Fonduri private
Finalul anului trecut a insemnat o mutare mare pentru televiziunea europeana in general. Grupul financiar KKR/Permira a achizitionat pachetul majoritar din liderul de piata (cota 30%) german, ProsiebenSat1. AG. Unul dintre perdantii licitatiei a fost Dogan Media, grupul turcesc care se pregateste de intrare si pe piata romaneasca. Odata cu aceasta achizitie, KKR/Permira, grup de administrare a unor fonduri private, a adaugat trustul german la portofoliul sau care continea deja cel mai mare conglomerat paneuropean de media, SBS Broadcasting (cei care detin si Prima TV, Kiss TV, Kiss Fm, Magic Fm). SBS este lider de piata in zona scandinava, precum si in o parte din tarile din Europa Centrala. Recent, grupul si-a indreptat atentia, tot printr-o mutare operata de KKR/Permira, si catre piata australiana si neozeelandeza. SBS este present si in Bulgaria, in primul rand prin Voice TV, retea de tipul MTV existenta la vecini si in tarile scandinave.
Schimbari pentru "parintii" ProTV
Un alt mare jucator pe piata europeana este CME, Central-European Media Enterprises, proprietar majoritar al ProTV, Acasa TV si ProCinema. Daca pana recent CME era proprietatea exclusiva a familiei Lauder, cu Ronald S. Lauder, cu cateva luni in urma, 49,7% din actiunile grupului au fost achizitionate de un alt grup de investitii puternic pe plan mondial, Apax Partners, care mai detine interese in media si in alte tari, printre care una dintre cele mai mari edituri din Olanda. Desi ar parea ca, in unele tari, CME este in competitie directa cu SBS, relatia dintre cele doua grupuri a fost intotdeauna una de impartire a teritoriilor. Din acest motiv, in presa europeana au aparut des acuze, niciodata probate insa, ca ar exista o intelegere clara intre cele doua grupuri. Cele doua grupuri sunt partenere in zona operatorilor de cablu, avand participari in tarile Beneluxului in grupul UPC, cel mai mare operator European.
Cei sapte mari
Cele doua trusturi deja prezentate sunt mari daca luam in calcul numai unitatile de presa detinute in Europa. Marii jucatori de pe piata mondiala au insa in portofoliu companii care produc orice fel de media, de la carte si reviste pana la muzica, filme, jocuri si, in continua dezvoltare, continut on-line. Comparativ cu acestia, SBS, CME sau Lagardere sunt infinit mai mici. La nivel mondial exista sapte conglomerate media puternice: Disney, CBS, Time Warner, News Corp, Bertelsmann AG, Viacom si General Electric. Impreuna, aceste companii detin peste 90$ din piata de media mondiala. Disney detine cele mai mari studiouri de film americane, stranse in grupul Buena Vista. CBS si Viacom, despartite recent, opereaza retelele CBS si UPN (CBS) si Comedy Central, MTV si VH1 (Viacom). Alaturi de Time Warner, CBS opereaza si nou infiintata CW Television Network, care se vrea a fi un concurent al celor trei mari americani: NBC, ABC si Fox.
Au fost sau sunt in Romania
Time Warner, la randul sau, detine CNN, HBO, Cartoon Network, gigantul on-line AOL, revistele "Time" si "People". Bertelsman, sigurii nebritanici din grupul celor sapte, sunt operatorii postului RTL, a unora dintre cele mai bine vandute publicatii din lume, a casei de discuri BMG, recent fuzionata cu Sony, si a editurii Random House, cea mai mare editura de literatura populara din lume. Pana in 1999, Bertelsman a detinut pachetul majoritar si la "Evenimentul zilei". General Electric, al doilea grup ca valoare financiara de pe planeta, dupa AIG, detine, la randul sau, in proportie de 80%, impreuna cu Vivendi, grupul NBC Universal. Un alt jucator important pe piata mondiala este deja faimosul Rupert Murdoch si a sa News Corporation, lider de piata la tiparituri si televiziune in Marea Britanie, cu prezenta solida pe piata americana prin Fox Network si SkyTV. Dintre cei sapte mari, News Corp. este singurul care are participare intr-o televiziune din Romania (B1TV).
Vlad Iorga