Cand Monet s-a stabilit alaturi de familia sa in 1883 la Giverny, asezare aflata la 75 km de Paris, pe malul drept al Senei, bucata de teren care ajungea de la casa la drum intr-o panta lina era deja acoperita de o frumoasa livada, fiind imprejmuita cu ziduri inalte din piatra. O alee centrala, strajuita de pini, impartea lotul in doua. Monet a decis sa taie arborii, pastrandu-i doar pe cei doi aflati cel mai aproape de casa.
Pe aceasta suprafata de aproximativ un hectar Monet a incercat sa creeze o gradina plina de simetrii, culori si perspective, impartind terenul in parcele de flori, unde plantele de diferite dimensiuni si inaltimi determinau volumul. Pomii fructiferi si ornamentali domina si ocrotesc tufele de trandafiri, nalba si plantele sezoniere. Monet a reusit sa amestece florile simple, cum sunt macii si margaretele cu cele mai rare specii.
Aleea centrala este acoperita de arcade din metal pline de trandafiri cataratori, care se intalnesc si pe balustrada care inconjoara casa. La sfarsitul verii tufele de condurul doamnei invadeaza solul din preajma aleii.
Claude Monet detesta gradinile prea organizate, pe care le vedea ca false si artificiale, sufocand natura. A combinat speciile in functie de culoare, lasandu-le sa creasca destul de liber, cu mult peste ce il sfatuiau gradinarii profesionisti. Pe masura trecerii timpului artistul a inceput sa fie tot mai pasionat de botanica, ajungand sa faca schimburi de plante si seminte cu prietenii sau Clemenceau si Caillebotte. Mereu in cautare de specii rare, cheltuia foarte mult pentru a obtine varietati neobisnuite, plangandu-se in gluma ca pasiunea sa ii consuma toti banii.
In 1893, la zece ani dupa stabilirea in Giverny, Monet a cumparat si portiunea de teren care se invecina cu proprietatea sa, cele doua loturi fiind despartite de o sina de cale ferata. Noul teren era traversat de un mic parau, Ru. Cu ajutorul prefecturii, artistul a construit primul mic iaz, desi vecinii au fost impotriva, temandu-se ca ciudatele plante din gradina lui Monet vor otravi apa. Ulterior iazul a fost marit, pana a atins dimensiunile pe care le pastreaza si astazi.
Acesta gradina este plina de linii curbe si asimetrii, fiind inspirata de gradinile japoneze pe care Monet le cunostea prin intermediul stampelor pe care le colectiona cu aviditate. De altfel a construit aici si o replica a faimoaselor poduri japoneze, apoi mai multe poduri mai mici alaturi de salcii plangatoare si o mica padure de bambus. Iazul si vegetatia inconjuratoare formeaza un adevarat inel inchis fata de regiunea inconjuratoare.
Niciodata un pictor nu si-a creat subiectele tablourilor in natura inainte de a le realiza, dar Monet a reusit aceasta performanta de a crea de doua ori, lasand nu doar o frumoasa gradina ci si lucrari deosebite.
Monet s-a inspirat din gradina sa timp de peste 20 de ani, seria de scene cu podul japonez fiind poate cea mai cunoscuta, urmata de decoratiunile monumentale de la Orangerie. Cautand mereu in jurul sau ceata si transparentele, Monet s-a dedicat mai putin florilor si mai mult imaginii acestora in ape, o lume proiectata si transfigurata de elementul lichid.
Celebrul pod japonez a fost construit de un mestesugar local, sub indrumarea minutioasa a lui Monet. Cand au inceput lucrarile de refacere a gradinii podul original era aproape in intregime distrus de trecerea timpului, asa ca a fost realizata o copie identica de catre o firma din Vernon.
Peste 500 000 de vizitatori descopera frumusetea magica a gradinilor lui Monet in intervalul de sapte luni in care acestea sunt deschise publicului. Pentru ca vizitatorii sa nu calce plantele si astfel frumusetea gradinii sa se pastreze, o parte din aleile interioare sunt inchise pentru turisti. Vizitatorii sunt astfel nevoiti sa mearga pe aleile laterale, ocolind astfel gradina si putand sa o admire cu toata vraja ei. Cei care vor sa vada si podul japonez sau iazul trebuie sa treaca printr-un tunel subteran (in vremea lui Monet trebuia traversata calea ferata si apoi drumul). Turistii pot pasi pe pod si pot descoperi toate zonele ascunse ale creatiei lui Monet. Vizitatorii pot face fotografii, dar numai de pe alei, iar picnicurile si animalele de companie sunt strict interzise.
Restaurarea casei si gradinii lui Monet
Dupa moartea lui Claude Monet, in 1926, fiul sau Michel a mostenit proprietatea de la Giverny. Cum Michel nu a locuit acolo, casa si gradina au fost administrate si ingrijite de fata vitrega a lui Monet, Blanche. Din pacate dupa cel de al doilea razboi mondial casa si gradina au fost neglijate pentru multi ani. Abia in 1966 Michel Monet a donat intreaga proprietate catre Academie des Beaux-Arts. In 1977 Gerald van der Kamp a fost numit curator la Giverny. Andre Devillers, care a avut sansa de a lucra alaturi de Georges Truffaut, un gradinar foarte cunoscut, l-a ajutat sa reconstruiasca gradina asa cum fusese gandita de Monet. Intregul proiect de reconstructie a durat peste 10 ani, mai ales din cauza distrugerilor din timpul razboiului. Serele si ferestrele casei fusesera distruse in bombardamente, podelele si tavanele putrezisera, iar una dintre scarile interioare se prabusise. Mai mult, in atelierul din centrul casei crescusera trei arbori impresionanti. Iazul a trebuit curatat si reamenajat, solul schimbat cu pamant fertil, iar o buna parte din plantele originale au fost replantate. Mai ales datorita donatiilor generoase din partea admiratorilor lui Monet, multi dintre ei din SUA, casa a fost si ea renovata in intregime, mobilierul vechi si stampele japoneze fiind restaurate. Totul a fost gata in septembrie 1980, cand celebra gradina si-a deschis portile pentru admiratorii lui Monet.
Monet a reusit sa creeze gradina pe care o visase intotdeauna, pe care o pictase inainte de a o vedea cu adevarat si pe care avea sa o transpuna pe panza pana la sfarsitul vietii, in timp ce in paralel se inconjura cu flori exotice si specii necunoscute. Legatura dintre aceasta pasiune tarzie, careia i s-a dedicat cu toata energia de care era capabil si lucrarile realizate in ultimele doua decenii de viata, este fascinanta pentru toti cei pasionati de Monet.
Numeroase dintre operele din aceasta perioada nu mai pot fi incadrate in curentul impresionist, tehnica si stilul lui Monet suferind modificari majore dupa mutarea la Giverny.
Impresionismul, cunoscutul stil artistic aparut in Franta din 1870, este caracterizat prin incercarea de a reproduce cat mai exact, prin tuse mici, reflexiile de lumina si in special impresia vizuala a artistului cauzata de o scena imediata, de regula una de natura. Monet este considerat unul dintre fondatorii acestui stil. Dar la Giverny munca artistului a inceput sa reflecte in special amintirile si emotiile in locul imaginii unei scene trecatoare. Stilul lui Monet a devenit la randul sau mai "fizic", tusele mici si dese fiind inlocuite prin tuse ample, largi. Pe langa miscarea fizica a pensulei, dimensiunile panzelor s-au marit foarte mult, obligandu-l pe privitor sa se miste pentru a vedea intreaga imagine.
Monet a realizat seria Grandes Decorations (1918-1926) - mai multe compozitii de mari dimensiuni, cu scene in care lumina si imaginile se reflectau in apa iazului. Setul de tablouri trebuia expus in jurul privitorilor, care ar fi trebuit sa treaca de la unul la altul ca intr-o galerie, ca o calatorie artistica unica.
Artistul a simtit ca are in sfarsit libertatea de a experimenta noi tehnici pe care intentiona sa le foloseasca pentru panze de mari dimensiuni, bazandu-se mai putin decat inainte pe gasirea unui motiv. Pentru prima data, cu ajutorul gradinii sale, putea controla natura. Un motiv sau o tema nu erau simple capricii sau accidente, ci rezultatul unei organizari deliberate.
Gradina a fost plantata pentru a oferi subiecte pentru panzele artistului, iar acestea au capatat la randul lor o indrazneala a luminozitatii, reflectand o gradina care deja era organizata asa cum isi dorea Monet, rezultand o relatie de reciprocitate intre gradinarit si pictura. Gradina nu era pentru artist doar o simpla pasiune, ci locul unde putea vedea natura intr-un anume fel si in final putea obtine o maniera specifica de lucru.
O comparatie se poate vedea cu usurinta intre doua compozitii ale lui Monet : "Boulevard des Capucines" (1873), o lucrare impresionista clasica si una dintre cele care alcatuiesc seria de tablouri cu lotusi, din 1908. Lucrarea din 1873 infatiseaza o strada vazuta de sus, personajele aplecate peste balcon din partea dreapta a compozitiei avand in mare acelasi unghi vizual ca cel care privea tabloul. Compozitia este atat reflectarea unui eveniment trecator, cat si imaginea unei strazi adevarate, populate de parizieni cat se poate de reali, care isi vad de treburile lor. Pe de alta parte, lotusii nu ofera astfel de coordonate geografice, ci par mai mult desprinsi dintr-un vis frumos.
Pentru Monet, gradina era o natura moarta adusa la viata, care il elibera, ajutandu-l sa exploreze dimensiunile amintirilor si emotiilor decat sa inregistreze pur si simplu o scena de o clipa. In acelasi fel a pictat seria de capite de fan intre 1890-1891; sunt naturi moarte, pe care artistul le-a folosit pentru a experimenta diferite tehnici cromatice.
Principala schimbare a viziunii este ca Monet nu mai trebuie sa incarce imaginea cu detalii care maximizeaza efectul recunoasterii unei clipe bine definite. Este un nou tip de durata, bazata pe amintire, revenire, gandire, o calatorie in spatiu si timp care devine parte a simplului act de a vedea.
In 1912 Monet a inceput sa isi piarda vederea din cauza cataractei, mai intai la ochiul drept, apoi total. Pe masura ce vederea era pierduta pentru totdeauna, Monet s-a refugiat in creatia inspirata de amintiri si emotii. Ultimele tablouri ale pictorului, infatisand salcia plangatoare sau podul japonez, alaturi de alte nenumarate elemente din gradini, nu pot fi considerate reproduceri ale realitatii. Mai curand erau rodul unui complex de senzatii si fragmente de memorie. Multe dintre aceste ultime compozitii sunt in buna parte abstracte, culorile suprapunandu-se si confundandu-se, rezultatul final remarcandu-se prin lipsa de forme rationale si perspective. Spre exemplu, "Casa vazuta din gradina de trandafiri" (1922-1924) este o explozie de portocaliu, galben si rosu, silueta vaga a casei fiind abia vizibila undeva in fundal.
Orbirea treptata a lui Monet i-a dat sansa de a explora noi forme picturale, in care nevazutul joaca un rol mai important decat perceptia directa. Intr-un fel ultimele creatii ale artistului nu trebuie privite ca marturii ale vederii sale tot mai slabe si inselatoare, ci ca imagini in care memoria lui Monet retraseaza liniile gradinii pe care o plantase si o ingrijise, alaturi de care si pentru care traise - aleile, plantele si podurile din amintire inlocuiesc imaginile fragile si cetoase ale orbirii.
