Grotta Palazzese este o pestera naturala sapata de apa Marii Mediterane in fatada stancilor din regiunea Bari. Nimic neobisnuit din punct de vedere geologic, insa intrebuintarea care i s-a dat poate fi socotita deosebit de indrazneata, privita din perspectiva proprietarului, si excentrica din perspectiva turistului.
Cavitatea din stanca adaposteste unul dintre cele mai selecte si romantice restaurante din Italia, tocmai potrivit pentru o cina in doi. Grotta Palazzese este atat de bine tainuit de oraselul Polignano A Mare incat cu greu l-ar putea afla cineva fara putina indrumare din partea locuitorilor.
Odata gasit, insa, nu iti ramane decat sa te bucuri de atmosfera de poveste pe care italienii – sa recunoastem – stiu sa o creeze si sa o valorifice ca nimeni altii. Specialitati culinare frecvente… ce altceva decat fructe de mare si sortimente diferite de peste? Cand ar fi mai bine sa ii clacati pragul? Ramane doar la latitudinea dumneavoastra, insa va facem o destainuire pe care o puteti considera si recomandare: dupa asfintit Grotta Palazzese se transforma intr-un loc misterios, care face sufletele sa vibreze in lumina difuza a lumanarilor.
Nu in ultimul rand trebuie sa stiti ca pestera este intrebuintata ca restaurant doar pe parcursul anotimpului cald. Din luna octombrie pana in luna mai in interior este prea frig iar activitatea se muta in camera de deasupra aflata in cadrul hotelului.
Sursa foto:
http://bigpicture.ru/?p=259627
I. C.
editor artline.ro