijuteriilor.
Stern’s a devenit unul dintre cele mai mari branduri din America de Sud, avand peste 600 de angajati, facand schimburi comerciale cu paisprezece tari si beneficiind de comenzi importante pe tot continentul. Dintre cele 140 de magazine din strainatate multe erau mici buticuri in hotelurile de lux din Frankfurt, Tel Aviv, Lisabona, Roma sau Mexic, in aeroporturi, porturi sau in centre comerciale.
La sfarsitul anului 2007, familia Stern detinea 160 de depozite, raspandite in 13 tari si 150 de magazine de desfacere in 19 tari. Bijuteriile si pietrele pretioase ale lui Hans au fost prezentate in revistele internationale de moda, precum: Vogue, Marie Claire sau Elle. Podoabele create de el au fost adesea purtate de celebritati si sunt si in prezent vandute in magazine de lux din tari indepartate de Brazilia: Frankfurt, New York, Paris, Moscova sau Tel Aviv. Primul magazin deschis in strainatate a fost cel din Frankfurt, Lisabona, ulterior, in anii ’70 fiind deschis si cel din New York.
Timp de cateva decenii, compania s-a centrat pe creatiiale lui Hans, rezultate in urma pasiunii sale pentru pietrele colorate, desi Stern a castigat si cateva premii la concursul Diamonds International Awards si alte cateva pentru designul avant garde-ist al bijuteriilor sale din diamante. Pentru mai multi ani consecutivi, Stern’s a expus in standurile targului de la Hanover. Cateva dintre compozitiile sale, precum scenele expuse in Goldsmiths’ Hall, in cadrul expozitiei International Modern Jewelry, care a avut loc in Londra, in anul 1961 sau grupul de piese executate special pentru targul international de la New York au inregistrat un succes rasunator.
Caracterul deosebit al lui Stern, in special integritatea sa, a fost cel care l-a propulsat in lumea afacerilor, facandu-l sa devina o mare pierdere pentru Germania si un castig incomensurabil pentru Brazilia. Pentru Hans contributia sa la faima Braziliei reprezenta o recompensa data oamenilor generosi din acesta tara, care i-au oferit ospitalitatea lor, atunci cand a avut nevoie disperata de ea.
Hans Stern facuse o pasiune pentru turmalina – o piatra foarte des intalnita in Minas Gerais, dar aproape la fel de mult indragea si pietrele precum: topazul, aquamarinul si cuartul si chiar si diamantul, pentru care Brazilia era aproape singura sursa a lumii, cu mai bine de o suta de ani in urma. Puterea de organizare a lui Hans si frumusetea nativa a acestor pietre au constituit reteta succesului si expansiunii firmei sale, care a devenit un imperiu multinational al bijuteriilor. Stern a format un numar mare de bijutieri tineri din Brazilia, castigand, in acelasi timp, foarte multi clienti si credibilitate pe piata de profil. Munca sa a propulsat industria braziliana de bijuterii, aliniind-o la standarde internationale. Stern a fost, de asemenea, primul care a creat un certificat de garantie mondial si a oferit acces in atelierele sale de lucru, pentru a prezenta, in mod transparent, intreg procesul creativ si de productie al bijuteriilor sale. Unul dintre marile sale visuri s-a implinit atunci cand importante institute gemologice internationale au revizuit vechea terminologie a pietrelor colorate “semi-pretioase”, numindu-le “pietre pretioase colorate”. Stern era de parere ca “nu exista pietre semi-pretioase dupa cum nu exista femei semi-insarcinate sau oameni semi-onesti”.
Intotdeuna un vizionar, Stern a condus afacerea catre alta faza in expansiunea sa la nivel international, prin participarea, in anul 2003, la targul Basel Jewelry and Watch Fair, care a avut loc in Elvetia. Cu ocazia acestui targ de ceasuri si bijuterii el a reusit sa formeze o retea de contacte si parteneriate de-a lungul Europei, Statelor Unite si Orientului Mijlociu.
Hans Stern a murit in data de 26 octombrie 2007, in Rio de Janeiro la varsta de 85 de ani. A fost casatorit cu Ruth, cu care a avut patru fii: Roberto, Ricardo, Ronaldo si Rafael.
Pentru a deveni mare, o afacere trebuie sa produca o impresionanta schimbare. De regula cele mai mici studiouri sunt cele in care se ivesc marile idei, iar loialitatea catorva clienti este suficienta pentru a obtine o buna vanzare. Este cazul lui Haroldo Burle Marx, al carui frate, Roberto, a castigat faima aducand in Brazilia fantastica vegetatie tropicala in contextual peisagisticii moderne. Haroldo, bijutierul, detinea un mic magazin in Rio si adora sa sculpteze piese din aur cu modele tribale, aztece, incase sau inspirate din arhitectura moderna, intr-un stil original, marca Burle Marx. Existau trei sau patru oameni care lucrau alaturi de el in micul atelier. “Ei sunt prietenii mei si uneori lucreaza pentru mine”, declara Haroldo. Acestia erau, de fapt, mesterii sai cu care obisnuia sa stea la glume, dar cu care era, totodata, deosebit de meticulos.
Haroldo a fost inspirat de minunata plaja din Copacabana, cu ale sale nesfarsite valuri, care se spargeau la aproximativ 100 de metri de fereastra sa. Era absolut incantator sa-i stii pe Stern si pe Burle Marx atat de aproape unul de celalalt. Cei doi nu erau cu mult diferiti, ambii gaseau mestesugul bijuteritului emotionant si ambii se bucurau de recompense de pe urma acestuia, diferenta constand poate in faptul ca unul mai mult din punct de vedere financiar si celalalt mai mult artistic.
In partea nordica a continentului se afla Caracasul, centrul sud american al unei vaste surse de petrol – fapt pentru care economia Venezuelei era mult mai dezvoltata decat cea a Braziliei. Aici, faimosul arhitect Villanueva a stimulat aparitia unui nou design cu a sa uriasa Universitate Caracas, mai mult decat a facut-o arhitectul Oscar Niemeyer in Brazilia cu faimoasele sale cladiri publice, pe care le-a proiectat si realizat pentru orasul Brasilia (capitala Braziliei), considerat in intregimea sa un World Heritage Site al UNESCO. Insa oportunitatile pentru bijuteriile moderne venezuelene erau inca modeste: nu exista aproape nicio modalitate de educare tehnica, iar cele cateva galerii de arta moderna din Caracas, desi excelente, se concentrau mai mult pe pictura si sculpura, care, prin dimensiunile pieselor si prin valoarea lor erau, desigur, mult mai profitabile si mai comod de organizat decat ar fi fost micile bijuterii. Bijuteriile necesita securitate si implica impozite elaborate, iar in America de Sud deseori cereau verificari efective ale greutatii pietrelor sau ale calitatii metalelor. Pentru Venezuela, care avea suficienti bani, faptul ca nu detinea nicun depozit de pietre pretioase era foarte trist, cu atat mai mult cu cat vecina sa – Columbia – avea cele mai bune smaralde din lume. O parte dintre aceste pietre minunante au luat drumul Caracasului, devenind cu timpul simboluri ale regiunii, elementele cele mai la indemana pe care cineva le asocia cu specificul local.
Una dintre cele mai bune si mai mari firme de aici era cea a lui Herbert Fischbach - Taller Suizo. Aceasta a promovat in ambele sale branse munca lui Harry Abend, unul dintre cei mai de seama sculptori-arhitecti din tara. Expozitiile sale de la Taller Suizo au facut ca firma sa se diferentieze net de toate celelalte firme de profil din capitala si au reprezentat un mariaj ideal intre arta si comert, impreunare ce a oferit placere si profit in cantitati egale tuturor celor implicati in afacere. Abend insusi avea una dintre cele mai veritabile istorii de viata, ceea ce i-a intarit increderea in natura umana. Nascut in anul 1936 in Jaroslav, Polonia, intr-o familie de evrei, Abend pleaca impreuna cu acestia in Siberia, acolo unde au fost intemnitati si fortati sa lucreze din greu in lagare. In anul 1945, in timpul unei perioade de relaxare a represiunii politice rusesti a lui Stalin, familia lui Abend fuge in Furstenfeldbruck, in afara Munichului. In 1948 membrii familiei merg prin Franta pana in Venezuela, hotarati sa inceapa o noua viata. Tatal lui Harry incepe o mica afacere, deschizandu-si o firma de import-export si reuseste sa-i ofere fiului sau posibilitatea de a studia arhitectura si sculpura.
Harry a inceput sa faca bijuterii in timpul studentiei, pentru a-si castiga existenta, iar din anul 1965 s-a apucat serios de treaba. Prima sa piesa a fost acreditata de catre un prieten bogat, care, mai apoi i-a promovat o intrega colectie de bijuterii, pe care a expus-o in anul 1966, in Muzeul de Arte Frumoase. Inca de la inceput, Harry a avut propriul sau stil, care s-a diferentiat de dragostea specifica sud americanilor pentru culoare si spectacol, fiind caracterizat de natura retinuta si serioasa a nord-europenilor. Singurul artist modern care l-a influentat pe Harry a fost excentricul Gallofre, care a murit in anul 1969.
Cu cateva sculpuri mari, amplasate in locuri publice, cu o cerere constanta pentru bijuteriile sale din aur si cu o expozitie in Londra (Goldsmith’s Hall, 1972) si altele in centrele europene, Harry Abend si-a satisfacut ambitia de a promova designul modern al bijuteriilor sale intr-o tara cu o istorie aproape inexistenta in ceea ce priveste piesele din metal.
