Pictori celebri au ajuns aici: Corot, Rousseau, Millet, Monet, Sisley, Grigorescu.
49 de lucrari sunt expuse acum in muzeul localitatii care afiseaza- "Barbizon, le village des peintres".
Este prima expozitie monografica, dedicata lui Nicolae Grigorescu, in Franta. Grigorescu a venit in Franta in 1861, ca bursier al statului roman. Criticii vremii scriau in "Le Figaro": "... Grigorescu, un artist adevarat, un poet, un visator. Desenul e abia vizibil, culoarea e discreta, dar ce delicatete si ce culoare minunata.
Grigorescu a ajuns la Paris datorita lui Kogalniceanu. Francezii n-au auzit nici de un nume, nici de celalalt. Dar vin la Barbizon sa vada expozitia, in toamna lui 2006, in medie 50 pe zi.
In 1929, douasprezece tablouri semnate Grigorescu au fost donate Muzeului de Arte Frumoase din Agen de catre doctorul Brocq, care fie le cumparase, fie le primise de la pictor drept plata pentru tratamente.
Multe dintre ele apartin "perioadei albe", cand Grigorescu incepea sa nu mai vada. Dupa negocieri cu Muzeul National de Arta din Bucuresti, expozitia "Nicolae Grigorescu - l’itineraire d’un peintre roumain de l’ecole de Barbizon l’impressionisme" este prezentata publicului francez mai intai la Agen, in primavara, apoi, din septembrie pana in decembrie la Barbizon.
Un tanar parizian spune, cu o anumita mandrie, ca tablourile lui Grigorescu sunt cele mai frumoase carti postale ale Romaniei. Ne-a vizitat tara inainte de a vedea, impreuna cu prietena sa, romanca, peisajele expuse la Barbizon.
Ea ii traduce in soapta, in franceza, din cartea de aur, o nota scrisa in romaneste de un vizitator al lunii octombrie. E un scris tremurat, colturos, ca o electrocardiograma incretita marunt-marunt: "O reintalnire cu bunicul meu. Foarte frumos organizata expozitia, multumiri celor care s-au ocupat, atat francezi, cat si romani, am apreciat-o mai mult decat la Agen". Semneaza: Ruxandra, nascuta Vlahuta Grigorescu, nepoata pictorului Grigorescu si a poetului Alexandru Vlahuta.
Barbizon e locul unde Napoleon al III-lea a cumparat un tablou. E locul de care unde Grigorescu s-a indragostit, la douazeci si ceva de ani, de fata celebrului pictor Millet.
Muzeul departamental de la Barbizon e o cladire lunga, tip vagon, cu steaguri si muscate la ferestre. Pe la 1830, sotii Ganne, negustori de mirodenii, au deschis, in aceasta casa, un han pentru pictorii parizieni. Catunul a devenit un sat-atelier si va da numele unui stil de pictura, "scoala de peisaj de la Barbizon".