Expozitia "Gustav Klimt si Kunstlerkompanie", cuprinzand lucrarile realizate la comanda regelui Carol de tinerii pictori vienezi Gustav Klimt, Ernst Klimt si Franz Matsch, va fi prezentata in perioada 15 septembrie - 15 decembrie la Castelul Peles.
Castelul Peles se constituie in cel mai important depozitar din Romania al creatiei lui Gustav Klimt, de la nasterea caruia s-au sarbatorit 150 de ani pe 14 iulie.
Lucrari aflate si astazi la Peles au fost realizate in intervalul 1883 - 1886, la comanda regelui Carol I, de tinerii pictori vienezi Gustav Klimt, Ernst Klimt si Franz Matsch, in atelierul Künstler-Compagnie.
Künstler-Compagnie a fost un atelier de pictura, activ intre anii 1879-1892, satisfacand comenzi de decoratie a unor edificii private si publice, pe tot cuprinsul Imperiului Austro-Ungar si in afara granitelor lui. La cinci ani de la fondarea acestuia, in anul 1883, cei trei artisti primesc, prima mare comanda. Lucrarea consta in ilustrarea a trei programe tematice, destinate decorarii resedintei de la Sinaia, a regelui Romaniei. Tinerii pictori executasera intre 1879-1883, alte doua comenzi importante pentru marele santier vienez Ringstrasse, in colaborare cu fostii lor profesori de la Kunstgewerbeschule. Incepand cu anul 1886, compania va fi angajata pentru ample proiecte de decoratie, Hermesvilla (proprietatea imparatesei Elisabeta de Habsburg) si edificii monumentale de pe Ringstrasse, Burgtheater, Kunsthistorisches Museum etc.
In ceea ce priveste marturiile precise, privitoare la comanda, singurele gasite, pina in momentul de fata, sunt trei documente. Este vorba, in primul rind de o chitanta semnata Joseph Kott, referitoare la realizarea, de catre acesta, a decoratiei micului teatru: friza si pictura de plafon si o serie de copii pentru Marele salon, picturi pentru care J. Kott a primit suma de 1886 de florini. Avand in vedere faptul ca decoratia salii de teatru a fost realizata, conform semnaturilor de pe lucrari, de Gustav Klimt si de Franz Matsch, este plauzibil ca, intr-o prima etapa, Künstler-Compagnie sa fi lucrat cu firma lui Joseph Kott. Acestui document i se adauga alte doua chitante vamale, dovedind faptul ca Gustav Klimt si Franz Matsch, in 1885 si Ernst Klimt, in 1886, depuneau la punctul vamal al unei gari din Viena lazi cu tablouri pentru a fi expediate la Castelul Peles.
Lucrarile aflate si astazi la fata locului se pot grupa in trei categorii distincte: Galeria de stramosi a Castelului Peles, stramosii regelui, din Casa de Hohenzollern; copiile dupa opere de mari maestri si opere originale aflate in sala de teatru si pe plafonul scarii de onoare. Toate acestea vor fi expuse incepand cu luna septembrie in salile de expozitie ale Castelului Peles.
D.T
editor artline.ro