Ce fericiti trebuie sa fie oamenii care au primavara in casa! (...)
In curand auzeam usa scartaind. Intra dl. Vlahuta - dumnealui ingrijea de vanzarea tablourilor-. Dupa ce isi lasa blana pe o canapea, frecandu-si mainile venea sa vada daca e aci tanarul pe care-l gaseste in multe dimineti. Peste putin boierimea incepea sa se indese privind cartile de vizita infipte in rame. Tablourile se vindeau repede. Insa eu ma intristam tot mai mult, caci mi se rapeau pe rand tablourile cele mai frumoase.
Am fost mahnit adanc vazand ca un domn oarecare cumpara secerisul unei holde in soare. Tot asa m-am suparat cand altcineva si-a pus cartea de vizita in coltul unui camp plin de flori prin care trec cativa tarani. Mai aveam un tablou mic, o fetita in flori; tinea mai putin decat o palma si ma bucuram: "Pe asta nu mi-l va lua nimeni. E prea scump. Doua mii de lei"! Cand, intr-o dimineata vazui in rama un biletel cu numele d-lui Al. Vlahuta. Mi se parea ca sunt furat, si adesea ma indemna gandul sa iau pe furis hartiuta aceea alba care-mi supara ochii de cate ori priveam tabloul iubit. Apoi pieri un ciobanas, care intotdeauna din cadrul lui de munti, se uita zambind dupa mine, ori unde as fi fost in sala. Se imprastia cu incetul poporul de pastori si primaverile toate...
Si acum, in Palatul Artelor, voi fi iar in mijlocul picturilor lui. Nu ma duc la domnul Grigorescu ci la Grigorescu. Cum sa spui cand vorbesti cu un om atat de insemnat "domnul"? Sunt unii oameni care de la o vreme nu mai sunt "domni"; ei trec chiar din timpul vietii in locul nemuritor in care se aduna eroii neamurilor. A-i numi "domni" ar fi a-i injosi, alaturandu-l de atatia "domni" de care te lovesti toata ziua pe strada.
Iata-ma si in catul de sus al Palatului Artelor. (...) Iar sunt in mijlocul ciobanilor si pastoritelor, a unei lumi intregi cu suflet naiv, care a adus cu sine lumina plaiurilor si aerul limpede al muntilor....
La care tablou sa te uiti mai curand? O, multumire a sufletului! >