Multe hoteluri, astazi asaltate de turisti, nu ar fi devenit atat de cunoscute daca nu ar fi fost folosite ca uriase platouri de filmare, pentru pelicule ce au marcat istoria cinematografiei sau, pur si simplu, au fost succese de casa. Fie care este vorba de hoteluri din SUA sau Asia ori Paris, hotelurile s-au dovedit de-a lungul timpului locuri perfecte pentru povesti de dragoste, spionaj, mistere, secrete si tradari, toate transpuse ulterior de regizori si actori pe marile ecrane.
Timberline Lodge, Mount Hood, Oregon - The Shining
Cand Stanley Kubrick s-a decis sa ecranizeze unul dintre cele mai reusite romane marca Stephen King - care avea sa ii ofere lui Jack Nicholson sansa unuia dintre cele mai bune roluri - era nevoie de un hotel. Un hotel aparte, care sa fie imaginea sinistrului Overlook, condus de un manager care sa recunoasca in aceasta ocazie o incredibila sansa de a-si face publicitate. Alegerea finala - si inspirata - a fost Timberline Lodge, din Oregon, care a ramas in memoria celor care au vazut "The Shining" ca Overlook Hotel.
Se stie insa mai putin ca Stanley Kubrick a folosit Timberline Lodge doar pentru cadre exterioare, restul peliculei fiind turnate la Londra. Interiorul hotelului difera total de cel creat in film, iar oaspetii care cauta aici celebra sala de bal sau camera 227 vor afla, cu surprindere, ca acestea nu exista. Chiar daca Overlook este in carte si film un loc al groazei, un vechi hotel bantuit, cu o lunga si intunecata istorie, Timberline Lodge ii surprinde placut pe cei care ajung aici ca un loc primitor si luminos. Dar, in definitiv, nu exista publicitate negativa. Iar asocierea cu o mare creatie cinematografica a crescut rapid prestigiul hotelului din Oregon. Daca va doriti o vacanta in "Overlook Hotel", o camera costa intre 90 si 255 dolari pe noapte.
Park Hyatt, Tokyo - Lost in Translation
Initial, cand Sofia Coppola a propus celor de la Park Hyatt sa devina "cadrul" pentru Lost in Translation, refuzul a fost rapid. Si nu doar atat, dar managerul a accentuat, plin de revolta, ca elegantul hotel din Tokyo nu este un loc pentru productii de Hollywood. La insistentele producatorilor, in final scenariul a fost citit de cei din conducerea hotelului, iar povestea emotionanta, desfasurata intr-o Japonie post-moderna, a cucerit. Iar Park Hyatt, unde familia Coppola locuise adesea in trecut, a devenit locul povestii din Lost in Translation. |
La putin timp dupa lansarea pe marile ecrane a peliculei, Park Hyatt a fost, la propriu, asaltat de curiosi din intreaga lume, mai ales jurnalisti si fani ai filmului, care vroiau sa stea macar o noapte aici. Numai ca la preturi de 1.112 - 2.674 dolari pe noapte, doar fanii foarte bogati isi pot permite o vacanta aici.
Hotel Del Coronado, San Diego, California - Some Like It Hot
Some Like It Hot (Unora le place jazzul) a fost cu siguranta unul dintre marile succese ale vremii. Poate cel mai bun rol al lui Marilyn Monroe, ajutata insa enorm si de excelentii Tony Curtis si Jack Lemmon, in ciuda conflictelor si tensiunilor existente pe platoul de filmare, care au asigurat presei de scandal pagini intregi. Billy Wilder, regizorul care a reusit un film memorabil, una dintre cele mai bune comedii din istoria cinematografului, era constient ca locatia este esentiala. Cum avea nevoie de un hotel elegant, in nota anilor '20, a descoperit in final Hotel Del Coronado, in San Diego. Construit in 1888, hotelul avea ceva colonial, vetust, o eleganta demodata, perfecta pentru Wilder si povestea care urma sa fie pusa in scena.
Neschimbat de mai bine de trei decenii, Hotel Del Coronado a fost cea mai buna alegere, si mult timp s-a crezut ca scenele de interior au fost realizate in studiouri. Dar, dupa cum au putut constata vizitatorii si cum a afirmat mereu Wilder, totul s-a filmat in hotel. O camera aici costa intre 735 si 1255 dolari pe noapte. Dar aici au stat Marilyn Monroe, Tony Curtis si Jack Lemmon, aici s-a turnat un film excelent, asa ca ar merita banii.
The Fairmont, San Francisco - The Rock
The Fairmont, deschis in 1907, este de decenii unul dintre simbolurile regiunii, fiind numit si Casa Alba a Vestului, pentru ca aproape toti presedintii americani ai secolului XX au stat aici cel putin o noapte. Elegant, exclusivist si foarte cautat de personalitati politice si artistice, Fairmont este in esenta un local de lux. Tocmai de aceea a fost ales pentru The Rock, pelicula care i-a oferit lui Sean Connery sansa unui rol surprinzator de proaspat si plin de energie. Iar amatorii de vacante luxoase au fost cu siguranta vrajiti de apartamentul ocupat in film de personajul lui Connery, cu sala de biliard, balconul urias, livingul elegant. Totul pentru 12.500 dolari pe noapte. Camerele obisnuite valoreaza intre 500 - 700 dolari pe noapte.
Crown Hotel, Amersham, Buckinghamshire - Four Weddings and a Funeral
Four Weddings and a Funeral (Patru nuni si o inmormantare), lansat pe marile ecrane in 1994, a fost un succes de casa si de critica, iar Hugh Grant si AndieMacDowell au parut alegerea perfecta pentru rolurile interpretate. Dar dincolo de povestea plina de umorul britanic de calitate, de carisma personajelor si de situatiile in parte nostime, in parte triste in care acestea ajungeau, spectatorii au fost atrasi si de hanul The Jolly Boatman (Barcagiul Vesel). De fapt, era vorba de Crown Hotel din Amersham, in apropiere de Londra, o destinatie pana atunci putin cautata de turisti. |
Abia dupa ce filmul a facut furori, hotelul a fost asaltat de fani si curiosi, interesati mai ales de apartamentul in stil clasic. Multi dintre tinerii indragostiti aleg sa isi petreaca sfarsitul de saptamana aici, in speranta ca povestea lor va fi la fel de frumoasa ca cea de pe ecran. Preturile pentru o camera la Crown Hotel incep de la 238 de dolari si ajung pana la 295.
The British Colonial Hilton, Nassau, Bahamas - Thunderball si Never Say Never Again
Pentru fanii seriei James Bond, locatia este deja legendara, dupa ce a aparut atat in Thunderball (1965) cat si in Never Say Never Again (1983), impresionand prin eleganta sa coloniala. Arhitectura aparte, distanta mica pana la plaja, eleganta locurilor, unde Bond se relaxa sau indragostea de fumuseti precum Kim Basinger, atunci la inceputurile carierei, toate au facut din British Colonial Hilton o destinatie foarte populara. In mare parte, si datorita rolului interpretat de Sean Connery. Pentru a profita de rolul jucat in legenda Bond, managerii hotelului au aranjat in cladire si o camera impresionanta, plina cu afise, obiecte, carti, filme, discuri si CD-uri, toate legate intr-un fel sau altul de seria James Bond.
Bellagio Hotel & Casino, Las Vegas - Ocean's Eleven
Ocean's Eleven, inspiratul remake al peliculei cu acelasi nume din 1960, a fost un adevarat tur de forta al regizorului Steven Soderbergh si un mare succes de public si critica, in mare parte si datorita distributiei - George Clooney, Brad Pitt, Matt Damon, etc. Hotelul folosit la filmari este Bellagio, din Las Vegas, o constructie moderna si eleganta, cu firescul cazino, deja greu de uitat de cei care au vazut filmul.
Conducerea hotelului a apreciat sansa de a-si face atat de usor publicitate, intr-un film ce se anunta un succes, asa ca a sprijinit echipa pas cu pas, ajungand chiar sa inchida anumite parti ale cladirii, destinate exclusiv actorilor. Cei care vor sa mearga la Bellagio si eventual sa isi incerce norocul la cazino trebuie sa stie ca cea mai ieftina camera costa 375 de dolari pe noapte, in timp ce cea mai scumpa - 6000 de dolari.
The Beverly Wilshire, Beverly Hills - Pretty Woman
Pretty Woman a fost initial un pariu riscant, dovedindu-se apoi una dintre cele mai de succes comedii romantice ale anilor '90. Chiar daca Richard Gere era deja un nume care avea sa atraga cu siguranta cel putin publicul feminin, Julia Roberts a fost un risc asumat, si in final s-a dovedit o castigatoare. Insa o mare parte din farmecul peliculei se datoreaza hotelului Regent Beverly Wilshire, din Beverly Hills, fascinant prin eleganta sa si perfect ca loc de desfasurare a povestii de dragoste dintre cei doi profesionisti. Ulterior, hotelul si-a schimbat numele in Beverly Wilshire, fiind destinat in special vedetelor si oamenilor de afaceri.
Fanii filmului continua sa vina la Beverly Wilshire si sa inchirieze camere sau apartamentul prezidential, desi acesta nu a fost folosit pentru filmari. De fapt, doar fatada cladirii a fost folosita, precum si holul, dar magia filmului face din Beverly Wilshire un loc foarte romantic. O camera la Beverly Wilshire costa intre 655 - 1600 de dolari.
The Beverly Hills Hotel, Beverly Hills - California Suite
Un film mai putin cunoscut, turnat in 1978, dar un hotel care a devenit un simbol pentru Beverly Hills. Construit in 1912, inainte ca Beverly Hills sa existe, hotelul s-a confundat in timp cu viata plina de stralucire si drame a vedetelor de film. Una dintre prezentele obisnuite aici era Marlene Dietrich, indragostita de atmosfera si gratia de aici, impresionandu-i pe toti prin farmecul sau rece. Howard Hughes, Clark Gable, Carole Lombard, Humphrey Bogart, Frank Sinatra, toti au fost la un moment dat musafiri aici, iar in perioada postbelica celebrul cuplu Yoko Ono si John Lennon s-a refugiat aici, departe de lumea dezlantuita. |
Dar hotelul a devenit cu adevarat cunoscut publicului dupa ce a fost "gazda" peliculei California Suite, realizata in 1978 de Neil Simon. Simon era unul dintre oaspetii obisnuiti ai hotelului, ceea ce i-a permis sa foloseasca intreaga proprietate. Din distributie faceau parte actori precum Maggi Smith, Michael Caine, Alan Alda, Jane Fonda Bill Cosby, Richard Pryor, Walter Matthau, care s-au bucurat de eleganta si luxul din Beverly Hills Hotel. Iar succesul filmului in epoca a facut ca si cota hotelului sa creasca surprinzator. Astazi, o camera aici costa intre 900 si 2600 de dolari, dar pentru un loc ce a ramas in istoria filmului american, nu pare atat de mult.
Hotel Saint Jacques, Paris - Charade
De cealalta parte a lumii, Hotel Saint Jacques era cunoscut mai mult de parizieni si de cativa turisti, dar in 1963 devenea, in acceptia generala, unul dintre cele mai frumoase si romantice locuri din lume. Charade, turnat in 1963, ii avea in rolurile principale pe Audrey Hepburn si Cary Grant, doi actori care imbinau frumusetea si talentul zdrobitor, iar hotelul din inima Cartierului Latin era locul perfect pentru o comedie romantica. Hotelul decorat in stil Belle Epoque, avea inca de atunci 35 de camere, preturi accesibile si o atmosfera placuta.
Tocmai de aceea parea mult mai real si mai primitor decat alte hoteluri, exclusiviste si luxoase. Iar jocul celor doi a facut din Hotel Saint Jacques un loc preferat de indragostiti, statut ce se pastreaza si acum. Iar cand o camera costa de la 157 la 193 de dolari pe noapte, iar la restaurant veti putea gusta un pahar de sampanie frantuzeasca, Hotel Saint Jacques devine tot mai atragator.
11 Octombrie 2007