Deoarece ne vom intoarce de mai multe ori aici, ne vom multumi acum doar cu cateva cuvinte despre aparitia halelor pe harta orasului. Istoria lor este mult mai veche decat existenta reala. Piata “targului d-afara“, situata dincolo cu mult de vatra orasului din vremea lui Mihai Viteazul (cam pe locul tribunalului de azi), dupa doua secole nu mai era deloc “afara“, vatra orasului intinzandu-se si incurajand-o cu pravalii care o stramtau, o sufocau. Atunci ea s-a mutat mai spre apus, cam pe locul scuarului central de astazi, dar dupa vreo trei decenii, inainte de 1880, povestea s-a repetat. In sfarsit, atunci, s-a gasit un loc, mare de peste 6 hectare, in care campul patrundea adanc in oras, cam de la sud de Biserica Sf.Ioan si pana la pravaliile de la nordul pietei vechi. Spre apus se intindea pana la Calea Campinii iar spre rasarit pana la Calea Oilor si ulita Negustori. Intr-un timp foarte scurt, toate laturile acestei “piete s-au umplut de cladiri care aveau la parter pravalii sau ateliere, dar si de hanuri (am cita “Hanul Pitisi” care a dainuit pana dupa construirea blocului “7 etaje”, la coltul pietei cu Calea Valeni). Aceste constructii ingustau in oarecare masura piata, dar in acelasi timp o si protejau, impiedicand ridicarea altor constructii in interiorul ei.
Vorbind in termenii de astazi, piata mare (targul, oborul) se intindea de la Palatul Administrativ pana la Catedrala, de la Calea Campinii, la linia tramvaiului. Pe margini se insirau magazine, ateliere, hanuri, in interior se gaseau, in anumite zone, aliniate, niste improvizatii comerciale facute din lemn, in principal, tabla sau carton asfaltat, plase din rachita, uneori din panza de cort. Pe cele mai “prezentabile” ploiestenii le numeau dughene, veneau apoi maghernitele, sandramalele, soproanele, tarabele. Restul acestui vast teren era compus din parcele de loc gol de cate doua-trei mii de metri patrati. Pe aceste locuri nu se gasea nimic altceva decat cateva fantani cu adapatoarele lor, cateva latrine improvizate, cateva palcuri de salcami si multe stanoage de legat caii. Aceste zone erau destinate geambasilor care veneau cu caii si vitele la vanzare, ca si carutelor si carelor taranesti venite cu grau, cu porumb sau cu alte produse. Se faceau aici mari, foarte mari afaceri.
Dar, foarte curand, si aceasta piata nu mai era un loc de margine ci, inca de pe la 1885, orasul care se intindea mereu, o inconjoara din toate partile. Orasenii au inceput sa se planga ca, mai ales, miercurea,cand era zi de targ si se adunau acolo 2.000-2.500 de oameni se producea un zgomot infernal care se auzea pana departe, ca si miros si murdarie (baliga, gainat de pasare, paie, resturi de mancare), ca si pe strazile care dadeau aici si pe care duruiau toata ziua carutele taranesti.
In 1905-1906, dat fiind ca vechiul tribunal nu mai satisfacea nevoile justitiei locale, s-a hotarat ridicarea unui Palat al Justitiei, Primaria Ploiestilor oferind ministerului respectiv “5.000 mp din partea de sud a targului. Aceasta a sporit necesitatea regandirii din punct de vedere edilitar a acestui colt al orasului.
In numarul viitor, vom continua prezentarea istoriei acestui edificiu simbol al municipiului.
Paul D.POPESCU
