Library Hotel din Madison Avenue, cunoscut de localnici si ca 'Strada Bibliotecii', seamana mai degraba cu un club privat decit cu un simplu hotel. Fiecare apartament este decorat cu lucrari de arta si carti, grupate pe domenii. Pentru nostalgici sint camere decorate vintage si volume de poezie in editiile princeps, legate in piele, discuri de vinil cu muzici din toate timpurile, iar tinerii pot inchiria apartamente New Media, cu carti din domeniu, lucrari de pop art si arta digitala si Internet wireless gratuit.
Arhitectura hotelului respecta regulile unei biblioteci, incaperile fiind grupate in concordanta cu celebrul sistem decimal Dewey. 'Stiinte sociale' la etajul trei, 'Filologie' la patru, 'Matematica si stiinte' la etajul cinci, 'Tehnologie' la sase si asa mai departe. Fiecare apartament este mobilat, decorat si dotat in functie de domeniul pe care il reprezinta. Pentru ca majoritatea turistilor prefera cartile de literatura, etajul opt este cel mai solicitat, mai ales apartamentele 'Basme' si 'Science fiction'. De asemenea, sint la mare cautare camerele 'Botanica' si 'Astrologie' de la etajul 'Matematica si stiinte', pentru ca sint dotate cu ultimele albume, atlase si enciclopedii din domeniu.
Cireasa de pe tort consta in dotarile tehnice ale hotelului, de la linii duble de telefonie cu mesagerie vocala pina la VCR gratuit, la care puteti viziona unul dintre filmele din Top 100 al American Film Institutes, disponibile in videoteca hotelului.
La cel de-al 14-lea etaj al hotelului se gaseste o oaza ascunsa, numita 'Gradina poeziei'. Da impresia de sera si are o terasa cu vedere spre Madison Avenue. Este, de altfel, cel mai bun loc pentru a rasfoi o carte, pentru ca etajul beneficiaza de lumina naturala. Scriitorii au si ei locul lor special. La acelasi etaj se afla 'Coliba scriitorului', unde arde un foc de camin care poate inspira pe oricine doreste sa-si astearna gindurile pe hirtie. Asta in cazul in care fotoliile confortabile nu-i vor face sa adoarma.
Kama Sutra si ciocolata pentru indragostiti
Cuplurile de indragostiti sint de obicei fascinate de pachetul 'Erotica' de la Library Hotel. Camera are o colectie impresionanta de carte erotica, muzica, dulciuri, bauturi si chiar cosmetice cu efect afrodiziac. Oferta include o sticla de vin Mionetto Prosecca, un buchet de douazeci de trandafiri rosii, pachetul Kama Sutra, celebrele zaruri erotice pentru amantii cu un spirit ludic dezvoltat, colectia de CD-uri 'Erotic Moods", Ghidul ciocolatelor exotice de la Vosges Haute-Chocolat, doua halate de baie de plus rosu (pe care vizitatorii le pot lua cu ei la plecare) si editia ilustrata Kama Sutra.
Ioana Calen