Cei care au citit masivul roman – unul dintre cele mai cunoscute si apreciate din zecile publicate de Stephen King – au putut insa sa afle mai multe despre originile lui Pennywise, despre alte perioade din trecut in care acesta terorizase orasul Derry, inca de pe vremea in care era doar o modesta asezare, si chiar (in cadrul unei viziuni) sa afle cum a ajuns Pennywise aici si mai ales cand. Misterios si terifiant, capabil sa ia mai multe infatisari dar preferand-o pe cea a clovnului, Pennywise este mentionat si in alte carti scrise de Stephen King, dar in “IT” cititorii au putut afla nu doar ce este, dar si cine este un surprinzator aliat al copiilor din Derry, fara de care poate ca monstrul ar fi ramas nemuritor. Poate ca fanii lui King s-ar fi asteptat ca astfel de detalii sa apara in noile filme, si s-a speculat despre un al treilea film, proiect in cele din urma aparent abandonat.
HBO Max va produce insa un prequel al celor doua filme, purtand titlul provizoriu “Welcome to Derry” – potrivit pentru un oras care a devenit el insusi un personaj si un antierou in aceasta saga – si noul serial il va avea ca producator executiv pe nimeni altul decat Andy Muschietti, care va semna si regia primului episod. Potrivit putinelor informatii disponibile pana acum, aceasta va fi povestea lui Pennywise pana la primul film al seriei, va include originile monstrului, dar nu se stie daca noul scenariu va respecta cartea sau va fi o poveste cu totul noua. O alta intrebare este cine va juca rolul lui Pennywise, pentru ca o revenire a lui Bill Skarsgard ar fi suficienta pentru a transforma noul serial intr-unul dintre cele mai interesante proiecte ale anului.