Henri Rene Albert Guy de Maupassant s-a nascut pe 5 august 1850, fiind primul fiu al sotilor de Maupassant. La cativa ani dupa nasterea celui de al doilea copil al cuplului, mama decide sa se desparta de Gustave de Maupassant, o hotarare in socant dezacord cu uzantele epocii. Chiar daca mama provenea dintr-o veche si respectabila familie, divortul de tatal celor doi copii i-a facut pe multi dintre apropiati sa o evite o buna bucata de vreme, dar pentru micul Henri ea a devenit simbolul independentei si fortei pe care o va cauta intreaga viata. Mama, Laure Le Poittevin, va fi si cea ca il ajuta sa descopere in biblioteca familiei primele carti, iar la Etretat, unde locuiau cei trei, il ajuta sa descopere marii autori clasici, francezi si straini deopotriva.
De la varsta de 13 ani este inscris la Institution Leroy-Petit, prestigioasa scoala particulara din Rouen, de unde Maupassant va fi exmatriculat cu putina vreme inainte de absolvire. In 1867 il cunoaste pe Gustave Flaubert, in buna parte datorita rugamintii mamei, si celebrul scriitor va fi in egala masura un protector si o puternica influenta. Se inscrie in 1868 la Liceul Pierre-Corneille din Rouen si in 1870, la izbucnirea razboiului franco-prusac (ce va juca un rol esential in viitoarele sale scrieri) il gasim printre voluntari. Fusese un elev surprinzator de linistit, pasionat de arta si mai ales de literatura, insa ideea unei cariere de scriitor profesionist era inca o fantasma si, pentru Maupassant, putin probabil. De altfel, dupa ce paraseste in 1871 Normandia - decizie pe care o va regreta mai tarziu - isi va petrece urmatorul deceniu la Paris, ca modest si banal functionar. Ulterior acesti zece ani vor fi o perioada controversata si enigmatica pentru viitorii biografi. De ce a ales Maupassant o existenta anosta, care nici macar nu ii aducea castiguri financiare semnificative? Ce s-ar fi intamplat daca ar fi renuntat definitiv la orice proiect literar? Si mai ales ce s-ar fi intamplat fara sprijinul lui Gustave Flaubert.
La fel cum se intampla cu eroul celebrului roman Bel-Ami, in buna masura Flaubert a fost cel care l-a incurajat pe Maupassant, i-a oferit sansa de a debuta ca jurnalist si prozator, l-a facut sa descopere noile curente si marii autori contemporani (intre care Zola si Turgheniev). Incepe sa scrie si pentru o lunga perioada isi face "ucenicia" de prozator, si daca in epoca regele era romanul Maupassant este atras de la bun inceput de proza scurta, pe atunci considerata de numerosi critici ca un gen minor, mai curand un antrenament pentru operele importante. Continua sa lucreze ca functionar, dar in paralel devine un apreciat colaborator al unor publicatii celebre in epoca- Le Figaro, Le Gaulois, Echo de Paris - si descopera viata boema pariziana. Scrie mai mult ca oricand si in 1880 publica nuvela Boule de Suif, considerata inca de atunci o capodopera ce il impune ca una dintre cele mai puternice voci ale literaturii pariziene, iar Flaubert insusi intuieste ca fie si doar cu aceasta scriere numele de Maupassant va ramane. Continua sa publice nuvele si povestiri, si pana in 1891 va continua sa lucreze cu o frenezie invidiata de colegii de generatie, intr-o maniera ce imbina scrisul si boema, si in fiecare an are suficient material pentru cel putin un volum de proza scurta, alteori publica un roman. In 1883 apare O viata, in 1885 Bel-Ami (considerat de unii critici cel mai important titlu), in 1887 Mont-Oriol, un an mai tarziu Pierre si Jean, urmat de alte doua romane, Tare ca moartea si Inima noastra. Sunt romane ce se vand bine atunci, au succes de public si critic, dar celebritatea in epoca i-o vor aduce colectiile de povestiri si nuvele, proza scurta precisa, nu lipsita de umor adesea amar, cu elemente naturaliste si scrisa intr-un stil usor de recunoscut si foarte imitat in epoca. La Maison Tellier (1881), Contes de la Becasse (1883), Monsieur Parent (1886), Le Horla (1887) sunt doar cateva dintre aceste volume, repede epuizate si reeditate in cel mai bun deceniu din viata lui Maupassant.
Autor prolific si unul dintre cei mai apreciati (si invidiati) in epoca, unul dintre putinii scriitori francezi ce puteau sa vanda cateva zeci de mii de exemplare dintr-o carte, era un iubitor al boemei dar, in egala masura, surprinzator de retras si singuratic atunci cand venea vorba de lumea si mai ales de saloanele literare la mare moda atunci. Ii cunoaste pe cei mai multi scriitori si artisti in voga atunci, cu unii este chiar prieten, dar prefera mai curand sa scrie sau sa calatoreasca. Ajunge in Algeria, Italian, viziteaza Anglia si petrece o vreme in Sicilia, continuand sa scrie chiar in cursul calatoriilor sale. Pentru cititori si mai ales pentru editorul sau este scriitorul profesionist exemplar, publica foarte mult si de fiecare data foarte bine, fara compromisuri si fara ezitari.
Din pacate tentatia boemei ii aduce si boala care il rapune intr-un moment in care se putea spune ca atinsese apogeul celebritatii. Admirat si invidiat, se spunea chiar ca a creat o noua scoala a prozei scurte franceze, se scriau deja studii si eseuri despre opera sa, era una dintre celebritatile culturale ale Parisului. Bolnav si suferind de crize psihice puternice, are o tentativa de suicid la inceputul lui 1892 si este internat intr-un ospiciu parizian, unde moare pe 6 iulie 1893. Va fi inmormantat la Cimitirul Montparnasse.