de la tropice intr-un Bucuresti intepenit in rutina si pierdut in ceata
Pe langa exceptionalii muzicieni de la Buena Vista Social Club (ma rog, ce-a mai ramas din ei), Omara a fost acompaniata de Orchestra Teatrului National de Opereta. Toti au rezonat perfect cu "Etith Piaf a Cubei".
TE OBLIGA. Pentru ca langa Omara nu poti fi decat bun. Te obliga talentul ei (care-i iese prin toti porii). Varsta ei (pe care n-o arata decat purtand incaltari supercomode la tinuta de gala). Umorul ei (contagios, ca bucuria). Sau rigoarea pe care o impun toate astea. Destul de ciudat pentru o artista de talia Omarei, in preajma orei 20:00, stabilita pentru inceperea concertului, Sala Palatului era pe jumatate plina. Sau pe jumatate goala, depinde daca o privea un optimist sau un pesimist. La sfarsit, sala a fost plina-ochi. Omara si-a intarziat putin recitalul (ceea ce nu-i sta-n obisnuinta), pentru ca spectatorii navaleau pe caile de acces chiar la 20 de minute dupa ce show-ul ar fi trebuit sa-nceapa. Cine a fost la spectacol in seara aceea stie ce munca de Sisif a fost circulatia prin Bucuresti
AMESTEC STRANIU. Cubaneza a pasit pe scena. Coafura amintind de doamnele inceputului de secol XX. Rochie lunga, neagra. Blazer in sclipiciuri multicolore. Paseste rar spre microfon, in papuci aurii. Canta. Duios. Profund. Rascoleste, emotioneaza, deruteaza. Pentru ca auzi melodii care-ti intasera-n cap in alte interpretari si orchestratii, cantate-n alt stil. Stilul Omara Portuondo, pe care nu-l poti compara cu altul. Stil alcatuit dintr-un amestec straniu de spanioloaica bogata (mama), de jucator negru de baseball (tatal), de tot ceea ce ursitoarele i-au picurat in destin la nastere. Ca si cand n-ar fi fost de-ajuns, Dumnezeu a vrut sa fie si unica. Unica solista a proiectului Buena Vista Social Club. Misiune cu atat mai grea, cu cat amintirea lui Compay Segundo si-a lui Ibrahim Ferrer e cu cat mai indepartata, cu atat mai motivanta. Cu lacrimi ivite doar in ochi, Omara a cantat cate o piesa din repertoriul celor doi. Desi n-a primit decat trandafiri si crizanteme, a cantat la bis "Dos gardenas para ti". Si, pe final, "Besame mucho". Cu mult respect si tot dragul, Doamna
"CALVARUL UNEI INIME PRIBEGI"
Iubitorii de romante si fanii lui Tudor Gheorghe au avut, joi seara, parte de un spectacol de zile mari. Acompaniat de 12 muzicieni, dirijati de talentatul Marius Hristescu, Tudor Gheorghe a spus, pe scena Salii Mari a Teatrului National din Bucuresti, povestea "calvarului unei inime pribegi". Intr-un decor care a reconstituit cu brio atmosfera perioadei interbelice, au rasunat rand pe rand refrene pe cat de cunoscute, pe atat de dragi noua, tuturor: "Iubesc femeia", "Da-mi gurita", "Adio, doamna", "Nunuta", "Ionel, Ionelule". In fata unui public numeros, insa destul de "cuminte", Tudor Gheorghe a recitat in stilu-i inconfundabil versuri din Minulescu, Arghezi, Toparceanu si a facut deliciul celor din sala citind fragmente extrase din presa vremii, pe care le-a comentat cu umor. Punctul culminant al spectacolului a fost bisul pe care artistul l-a facut la melodia "Vecina mea de vizavi". Prin refrenele "nedrept uitate" ale Bucurestiului interbelic, Tudor Gheorghe a reinviat farmecul vremurilor de-odinioara. Ramona Draghicide Claudia Daboveanu
