Gyorgy Dragoman se numara printre cei mai cunoscuti scriitori maghiari ai momentului, opera sa fiind tradusa in aproape 20 de limbi. Nascut la Targu-Mures pe 10 septembrie 1973, scriitorul s-a stabilit cu familia in Ungaria in 1988. A studiat filosofia si literatura engleza la ELTE (Eotvos Lorand Tudomanyegyetem) din Budapesta si a obtinut doctoratul cu o teza despre proza lui Samuel Beckett.
In timpul studentiei realizeaza traduceri din opera unor mari scriitori precum Beckett, James Joyce, Ian McEwan si Irvine Welsh. Debuteaza editorial in anul 2002 cu romanul A pusztitas konyve (Cartea desfacerii), care ii aduce scriitorului premiul Brody.
Volumul a fost urmat la scurt timp de piesa Nihil (Niciunde), publicata in 2003 si de romanul A feher kiraly (Regele alb, 2005). Regele alb este scrierea care i-a adus un succes remarcabil si care l-a facut cunoscut pe plan international. Romanul este considerat de critica literara drept un "fenomen editorial international", si asta datorita faptului ca in numai doi ani de la aparitie volumul a fost publicat in alte 18 tari, printre care si in SUA, Germania, Franta, Italia, Olanda, Israel, Finlanda si Suedia.
Pentru acest volum Gyorgy Dragoman a fost distins cu premiile Tibor Dery si Sandor Marai. Ca dramaturg Gyorgy Dragoman a publicat doua piese, insa nici una dintre ele nu a fost pusa in scena. In prezent, scriitorul traieste in Budapesta cu sotia si cei doi copii.
August 2015
A.I.
editor artline.ro